“Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer” – O poveste minunata

“Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer” – O poveste minunata

Publicat de Larisa Moldovan pe 20 January 2020 in De Suflet

Te invitam sa citesti Povestea arborelui bătrân cu sufletul deschis:

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca.  Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni. De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: “Vino, vino. Te astept!”.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti.

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat:

” Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine.”

Baiatul i-a raspuns:

“Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o.”

Uimit, copacul i-a spus baiatului:

“Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am!”

“Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani!”

Baiatul i-a spus:

” Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani!”

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus:

“Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani.”

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii…

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: “Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma!”

Barbatul i-a raspuns: “Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte.”

Copacul a insistat: “Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine!”

Barbatul i-a raspuns: “Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: “O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei. Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor.”

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: “Vino, vino, iubitul meu!”

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: “Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp.”

Batranul i-a raspuns: “Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca!”

Fericit, copacul i-a spus: “Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta.”

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit:

‘Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.’

Nu va intristati…tot ceea ce trebuie este sa nu uitati de unde ati plecat si mai ales de cei ce v-au fost alaturi. Acestia asteapta tacuti un semn de viata de la voi.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!