Ce ușor ne lepădăm de oameni. Îi vedem cu ochii goliți de orice simțămînt și punem etichete. Dacă e frumoasă, atunci cu siguranță e proastă, dacă e actor, atunci joacă teatru, dacă e cu sufletul dezgolit, atunci e patetic, dacă îți face un dar, atunci cu siguranță urmărește ceva, dacă e în vârstă cu anii, trebuie să fie tăbăcit de viață și să nu mai resimtă durerea.
Suntem învățăți de mici să fim buni, generoși și să iubim, dar atunci când creștem mari ni se spune fii bun, dar fii atent că unii ar putea să profite de bunătatea ta, fii generos, dar ai grijă, că unii te-ar putea lua de prost, iubește, dar nu cu tot și din tot sufletul tău, pentru că nimeni nu merită tot ce poți tu să dai. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Iisus nu ne-ar fi iubit atât de mult încât să se golească de tot, dacă nu ne-ar fi iubit până la răstignire și s-ar fi gândit cum să scape de suferință.
Oare nu iubirea asta trebuie să o învățăm?
Să o dăruim și să o primim cu aceeași bucurie?
Cum poate iubirea să sufoce?
Cum poate fi ea prea multă, când niciodată nu iubim îndeajuns?
Îi dai unui om flămând și însetat tot ce ai și te bucuri că primește și atunci când e îndestulat îți spune, stai, bre, că mă sufoc.
Și nu vorbesc de privarea de libertate a celui iubit. Nu cred în relațiile celor care își petrec 24 de ore din 24 unul lângă celălalt, nedându-și răgaz de resirație, indiferent de relație, mamă-copil, frate-soră, prieten-prieten, soț-soție. Iubirea e în Duh, poți iubi indiferent de distanță, indiferent de timpul petrecut împreună sau separat. Dar iubirea, ca și credința, trebuie mărturisită. De fiecare dată, cu orice ocazie, niciodată nu e prea mult. Că ispite sunt la tot pasul, nu știi cum un gând se strecoară în suflet și te schimbă pe nebăgate de seamă.
Când suntem mici ne hrănim cu dovezile de iubire ale părinților, tânjim după cuvintele de dragoste ale mamei, de ce trebuie să ne schimbăm când ne facem oameni mari?
De parcă sufletul ar îmbătrâni vreodată. De aproape douăzeci și șapte de ani am învățat de la Andrei să spun ce simt fără să mă tem, să-mi mărturisesc iubirea în fiecare clipă a vieții.Pentru că acum știu că e singura hrană pentru suflet care satură cu adevărat și care hrănește. Și care te poartă de pe o zi pe alta. Și nu m-am simțit sufocată niciodată, și nici nu l-am sufocat pe Andrei cu mărturisirea iubirii ce-i port.
Și niciodată nu am simțit că e prea mult sau îndeajuns. O vorbă frumoasă spusă din tot sufletul dis-de dimineață aduce soarele în suflet, indiferent de ce ploi și vreme rea îți așterne ziua. Un ce mai faci îți dă putere să înfrunți toate încercările prin care vei trece, pentru că știi că cineva e în Duh cu tine, un noapte bună poate să alunge toate gândurile rele care s-ar putea furișa în timp ce dormi. Cuvintele de dragoste sunt binecuvântări.
-sursa- Manuela Hărăbor-
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!