Tacerea uneori face cat o mie de cuvinte. Prin tacere poti transmite atatea si totusi de cele mai multe ori alegem sa vorbim fara sa spunem nimic. Vorbim ca sa ne auzim, dar nu ne stim asculta cu atentie.
Vorbim ca sa ne auda ceilalti si rar ne dam seama ca habar nu avem sa ne ascultam unii pe altii cu adevarat. Si toata lumea vorbeste din ce in ce mai tare, confundand zgomotul cu comunicarea. Ne laudam ca suntem generatia care stie sa spuna lucrurilor pe nume, care se impune si cere deschis ceea ce isi doreste.
Spun ne laudam, pentru ca ne intrecem doar care striga mai tare, gandind ca asa se face mai bine auzit, cand de fapt, cuvintele noastre nu mai au esenta. Nu mai avem mesaje de transmis, ci doar vorbe de spus. Descriem cu usurinta fapte pentru ca traim intr-o lume de imagini pentru care iti trebuiesc o mie de cuvinte. Astfel, zgomotul asurzitor al vocilor noastre mute, se adreseaza unor minti surde. Ascultam de prea multe ori cu urechile, pentru ca teama si necunoasterea ne-a impietrit inimile.
Ne speriem de liniste pentru ca doar sufletul poate fi receptiv la vestile ce vin intotdeauna din tacere. O tacere in care mesajele sunt ascunse printre ganduri despre lume, despre noi, despre viata… pe care din pacate le alungam din lipsa de timp. O tacere din care vin vestile care ne aduc intelegerea propriei noastre persoane cu care traim zi de zi si pe care o cunoastem atat de putin. Acea tacere care ne descopera temeri ascunse si pe care refuzam sa le cunoastem.
Uitam insa ca in linistea cu noi putem sa ne descoperim goi de orice idei preconcepute, putem invata sa ne intelegem si sa ne acceptam asa cum suntem. Intelegandu-ne pe noi insine, acea frica poate inceta sa mai existe. In fiecare clipa ne luptam cu viata, suntem obligati sa infruntam propriile complexitati si complexe de care ne rusinam, propriile mizerii si cerinte neasteptate. Avem nevoie de resurse pentru asta. Avem nevoie sa fim flexibili si deschisi, liberi de constrangerile prejudecatilor.
Avem nevoie mai mult ca oricand sa gasim sustinerea in noi, doar acolo sunt resurse nesfarsite. Avem nevoie sa ne descoperim si sa ne cunoastem, sa ne ascultam in tacere si sa ne intelegem in singuratate. Acolo doar noi cu gandurile noastre, cu slabiciunile perfect umane, cu sentimentele noastre mai mult sau mai putin confuze… si sa nu ne temem de ce vom descoperi. Cu bune si rele, suntem noi. Sa nu trecem pe langa acest adevar facandu-ne ca nu il vedem!
„Ignorant nu este cel caruia ii lipseste eruditia, ci acela care nu se cunoaste pe sine! Intelegerea vine doar prin cunoasterea de sine, care este perceptia intregului proces psihologic al omului. Intregul existentei este concentrat in fiecare dintre noi!”(J. Krishnamurti).
Dragii mei, dati galagia asurzitoare a acestei vieti mai incet ca sa va puteti auzi. Faceti-va timp sa va ascultati si nu treceti nepasatori pe langa voi. Mai tarziu s-ar putea sa va cautati si sa nu stiti unde v-ati pierdut pe drum.
Nu va indepartati prea mult de voi. S-ar putea sa nu mai aflati drumul inapoi si sa nu va mai gasiti. Nu va temeti de tacere, ea va va ajuta sa auziti cu adevarat! Va doresc taceri pline de inteles si vesti despre voi care sa va descopere asa cum nu stiati ca puteti fi! Numai ganduri bune! Aveti grija de voi!
