Oamenii au nevoie de iubire, prietenie, speranta, libertate, curaj… credinta

Cele 5 păcate din lista de mai jos sunt păcate pe care nu toți conștientizează că le săvârșesc, dar care ne pot îndepărta cu ușurință de Dumnezeu și Harul Său: 1. CLEVETIREA – Din păcate, între creştini sunt mulţi vorbitori de rău, mulţi oameni care îşi clevetesc aproapele. Iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind de cei ce nu vor moşteni împărăţia Cerurilor – de hoţi, adulteri, închinători la idoli – îi pune în rând cu aceştia şi pe vorbitorii de rău: Vorbitorii de rău nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor. 6, 10). (Sfântul Ierarh Luca al Crimeei) 2. TRUFIA – „Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită. Cu toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu educaţia multilaterală şi cu talentele. Cel bolnav de slava deşartă devine negreşit trufaş: el se pune mai presus de toţi, i se pare că toţi sunt mai răi.” (Sfântul Ierarh Luca al Crimeei) 3. ȚINEREA DE MINTE A RĂULUI – Una dintre patimile care ne bantuie viata noastra este mania si cearta, conflictele care ajung uneori la niste stadii foarte inaintate. Ca urmare a maniei, daca nu reusim sa ne impacam in aceeasi zi cand ne-am certat cu cineva, apoi se asaza in noi o patima foarte periculoasa: tinerea de minte a raului. Si mergi cu aceasta tinere de minte a raului (…), nu te poti ruga, esti mereu in dialog cu acela cu care te-ai certat. Si de fapt si celalalt este suparat pe tine si are si el manie. Ori se uita in alta parte, ori se uita in jos, ii e jena sau ii e scarba sa se uite la tine, ca l-ai jignit — si tu la fel. Aceasta patima care se numeste, tinerea de minte a raului este un rod indracit al maniei. „Netinerea de minte a raului este semnul adevaratei pocainte, iar cel ce tine dusmanie si pare ca se pocaieste, este asemenea celui caruia i se pare ca alearga in vis“. (Păr. Sofian de la Antim) 4. INVIDIA – Una dintre marile boli ale sufletului este boala invidiei. Invidia este in principal tristetea pentru fericirea aproapelui nostru si bucuria pentru nefericirea lui. Dupa cum noteaza Sfantul Vasile cel Mare, invidia este „tristetea pentru succesul aproapelui”. Aceasta produce mare rau sufletului omului, este si cauza unei mari nefericiri si altora. Cel stapanit de patima invidiei nu tine cont de prieteni, rude, binefacatori. Cel invidios este stapanit de o mare tristete si dificultatea bolii acesteia este ca, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, „nu poate s-o marturiseasca, ci tine capul plecat si este mohorat si este tulburat si este dominat si este distrus de rau”. In mod obisnuit invidiosul nu vrea sa dezvaluie boala lui, rana sufletului sau si astfel toata ziua este mohorat. 5. NECUMPĂTAREA – „Oamenii de astăzi sunt neînfrânați. Cai fără frâu, […] ei se afundă în păcate. Nu se gândesc nici la moarte, nici la judecată, nici la răsplată, la nimic! Sunt interesați doar de bunuri, de trup, de plăceri, și de onoruri. Rari sunt cei ce au adevărate interese duhovnicești, și totuși pentru aceștia puțini, Dumnezeu nu distruge lumea. (Cuviosul Filothei Zervakos) Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni!”

Oamenii au nevoie…

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie să se simtă iubiţi, au nevoie ca inima lor să bată la unison cu inima altcuiva. Au nevoie să simtă fluturi în stomac, să li se spună lucruri frumoase, să primească afecţiune. Au nevoie de atenţie, au nevoie de îmbrăţişări calde şi sincere. Au nevoie de acea siguranţă pe care ţi-o dă doar iubirea. Au nevoie de o jumătate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care să le fie aproape şi care să-i asculte. Să le asculte bucuriile şi tristeţile. Să se bucure şi să plângă alături de ei. Au nevoie să nu se simtă singuri, neajutoraţi. Au nevoie de două mâini care să se întindă pentru ei atunci când sunt la pământ. Oamenii au nevoie şi caută toată viaţa prieteni.

Oamenii au nevoie de speranţă. Au nevoie să creadă că atunci când lucrurile merg doar prost o să apară ceva care o să schimbe situaţia în bine. Au nevoie să ştie că viaţa nu ia fără să dea înapoi. Oamenii au nevoie de speranţă pentru a continua drumul anevoios al vieţii, pentru că speranţa e calea pe care mergem căutând luminiţa de la capătul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie împăcaţi cu viaţa lor, cu realizările şi cu eşecurile lor. Au nevoie să se împace cu trecutul şi cu ce a rămas acolo. Oamenii au nevoie să îşi simtă sufletul uşor şi nu îngreunat de suferinţă.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie să nu se simtă îngrădiţi, sufocaţi. Au nevoie să simtă că deţin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie să fie ei înşişi, nu nişte indivizi obligaţi să poarte o mască a societăţii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie să se simtă puternici. Să simtă că pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fără rezolvare.

Publicitate

Oamenii au nevoie de credinţă. Au nevoie să simtă că undeva, acolo Sus, cineva îi iubeşte şi îi ocroteşte de tot ce e rău. Au nevoie să simtă că nu le este dat mai mult decât pot ei să ducă.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni!”

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale.

După aceea, prietenul său l-a întrebat:

– Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?

– Bineînţeles că nu, a răspuns bogătaşul.

– Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?

– Ar fi, desigur, o nedreptate.

– Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?

– Cum? – se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?

– Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt. Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, a bunatatii si a cinstei de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit.

Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea omului care trăieşte doar cu trupul, în timp ce sufletul îi este mort.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet