Oare Dumnezeu stie de ce avem noi nevoie….

Oare Dumnezeu stie de ce avem noi nevoie….

Publicat de Larisa Moldovan pe 11 March 2019 in De Suflet

“Continuă să-ți spui că lucrurile vor merge rău și ai șanse mari să devii un profet.” – Isaac Singer

„Nu te-ngrijora pentru ziua de mâine, căci Domnul Dumnezeul tău ştie ce ai nevoie şi îţi va da”, ne spunea Iisus acum 2.000 de ani. Ceva din in­te­riorul nostru „ascultă” cu înţelegere această pro­poziţie, dar o altă parte din noi îşi spune:

„Nu ştie. Nu ştie ce am nevoie! Dacă ar şti, mi-ar umple contul imediat, mi-ar permite să huzuresc, aşa cum visez, să câştig la loterie, să mă însor cu fe­meia cea mai frumoasă, ori să câştig Premiul Nobel. Dacă Dumnezeu ar şti nevoile mele, mi-ar da acum bani de întreţinere, m-ar face sănătos ins­tan­taneu sau – măcar – m-ar scăpa de durerile de spa­te”, zice omul. Pentru că Dumnezeu pare a sta acolo, în Ceruri, impasibil şi fără griji, omul se chi­nu­ieşte, se lamentează în suferinţi şi afirmă ia­răşi: „Dumnezeu nu ştie ce am nevoie”…

Dacă crezi că Dumnezeu nu ştie ce nevoi ai, de­vi­ne adevărat. Dacă spui că El nu ştie, prin puterea li­berului arbitru El devine neştiutor. Nu ştie ce ne­voi ai. Prin îngrijorarea în sine îI spui Domnului: „Dă-te mai încolo, că habar nu ai ce-mi trebuie! Uite, eu ştiu clar că îmi lipseşte cutare şi cutare lu­cru, că nimeni nu mă ajută şi nu primesc niciodată ce am nevoie, ce-mi doresc sau ce vreau”!

Liberul ar­bitru funcţionează perfect. Eşti liber să te îngrijo­rezi, cum eşti liber să te lipseşti de griji şi să-ţi aminteşti că ceea ce vede Dumnezeu ar putea fi „tre­cutul, prezentul şi viitorul tău la un loc”. Tu poţi ve­dea doar o frântură, pe baza căreia îţi stabileşti o nevoie imediată. De acolo însă, din Infinitul său, Dumnezeu vede întregul context. S-ar putea să vadă că un cont prea gras în bancă nu-ţi face bi­ne la caracter. Prea mulţi bani sau prea mult succes te-ar putea transforma într-un criminal sau într-o fiinţă abjectă. S-ar putea ca Dumnezeu să va­­dă că pâinea este tot ce ai nevoie pentru ziua de mâi­ne.

Dumnezeu ar putea vedea viaţa ta în an­sam­blu, pe când tu o vezi pe bucăţele. Pentru că tu vezi doar o fotografie dintr-un set întreg, nu în­seamnă că ai acces la toată povestea. Şi, pentru că ac­cesul la întreaga poveste nu este posibil, nu-ţi ră­mâne decât să crezi că „Dumnezeu ştie şi îţi va da”, or să crezi că el nu ştie şi – prin aceasta – alegi să te zbuciumi… De fapt, şi dacă el n-ar şti, dar tu ai prefera să crezi că ştie, lucrurile s-ar sim­pli­fica dintr-un foc. Povestea ta ar deveni mai pu­ţin instabilă, iar mintea ta mai puţin antrenată în a găsi soluţii care – adesea – nu-ţi folo­sesc. Grija pentru viitor te face să chiuleşti din momentul în care îmbrăţişezi o fiinţă dragă… Când te plimbi prin trecut sau prin viitor, eşti absent din prezent şi aceasta înseamnă îngrijorare.

Aceasta înseamnă fuga din clipa în care se pe­­­trece viaţa ta cu adevărat. Fiecare moment de acum este real. Îngrijorarea te atenţionează că ai eva­­­dat din realitate. Şi aşa se face că se poate să ai în faţă soluţia pentru o problemă, dar – pentru că te îngrijorezi şi te gândeşti prea mult la ea, n-o poţi vedea cu nici un chip… Pentru că nu se poa­te să vezi soluţia acum cu o minte îngrijorată pen­­tru mâine…

Aşa că este cu mult mai profi­ta­bil şi inteligent să crezi că Dumnezeu „ştie”, decât să te convingi zi de zi de faptul că „tu ştii”! Su­fe­rin­­ţa ar putea fi rodul credinţei în puterea proprie. Când pământul pare că-ţi fuge de sub picioare, îţi dai seama că n-ai nici o putere şi vezi cum piesele vieţii se aşază pe unde nu ai gândit, fără să în­trebe cât te-ai îngrijorat, cât ai suferit ori cât ai trans­pirat. Aceasta îţi demonstrează strălucitor că ar putea fi „cineva care ştie mai mult decât tine”. Şi a cărui putere trebuie privită cu luare aminte…

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!