O femeie care a petrecut mai mult timp in singuratate va fi mult mai fericita

O femeie care a petrecut mai mult timp in singuratate va fi mult mai fericita

Publicat de Larisa Moldovan pe 17 March 2019 in Dezvoltare Personala

“Rămas singur, doream să fiu cu alții. Fiind cu alții și nereușind să mă integrez în atmosferă, preferăm să rămân singur.” – Octavian Paler

Multora ne este cunoscut tipul fetei din școală care a fost mult timp singură. În liceu majoritatea deja aveau un iubit, însă ea era în continuare singură, dedicându-și timpul unor hobby-uri. Dar anume această fată a devenit cu adevărat fericită.

Te poți întreba cum o persoană care a fost atâta timp singură, a reușit să se bucure de viață? Iată 7 argumente care îți vor explica situația.

1. Ea apreciază timpul petrecut în propria companie – Cât de mult ar fi rănit-o despărțirile, ea a reușit să treacă peste durere. Pentru a se simți confortabil ea nu a avut nevoia de compania unui bărbat. Cu siguranță că a suferit după o relație, dar acest fapt a făcut-o mai puternică.

2. Este independentă – Independența ei se manifestă în toate sferele vieții: statutul financiar, motivația și încrederea în sine. Ea poate să își poarte singură de grijă, să își controleze cheltuielile și să învingă obstacolele. Ea este indubitabil puternică, iar independența îi evidențiază această calitate.

3. Ea are încredere în sine – Ea nu are nevoie de o altă persoană pentru a reamenaja casa ori pentru a repara calculatorul. Viața în singurătate a învățat-o să se descurce singură. Iar dacă nu știe să facă anumite lucruri, nu îi este teamă să le asimileze.

Ea nu se implică în niște drame inutile și este fericită datorită acestui fapt.

4. Ea știe cum să obțină succesul – Ea își stabilește anumite țeluri și se concentrează pe îndeplinirea lor. Ea are destul timp la dispoziție pentru a se dedica propriei dezvoltări. Acest tip de femeie are ambiții mari și este hotărâtă să le satisfacă.

În timp ce prietenii ei erau ocupați cu o relație, ea lucra asupra sa și asupra creșterii personale.

5. Ea nu își face griji din cauza dragostei – Pentru ea dragostea este doar un alt element al vieții, unul pentru care nu merită să îți pierzi capul. Această femeie nu va suferi din cauza faptului că alături de ea nu este un bărbat. Ea este sigură de faptul că primordial în viață este lucrul asupra sinelui. Iar dacă nu ai parte de dragoste – nu e fatal.

6. Nu îi este frică să moară în singurătate – Mariajul nu este scopul principal din viața ei. El poate deveni chiar indezirabil. Ea este conștientă că o căsnicie nu îți garantează fericirea. Ea nu va urma niște stereotipuri doar pentru a satisface așteptările societății.

7. Ea se simte bine singură – Bărbatul care va reuși să o intereseze, va fi pentru ea o sursă de inspirație. El o va ajută să își realizeze scopurile, iar ea nu va deveni un obstacol în fața dorințelor lui. Principiul de bază a unei relații este libertatea.

“Pentru a nu fi singuri, vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjurați de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive.” –Mircea Eliade

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!