Nu judeca sufletul omului dupa aspectul fizic!

Şi tatăl dumneavoastră ţinea marţea, spuneţi, ca pe o zi nenorocoasă, iar dumneavoastră faceţi la fel. Eu cred că atât dumneavoastră cât şi tatăl dumneavoastră aţi păcătuit faţă de Sfântul Ioan Botezătorul socotind ziua lui drept zi nenorocoasă. Şi totuşi, slava voastră e chiar Sfântul Ioan. Sau nu ştiţi, poate, că Biserica a închinat marţea acestui mare şi minunat sfânt? Nu una singură, ci toate zilele de marţi de peste an. Mai înainte de toate, însă, îngăduiţi-mă să vă lămuresc pe scurt, cui este închinată fiecare zi a săptămânii. Biserica Ortodoxă, călăuzită de Duhul Sfânt, a închinat: lunile, Sfinţilor îngeri ai lui Dumnezeu, marţile, Sfântului Ioan Botezătorul, miercurile, Cinstitei cruci a Domnului, joile, Sfinţilor apostoli ai lui Dumnezeu, vinerile, Cinstitei cruci a Domnului, sâmbetele tuturor sfinţilor mucenici pentru credinţă, duminicile, Învierii lui Hristos. Potrivit cu aceste afierosiri sunt şi citirile, cântările şi rugăciunile pentru fiece zi din săptămână, pe care dumneavoastră, ca „bun ortodox” cum vă numiţi, ar trebui să le citiţi şi să le ştiţi. Şi fiecare dintre aceste afierosiri ne slujesc drept chezăşie a biruinţei noastre în lupta şi osteneala pentru mântuirea sufletului. Nebiruiţii îngeri ai lui Dumnezeu, ca păzitori şi însoţitori ai noştri, ne întăresc neîncetat ca să nu cădem cu duhul. Sfântul Ioan s-a biruit şi pe sine, i-a biruit şi pe ucigaşii săi, a biruit şi vremea. Cinstita cruce a Domnului este simbolul biruinţei adevărului Dumnezeiesc asupra neadevărului şi a dreptăţii Dumnezeieşti asupra nedreptăţii. Sfinţii apostoli ai lui Dumnezeu au biruit lumea. Toţi sfinţii mucenici pentru credinţă au biruit prin cinstita lor moarte toţi chinuitorii şi toate puterile iadului. Iar Hristos este Biruitorul de căpetenie al păcatului, iadului şi morţii. El reprezintă insuflarea şi sinteza tuturor bunelor biruinţe. Ca atare, duminica reprezintă, prin excelenţă, biruinţa biruinţelor. Noi, creştinii, credem că puterile biruitoare ale luminii au stăpânire asupra zilelor, nicidecum vreo ursită astrologică de neînvins. Prin Hristos, omul este mai mare decât stelele şi mai tare decât toate constelaţiile. Aşadar, marţea, ziua marelui proroc şi înainte-mergător al lui Hristos, nu are nimic rău în sine, afară de răul pe care oamenii îl aruncă asupra ei – fiindcă zilele şi vremurile sunt în stăpânirea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu ne dă zilele ca pe nişte file curate, luminate de mândrul soare, încât fiecare om lasă urma sufletului său pe fiecare dintre aceste file, de la naştere până la moarte, aşa cum Mântuitorul a lăsat urma feţei Sale pe marama sfintei Veronica. Gândiţi-vă câte imagini hâde şi dezgustătoare ale noastre vor fi date în vileag înaintea Judecăţii lui Dumnezeu dacă nu ne vom pocăi şi îndrepta la vreme! Iar dacă ne vom pocăi, Dumnezeu va albi toate zilele noastre murdare şi va preface imaginile noastre hâde în chipuri strălucitoare de îngeri, după cuvântul prorocului: de vor fi păcatele voastre ca porfira,ca zăpada le voi albi (Isaia 1,18). Nu vă e limpede că nu zilele ne fac pe noi nenorocoşi, ci noi facem nenorocoase zilele? Nu cade ghinionul zilei asupra oamenilor, ci ghinionul oamenilor păcătoşi asupra zilelor lui Dumnezeu. Ca nişte pete întunecate! Şi totuşi, rămâne o taină înfricoşătoare în privinţa zilelor. S-a întâmplat ca cineva să dea foc casei vecinului într-o zi de vineri. Vinovatul a rămas nedescoperit. N-a trecut multă vreme, şi copiii celui care pusese foc au dat foc la propria lui casă – într-o zi de vineri. Este vinerea zi aducătoare de ghinion? Nu, ci păcatul aduce ghinion. Unul dintre împăraţii bizantini, luptător împotriva icoanelor, a aruncat icoanele din Sfânta Sofia de Naşterea Domnului, în anul următor a fost ucis de uneltitori la intrarea în Sfânta Sofia – de Naşterea Domnului. Şi atunci, este Naşterea Domnului zi aducătoare de ghinion? Nu, ci păcatul aduce ghinion. Cine vede în cele povestite o fatalitate oarbă a zilei, acela ghiceşte; iar cine descifrează aceste întâmplări ca pe nişte avertismente sau semnale ale Celui Atotvăzător, acela descifrează cu înţelegere. De obicei, oamenii se tem de ziua în care s-a săvârşit o fărădelege. Această cumplită frică o toarnă în ei, însă, tot Cel Atotvăzător, nu ziua în sine. În orice caz, toate zilele lui Dumnezeu sunt curate şi nevinovate. Pace ţie şi bucurie de la Domnul! Episcop Nicolae Velimirovici Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Cu totii am avut, macar o data, inima franta… Cu totii am suferit, macar o data in viata, din dragoste… Cu totii am simtit, macar o data, ca inima noastra se sfasie… Cu totii am dat, macar o data, o bucatica din inima noastra unei persoane speciale…

Nu-i asa ca orice inima, chiar si in cea mai adanca decadere, pastreaza o scanteie luminoasa ce o face cea mai frumoasa inima din lume? Iata o poveste cu talc ce vine sa intareasca ideea ca o inima perfecta nu poate fi comparata cu una ce a iubit, a pierdut si apoi s-a frant…

O poveste pentru inima franta…

Pe strazile unui mic orasel, intr-o buna zi, un tanar sustinea sus si tare ca are cea mai frumoasa inima din intreaga vale locuita de oameni.

Un grup imens de oameni s-a adunat in jurul lui si cu totii au inceput sa ii admire inima pe care o vedeau perfecta. Ea nu avea niciun defect, nici macar un semn. Da, cu totii au fost de acord. Era cea mai frumoasa inima pe care o vazusera vreodata. Simtindu-se mai mandru ca oricand, tanarul barbat a inceput sa se laude si mai mult cu inima lui fara de defect.

Dintr-o data, un batran a iesit din multime, a facut un pas in fata si i-a spus tanarului: “Vezi tu, inima ta nu e nici pe departe la fel de frumoasa ca a mea”. Atunci, toti oamenii din multime si tanarul si-au indreptat privirile spre inima batranului. Aceasta batea puternic, insa era plina de cicatrice. Avea locuri in care “bucatile” initiale fusesera inlocuite cu altele ce nu se potriveau foarte bine si ii stricau forma. De fapt, in unele locuri erau “bucati” intregi ce lipseau ori scobituri deloc placute … Nu aveai cum sa nu ramai pierdut in fata batranului cu o inima atat de peticita. Oamenii au spus atunci: “Cum poti sa spui ca inima ta e mai frumoasa?”

Publicitate

Vazand “starea” in care ajunsese inima batranului, tanarul a replicat razand: “Cred ca glumesti! Compara inima mea perfecta cu inima ta care arata ca un amestec de rani si lacrimi.”

“Da”, a spus batranul, “A ta arata perfect, dar nu as da-o niciodata in schimbul inimii mele. Vezi tu, fiecare cicatrice reprezinta pe cineva careia i-am dat dragostea mea – am rupt o bucatica din inima mea si i-am dat-o unei persoane iubite, iar de cele mai multe ori si ea imi dadea o bucata din inima ei pe care o puneam in scobitura lasata in inima, insa deoarece piesele nu se potriveau perfect, am cateva margini nesflefuite asa cum trebuie, pe care insa le pretuiesc deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o.”

“S-a intamplat de cateva ori sa dau bucatele din inima mea, insa sa nu primesc nimic in schimb. Asa am ramas cu scobiturile – a da iubirea ta cuiva inseamna a risca Desi scobiturile ma dor, ele raman mereu acolo, amintindu-mi de dragostea pe care o port anumitor oameni si sper in continuare ca intr-o buna zi ei se vor intoarce pentru a umple aceste spatii goale. Am rabdare si astept. Acum întelege in ce consta frumusetea din inima mea?”

Tanarul se uita tacut la batranul care povestea. Lacrimile ii curgeau acum pe obraz. Si-a facut curaj si si-a smuls din inima lui perfecta si frumoasa o bucatica pe care i-a oferit-o batranului cu mainile tremurande. Batranul si-a luat “darul”, l-a pus in inima sa si apoi a smuls o bucata din inima sa plina de cicatrice pe care a pus-o in golul ranit din inima tanarului. Se potrivea in acel loc, insa nu perfect.

Tanarul si-a intors atunci privirea spre propria lui inima care nu mai arata perfect, insa era mai frumoasa ca niciodata, deoarece acum pastra in ea iubirea batranului.

Cei doi s-au imbratisat si au parasit locul intamplarii unul alaturi de celalalt…

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Pilde
Suferința vă poate oferi multe lucruri pe care fericirea nu vi le poate oferi. De fapt, fericirea vă răpește multe lucruri. Ea vă răpește tot ce ați avut vreodată, tot ce ați fost vreodată; fericirea vă distruge ! Suferința vă hrănește egoul, în timp ce fericirea este în esență o stare dincolo de ego. Așa se explică de ce oamenilor le este atât de greu să fie fericiți, de ce milioane de oameni din întreaga lume au decis să fie nefericiți. Suferința vă dă un ego foarte puternic, bine cristalizat. Atunci când sunteți fericiți, existați. Când sunteți fericiți, nu existați. Dacă înțelegeți acest mecanism lucrurile vă vor deveni foarte clare. Suferința vă pare să păreți speciali. Fericirea este un fenomen universal, nu are nimic special. Suferind, omul devine absolut special, iese în evidență. Suferința vă ajută să atrageți atenția altor persoane...Toată lumea se ocupă de voi. Cine ar putea să rănească pe cineva care suferă?...De aceea investiția în suferință aduce mari dividente. Dacă soția nu suferă, soțul are tendința să uite de ea. Dacă soțul suferă, întreaga familie – soția, copiii – sunt în jurul lui. Nimeni nu suportă un om fericit, căci acesta rănește egourile celor din jur. Ei încep să se gândească: „Deci, tu ai devenit fericit, în timp ce noi continuăm să ne târâm prin întuneric, prin suferință și prin iad. Cum îndrăznești să fii fericit când noi suferim atât de mult?”. Când ești fericit ești fericit, ești un individ; când suferi faci parte integrată din mulțime...Iată ce veți constata: când ești nefericit, ești conformist. Societatea adoră conformiștii, oamenii îi respectă. Poți chiar să devii un sfânt dacă ești conformist. Nu întâmplător toți sfinții voștri au fost niște nefericiți...Ei au condamnat orice formă de bucurie ca pe un păcat...Cu toate acestea, au fost respectați, dar numai din cauza suferinței lor. Toate acestea nu fac decât să creeze oameni nefericiți și o societate nefericită. Priviți-vă în față suferința și veți descoperi câteva aspecte fundamentale: unu – ea vă conferă respectabilitate. Despre Suferință – Osho Oamenii din jură vă simpatizează mai mult, vă arată mai multă prietenie. Cine suferă are mai mulți prieteni. Lumea în care trăim este o lume ciudată; cineva nu este în regulă cu ea. Lucrurile ar trebui să stea invers: omul fericit ar trebui să aibă mai mulți prieteni. Dar dacă sunteți fericiți, cei din jur vor fi invidioși și nu vă vor mai arăta prietenie. Ei se vor simți înșelați, căci voi veți avea ceva ce lor le lipsește... Trebuie să învățați cum să fiți fericiți și cum să-i respectați pe cei care sunt fericiți. Veți aduce un mare serviciu umanității. Nu îi simpatizați prea mult pe cei nefericiți. Ajutați-i, dar nu-i simpatizați. Nu le băgați în cap ideea că nefericirea este o calitate... Fiți fericiți, respectați fericirea și ajutați-i pe oameni să înțeleagă că ea este scopul vieții. Când vedeți un om fericit, respectați-l, căci el este un sfânt. Vă simțiți trist? Dansați, sau faceți un duș, și veți constata cum tristețea dispare din trupul dumneavoastră, odată cu căldura corporală. Urmăriți să vă puneți mintea în situații în care să nu poată funcționa la fel ca mai înainte. Toate tehnicile care au fost create de-a lungul timpului nu sunt altceva decât modalități de a distrage mintea de la vechile sale obișnuințe. De ce? Mintea devine confuză. Ea nu poate stabili nici o corelație între cele două situații. Așadar, faceți orice vă trece prin minte pentru a pune mintea în asemenea situații, nu repetați niciodată aceeași metodă. Aici e tot secretul. În caz contrar, dacă de fiecare dată când sunteți trist veți face un duș, mintea va sfârși prin a asocia cele două acțiuni...Continuați să vă surprindeți mintea de fiecare dată. Fiți inventiv. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!