Seriozitatea rigida
Seriozitatea rigida inhiba fluxul natural al emotiilor si suprima bucuria de a trai. In psihanaliza, despre oamenii excesiv de seriosi se spune ca au un Supraeu rigid, sufocant. Astfel de oameni detin in interiorul lor o instanta deosebit de critica care ii determina sa fie extrem de scrupulosi, exigenti cu sine si cu ceilalti, perfectionisti, obsedati de ordine si de reguli. Devalorizeaza visatul, reveria, meseriile artistice. Au succes in mediile in care rigurozitatea, punctualitatea, minimizarea riscurilor sunt necesare si inalt valorizate. Dar astfel de oameni uita sa se bucure de viata. Multi oameni pesimisti se considera a fi “realisti” si “seriosi”, cand de fapt ei sunt doar pesimisti.
Seriozitatea rigida nu trebuie confundata cu autodisciplina. In ultima instanta, seriozitatea rigida este o manifestare a importantei de sine. Ne luam prea in serios pe noi insine pentru ca ne dam prea multa importanta. A invata sa radem de noi insine, de reactiile noastre exagerate si de obtuzitatea noastra, este una din realizarile cele mai importante pe calea dezvoltarii personale.
Importanta de sine
Sentimentul importantei de sine nu are nimic de a face cu iubirea sau cu respectul fata de sine. Are mai degraba de a face cu aroganta, cu dorinta de a fi special in detrimentul altora, de a avea un ascendant asupra celorlalti, de a avea anumite privilegii din start, fara a le fi castigat. Este evident in egocentrismul infantil (forma “nevinovata”).
Paranoia este, de asemenea, un bun exemplu pentru manifestarea patologica a importantei de sine: delirul de persecutie al paranoicului arata cat de important este el. Atat de important, incat toata lumea are ceva cu el, toti conspira impotriva lui.
Pentru a reveni in registrul normal, toti ‘suferim’ de acest sentiment al importantei de sine. In adancul nostru, speram sa fim speciali, deosebiti, poate chiar “alesi”. Importanta de sine ne facem sa luam lucrurile personal, ceea ce ne consuma emotional si energetic si ne indeamna la reglarea conturilor, perpetuand conflictele de o maniera distructiva.
Sentimentul importantei de sine este evident in narcisism, dar nu este mai putin adevarat ca tot el se afla si la baza autovictimizarii, chiar daca la prima vedere acest lucru este mai putin evident.
Si tot propriul nostru sentiment de importanta de sine ne impiedica sa vedem in ce masura el este un obstacol in calea evolutiei personale. Mai ales in conditiile in care piata cartii este inundata de tot felul publicatii menite sa ne invete cum sa ajungem sa credem ca putem face orice, cum sa manipulam pe oricine si cum sa ne impunem vointa in fata oricui etc.
In deplin contrast si de-a dreptul socant pentru noi, cei “civilizati”, cultura comunitatilor tribale (fie ca este vorba de amerindieni, aborigeni australieni sau indieni din Amazon) nu face ierarhizari intre oameni, animale si plante. Toti sunt la fel de importanti si fiecare are locul si rolul sau in planul creatiei. Un exemplu care merita sa ne dea de gandit: in urma defrisarii masive a padurilor amazoniene, multi indieni din Amazon isi doresc ca in viata urmatoare sa se reincarneze in copaci, pentru a pastra echilibrul ecologic!
Amerindienii spun ca importanta de sine functioneaza ca niste ochelari de cal: ne impiedica sa vedem ceea ce este in jurul nostru si ne saraceste enorm, intrucat sfarsim prin a vedea peste tot doar pe noi insine!
Lipsa imaginatiei
Imaginatia ne face creatori. Gratie ei, putem dezvolta o viziune, ne putem imagina o lume mai buna, putem mobiliza energia. Imaginatia face posibil un spatiu al dezvoltarii si de aceea, pe buna dreptate se spune ca limitele noastre sunt in fapt limitele imaginatiei noastre si ca tot ceea ce mintea poate cuprinde si accepta ca fiind posibil devine realizabil.
Din fericire, Zeitgeist-ul actual este favorabil exersarii si dezvoltarii imaginatiei. Asistam la un adevarat “bum” al imaginatiei si creativitatii in aproape toate domeniile de viata. Si este util sa alocam zilnic un timp in care sa ne lasam mintea sa zboare la noi experiente care sa ne imbogateasca si la noi proiecte pe care sa le realizam.
Dialogul interior negativ
Dialogul interior negativ ii poate viza pe ceilalti sau pe noi insine. In ambele cazuri, ne scade nivelul energetic, intrucat psihismul nostru va cauta modalitati pentru a neutraliza tensiunea toxica alimentata de gandurile negative. Atunci cand dialogul interior negativ vizeaza propria persoana, ajungem la credinte limitative si la acte de autosabotaj. Gandurile negative ne influenteaza subtil comportamentul, transformandu-se in profetii autoimplinite.
Traditiile tribale considera mintea un sol fertil si gandurile seminte. In viata culegem intotdeauna ceea ce am semanat – noi si generatiile urmatoare. De altfel, psihoterapia moderna a evidentiat elocvent fenomene de transmitere transgenerationala a traumelor. A ne schimba dialogul interior negativ este o realizare importanta, de care vom beneficia atat noi, cat si descendentii nostri.
Frica
Primul “dusman” pe care il intalnim intr-un proces de transformare personala. Frica de necunoscut, de incertitudine, de pierdere. Frica de felul in care ne vor privi si judeca ceilalti.
In budismul Tibetan, comorile dharmei sunt intotdeauna pazite de dragoni si alti monstri fiorosi, meniti sa starneasca frica. Este util sa ne amintim acest lucru ori de cate ori ne confruntam cu o schimbare si simtim frica: dincolo de frica sunt comorile pe care viata le are pregatite pentru noi.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
