Nimeni nu este prea ocupat – totul depinde de cât de important ești

Nimeni nu este prea ocupat – totul depinde de cât de important ești

Publicat de Larisa Moldovan pe 25 February 2021 in De SufletDezvoltare PersonalaPersonalitatePsihologieRelatiiViata

Să nu crezi o persoană atunci când spune că nu are timp pentru tine, acest lucru nu este adevărat. Acea persoană are timp, doar că nu vrea să-l petreacă cu tine. Ține minte întotdeauna acest lucru.

Oamenii își vor face întotdeauna timp pentru ceea ce este important pentru ei. Dacă ești destul de important pentru ei, vor găsi puțin timp liber. Însă dacă nu ești, vor spune întotdeauna că sunt „prea ocupați” făcând altceva. E simplu.

Așadar, data viitoare când cineva îți spune: „Îmi pare rău, sunt foarte ocupat săptămâna aceasta”, amintește-ți că de fapt, el spune: „Îmi pare rău, dar nu ești destul de important pentru mine ca să îmi fac timp”. Mai ales dacă îți spune același lucru și săptămâna aceasta și săptămâna viitoare și așa mai departe.

Cel mai important și mai valoros lucru din viața oricăruia dintre noi este timpul. Acesta este singurul lucru care nu poate fi cumpărat. Prin urmare, trebuie să profităm de el cât mai mult posibil și să nu-l risipim pe lucruri și oameni care nu sunt importanți pentru noi.

Deci, de ce ai pierde timp și energie pentru cineva căruia, evident, nu îi pasă?

Când ești într-o relație cu cineva, amândoi faceți compromisuri și vă faceți timp unul pentru celălalt. Când ești îndrăgostit, găsești mereu timp pentru persoana iubită, încerci să o încadrezi în viața ta.

Acest lucru nu se aplică numai relațiilor de dragoste. Este un lucru general, când cineva este important pentru tine, îți faci timp pentru acea persoană. Ești gata să renunți la tot când are nevoie de tine și o faci pentru că vrei, nu pentru că ești forțat.

Îți petreci timpul cu cei dragi pentru că tu îți dorești asta. Pentru că ești conectat emoțional la ei și ai nevoie de prezența lor în viața ta.

Dacă cineva apropiat este constant „prea ocupat” ca să se întâlnească cu tine, acesta este un semnal de alarmă. Asta înseamnă că nu ești la fel de important pentru el precum este el pentru tine.

Când o persoană spune că nu se poate vedea cu tine pentru că are un milion de alte lucruri de făcut, de fapt, spune că acele alte lucruri sunt mai importante pentru el decât tine. El spune că, în ochii lui, nu ești atât de special pe cât credeai.

Dacă nu petreci destul timp cu o persoană, nu poți construi o relație strânsă. Iubirea și prietenia necesită timp, dăruire și efort, pentru a crește și a înflori.

Așadar, dacă cineva este important pentru tine și vrei să-l păstrezi în viața ta, fă-ți timp pentru el, pentru că relațiile și prieteniile nu durează pentru totdeauna dacă nu încerci să le menții.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!