Oare cat de al nostru este timpul…?

Publicitate

“Timpul tău este limitat, așa că nu îl risipi trăind viața altcuiva. Nu te lăsa prins în capcana dogmelor, ce te poate face să trăiești așa cum au gândit alții. Nu lasă larma opiniilor altora sa îți înnăbușească propria ta voce interioară. Și, cel mai important, ai curajul să îți urmezi inima și intuiția. Acestea știu ceea ce ar trebui să devii cu adevărat. Orice altceva este un lucru secundar.” – Harvey MacKay

Uneori, nimic nu-l enervează mai tare pe om decât să vadă că i se răpeşte, pe neaşteptate, timpul, care îi părea în întregime la dispoziţia sa. Este suficient să primească o vizită neanunţată, atunci când se pregătea pentru o seară liniştită, ca să fie scos din sărite. Astfel de solicitări, deşi minore, în sine, par multora de-a dreptul insuportabile.

Omul se mânie straşnic atunci când simte că îi este furat timpul, care, crede el, îi aparţine în întregime. Pentru aceasta, un gând pe care diavolul îl aruncă în mod susţinut în mintea omului este acesta: “Timpul meu este al meu şi al nimănui altcuiva, deci am dreptul să-l investesc doar în ce vreau eu”.

La începutul fiecărei zile, omul are înainte douăzeci şi patru de ore, pe care le poate închina lui Dumnezeu, le poate pune la dispoziţia aproapelui, din iubire, sau le poate ţine pentru sine, în chip egoist, convins fiind de faptul că acest interval de timp îi aparţine de drept, din naştere.

Drepturile de autor sunt o recunoaştere a meritelor cuiva pentru existenţa unui anumit lucru şi o împuternicire a aceluia asupra lucrului respectiv. Oare, poate avea omul drepturi asupra timpului vieţii sale?! Evident, nu. Nu omul a creat timpul, nici putere are asupra lui, ca să-l grăbească sau să-l oprească în loc.

Publicitate

De prea multe ori, omul simte că ceilalţi îi fură timpul, fie serviciul, fie rudele, fie chiar Biserica, adică Dumnezeu. Din cauza acestei greşite raportări la timp, unii credincioşi simt că-l fac dator pe Dumnezeu, atunci când vin la sfintele slujbe.

Omul nu poate nici să creeze, nici să ţină pe loc vreo clipă. Timpul vieţii sale îi este în întregime dăruit. Ca şi toate celelalte lucruri. Chiar şi trupul este un dar, asupra lui omul neavând voie să lucreze după bunul plac, în mod iresponsabil. Numai diavolul încurajează acest simt al proprietăţii, prin mândrie şi lipsa unei drepte judecăţi. Iar această judecată nu este una care îl responsabilizează pe om, ci una care îi dă senzaţia de putere necondiţionată asupra lucrului respectiv.

Se pierde tot mai mult din vedere sensul profund al timpului, uitând că orice clipă poartă în sine pecetea veşniciei. Pentru aceasta, omul se arată adesea rezervat în a acorda altora măcar câteva clipe din timpul său. Uităm că Dumnezeu ne-a dăruit tot timpul Său, adică veşnicia, iar noi nu suntem dispuşi să-I înapoiem Lui sau să dăruim altora măcar o parte din darul primit.

Sursa: crestinortodox.ro

“O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenței. Și dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieții noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viață, făcând altceva.” – Seneca

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Un adevar dur despre cei trecuti de 30 de ani…

Publicitate

Dacă te-ai născut după anii ’80 și crezi că ai devenit o persoană adultă, atunci acest text este despre tine. În fiecare zi mergi la muncă, însă nici până acum nu ai obținut destui bani? Rutina nu îți aduce fericire și crezi că te-ai născut pentru o viață mai bună? Oprește-te un pic și citește adevărul expus în rândurile de mai jos…

Capcana marilor dorințe sau de ce nu vom fi niciodată fericiți

Generația bunicilor noastre rar când visau la prinți, călătorii peste hotare și un pahar de martini. Toate aceste lucruri li se păreau un lux de neatins. Bunicile noastre se bucurau de cerul senin, de posibilitatea de a câștiga un ban pentru a-și cumpăra pâine și de muncă stabilă. Se bucurau, în principiu, de orice soț aveau – din acele vremuri este faimoasă expresia: „măcar să nu bea și să nu mă bată”. Iar majoritatea timpului care le rămâne după muncă și nașterea copiilor, îl cheltuiau pentru a asigura confortul în casă.

Generația celor de după 30 nu țin minte vremurile foamei. Astăzi, puțini își mai amintesc de anii 90 – erau copii pe atunci. Din acest motiv, comportamentul multor nepoți li se pare bunicilor inadmisibil: nepoții nu vor să muncească la uzină sau în construcții. Ei nu vor deloc să muncească.

Bărbații vor să fie milionari, să stau cu fundul pe scaun, nu vor să lucreze cu mâinile și au o atitudine sceptică față de lucru. Mai bine să stea jumătate de zi și să joace jocuri pe computere, fiind în funcție de manager, decât să muncească cu mâinile. Femeile stau și mai prost. Ele au devenit și mai lenoase. O femeie de succes este considerată cea care nu face nimic, care parazitează un milionar și care trăiește pe spatele lui. Și nici nu mai sunt capabile să iubească. Sincer. Pentru că toți bărbații sunt niște „derbedei” și „inculți”.

Dacă facem o comparație între anii 2000 și astăzi, putem observa, obiectiv, că viața este mult mai ușoară. Subiectiv – peste tot auzim recviemuri de speranță. Acestea nu sunt decât gemetele geniilor necunoscuți. Nerecunoscuți și autointitulați. Nimeni nu mai vrea să fie simplu.

Publicitate

Prea sătui de toate

O altă cauză a nefericirii noastre este saturația. Amintește-ți cât de gustoase erau odată cartofii cu carne la cuptor. Acum fă o comparație între gustul de atunci și cel de acum, când stai într-un restaurant, iar mojito nu mai este atât de bun, iar barman-ul nu mai are martini. Nu mai au cu ce ne mulțumi. Gândaci în fiecare magazin. Iar acolo sunt fructe exotice și tot felul de băuturi rare…

Ne-am ghiftuit, doamnelor și domnilor. Am mâncat prea multe și prea gustoase, pentru că prea multe le putem obține prea ușor. Nu mai dăm valoare hainelor din colecția veche, uitând că bunicile noastre coseau găurile din ciorapi, pe care nu îi aruncau. Ne plângem că suferim în automobilele de lux. Noi întotdeauna plângem și mâncăm. Mereu suntem nemulțumiți și nimic nu ne mai miră.

Pentru ca să fim fericiți, trebuie să ne limităm. Nu în zadar în toate religiile există postul. Cu cât o persoană este mai flămândă, cu atât mai gustoasă este mâncare. Cu cât o persoană este mai sătulă, cu atât mâncarea este fără gust, iar sufletul este mai trist.

Egoism

Nu știu de ce, însă am fost educați în stilul că toți ne sunt datori. Noi nu am fost nevoiți să mergem la o școală care se află la 5 kilometri de localitatea în care trăim. Profesorii erau obligați să ne-a cunoștințe. Nu ne-am ajutat părinții la munci – ei ne asigurau întotdeauna un mic dejun cald. Mulți dintre noi nu-și doresc copii. De ce să ne facem griji pentru cineva? Bărbații infantili sunt în căutarea unei „mame” grijulii.

Femeile caută un milionar cu deficiențe mintale, la gâtul căruia să sară și să nu mai muncească. Nimeni nu mai vrea să facă, să ofere!

Cine suntem noi, doamnelor și domni? Cine? Ce merităm noi cu adevărat?

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala