Nu uita de unde ai plecat. Dintr-un trup de copil mic, dintr-o casa stand mica si semeata langa casele altor oameni, dintr-o camera mai ceva ca un palat.
Cand ai facut primul pas spre viata stateai in dreptul primei usi de la rascrucea de drum, aveai parul lung si blond, obrajii inflacarati. Ai pornit de la un zambet curat, de la o incredere care ar fi fost in stare sa se catare pe stanci, de la dorinta de a schimba lumi, de a da foc raului de la radacini.
Vedeai pe strada oameni tristi si doreai sa maturi strazile de neimpliniri, doreai sa aduni unul cate unul gandurile negre si sa le inchizi intr-un borcan pe care sa-l pitesti in locul secret din spatele casei. Credeai ca poti face oamenii sa uite, om naiv… Azi vrei la randul tau sa uiti…
Cum mai poti azi sa rezisti? Cum poti sa te mentii dreapta cu atatea greutati calare pe umerii cei fini ai tai? Nimeni din lume nu s-a gasit inca sa-ti ia lumea de pe umeri? Ce te-a durut cel mai tare? Mai tii minte si acum? Ce te-a durut cel mai rau atunci nu te face sa zambesti nici acum?
Cand esti pornita impotriva ta si impotriva tuturor, de ce-ti aduci aminte de tot ceea ce nu te-a lasat la un moment dat sa respiri? Te laudai ca poti, ca poti sa le lasi le toate naibii si sa pui capul pe perna linistita…
Dar nu. Seara, piticii tai de pe creier, de pe constiinta, de pe suflet si din el dau lupte seculare. Niciodata nu faci suficient de mult, mai mult decat te invata legea lui «trebuie». Nimic nu-ti da masura multumirii…
Poti sa-ti amintesti totul, poti sa stergi totul cu un burete neticsit, poti sa-ti doresti, sa renunti, sa nu mai crezi, sa te razgandesti in privinta lucrurilor in care mai crezi, poti sa te simti vinovata pentru ceea ce ai facut sau nu ai facut. Dar nu ai dreptul sa uiti de unde ai plecat. Nu uita ceea ce esti caci nimic altceva din ceea ce ai sau ai obtinut nu te defineste mai adevarat de atat. Daca vrei sa ierti, incearca sa te ierti.
