Image

Oare cat de al nostru este timpul…?

Publicat de Patricia Esca pe 22 January 2019 in De Suflet

“Timpul tău este limitat, așa că nu îl risipi trăind viața altcuiva. Nu te lăsa prins în capcana dogmelor, ce te poate face să trăiești așa cum au gândit alții. Nu lasă larma opiniilor altora sa îți înnăbușească propria ta voce interioară. Și, cel mai important, ai curajul să îți urmezi inima și intuiția. Acestea știu ceea ce ar trebui să devii cu adevărat. Orice altceva este un lucru secundar.” – Harvey MacKay

Uneori, nimic nu-l enervează mai tare pe om decât să vadă că i se răpeşte, pe neaşteptate, timpul, care îi părea în întregime la dispoziţia sa. Este suficient să primească o vizită neanunţată, atunci când se pregătea pentru o seară liniştită, ca să fie scos din sărite. Astfel de solicitări, deşi minore, în sine, par multora de-a dreptul insuportabile.

Omul se mânie straşnic atunci când simte că îi este furat timpul, care, crede el, îi aparţine în întregime. Pentru aceasta, un gând pe care diavolul îl aruncă în mod susţinut în mintea omului este acesta: “Timpul meu este al meu şi al nimănui altcuiva, deci am dreptul să-l investesc doar în ce vreau eu”.

La începutul fiecărei zile, omul are înainte douăzeci şi patru de ore, pe care le poate închina lui Dumnezeu, le poate pune la dispoziţia aproapelui, din iubire, sau le poate ţine pentru sine, în chip egoist, convins fiind de faptul că acest interval de timp îi aparţine de drept, din naştere.

Drepturile de autor sunt o recunoaştere a meritelor cuiva pentru existenţa unui anumit lucru şi o împuternicire a aceluia asupra lucrului respectiv. Oare, poate avea omul drepturi asupra timpului vieţii sale?! Evident, nu. Nu omul a creat timpul, nici putere are asupra lui, ca să-l grăbească sau să-l oprească în loc.

De prea multe ori, omul simte că ceilalţi îi fură timpul, fie serviciul, fie rudele, fie chiar Biserica, adică Dumnezeu. Din cauza acestei greşite raportări la timp, unii credincioşi simt că-l fac dator pe Dumnezeu, atunci când vin la sfintele slujbe.

Omul nu poate nici să creeze, nici să ţină pe loc vreo clipă. Timpul vieţii sale îi este în întregime dăruit. Ca şi toate celelalte lucruri. Chiar şi trupul este un dar, asupra lui omul neavând voie să lucreze după bunul plac, în mod iresponsabil. Numai diavolul încurajează acest simt al proprietăţii, prin mândrie şi lipsa unei drepte judecăţi. Iar această judecată nu este una care îl responsabilizează pe om, ci una care îi dă senzaţia de putere necondiţionată asupra lucrului respectiv.

Se pierde tot mai mult din vedere sensul profund al timpului, uitând că orice clipă poartă în sine pecetea veşniciei. Pentru aceasta, omul se arată adesea rezervat în a acorda altora măcar câteva clipe din timpul său. Uităm că Dumnezeu ne-a dăruit tot timpul Său, adică veşnicia, iar noi nu suntem dispuşi să-I înapoiem Lui sau să dăruim altora măcar o parte din darul primit.

Sursa: crestinortodox.ro

“O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenței. Și dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieții noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viață, făcând altceva.” – Seneca

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!