Image

Ne lasam contolata viata de parerea celor din jur, dar nimeni nu poate sti ce simti tu in suflet…

Publicat de Patricia Esca pe 28 January 2020 in Dezvoltare Personala

Am nevoie de timp ca sa ma regasesc – este gandul care ne trece tot mai des prin minte. Fie ca suntem tineri, fie ca suntem oameni maturi, cu totii ajungem in cele din urma la concluzia ca ne-am petrecut o mare parte din viata fiind ceea ce vor altii. Fiul / fiica perfecta, mama/tatal perfect, sora/fratele perfect, iubitul/ iubita perfecta. Ne-am schimbat in functie de asteptarile celor din jur. Ca sa fim acceptati ne-am inlaturat, constienti fiind, originalitatea si unicitatea.

Am acceptat rolul de copie fidela a celor din jur, copie a modului de gandire, copie a modului de comportament, copie a modului de a fi. Ne-am saturat sa tot jucam aceste jocuri ale societatii in care traim, sa purtam aceste masti care ascund esenta fiintei noastre, insa nu facem nimic ca sa ne retragem din joc. Luand decizia de a indeparta aceste straturi poluante de pe noi si din interiorul nostru exista doua posibilitati: te regasesti si continui de acolo sau nu mai gasesti pe nimeni in locul tau si esti nevoit sa te creezi. Indiferent de ce descoperi inauntrul tau, un lucru e cert – trebuie sa te decojesti de straturile groase de false identitati cu care societatea te-a „ premiat”.

Cu job-urile pe care le avem, cu stresul amplificat tot mai mult de actiunile si deciziile noastre, cu presiunea acuta din partea parintilor, sotului /sotiei, sefului nu este de mirare ca ne simtim sufocati. Nu mai stim care ne sunt visele, obiectivele. Ne intrebam tot mai des care este rolul nostru pe pamant, care este sensul vietii noastre. Suntem coplesiti de lucruri marunte transformate peste noapte in probleme uriase carora nu le mai putem face fata. Nu mai stim cine suntem cu adevarat.

Nu mai avem siguranta ca visele ne apartin noua sau celor din jur. Nu mai realizam cat de profunda este schimbarea cauzata de cei din jur, de temerile tale. Ne simtim prinsi intr-o bucla a timpului fara vreo putere de a ne smulge din acel iures. Si pana intr-un punct chiar suntem niste prizonieri. Insa nu ai lumii din care facem parte. Nu ai societatii care ne impovareaza tot mai mult. Nu ai oamenilor care ne inconjoara si care refuza sa ne accepte asa cum suntem.

Suntem prizonierii propriei lasitati. Ne plangem, insa nu luam masuri. Ne simtim comozi in mijlocul mizeriei create de noi. Am acceptat ca parerea celor din jur sa conteze pentru noi. In fiecare zi mai mult. Pana ce am devenit altii. In intregime. Ne privim in oglinda si ne intrebam cine este strainul cu chipul ridat si par alb care nu-si mai poate indrepta umerii. Ne intrebam cine este strainul care isi pleaca privirea in fata provocarilor si ingenunchiaza in fata esecurilor. Ne intrebam cine este strainul cu suflet golit de vise, de speranta, de teluri. Cine este el? Cine a fost el? Cum a ajuns in acest fel?

Este nevoie de curaj pentru a ne regasi. Pentru a ajunge la concluzia ca este necesar sa ne regasim. Pentru a constientiza ca ne-am pierdut undeva pe drum. Este nevoie de curaj pentru a privi in sufletele noastre, a intelege unde am gresit si a indrepta si corecta erorile facute. Este nevoie de curaj pentru a intelege ca nu poti fi fericit atat timp cat atarni de o ata subtire numita parerea celor din jur.

Intrucat suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu suntem perfecti asa cum suntem. Nu avem nevoie de „imbunatatiri” si nici de confirmari din partea celor din jurul nostru. In schimb, avem nevoie de confirmarea lui Dumnezeu in permanenta. Nu avem nevoie sa ne schimbam pentru altii, ci pentru noi, daca simtim aceasta necesitate. Nu trebuie sa ne rusinam pentru ca nu suntem la fel de frumosi, inteligenti, bogati sau de succes ca altii. In felul nostru, unic si simplu, suntem la fel de valorosi ca si ceilalti. Nu avem nevoie sa ni se valideze deciziile, actiunile, gandurile sau sentimentele. Cel putin nu de catre semenii nostri. Singurul care o poate face este Dumnezeu. Atat timp cat suntem buni unii cu ceilalti, atat timp cat ne acceptam si ne iubim asa cum suntem, atat timp cat ne ajutam si ne incurajam unii pe altii traim fara presiune, fara stres, fara convingerea ca suntem „ nimeni” in lumea noastra.

Nu suntem „nimeni”. Dimpotriva. Suntem cineva. Suntem copiii lui Dumnezeu, indiferent de frumusetea cu care am fost inzestrati, indiferent de mentalitatea mostenita, indiferent de calitatile sau defectele pe care le avem. Pentru Dumnezeu acestea sunt lucruri marunte care nu merita nici macar un gand. De ce sa ne stricam intreaga viata din cauza grijilor si a gandurilor ca nu suntem placuti de altii? De ce sa ne ascundem o viata intreaga adevaratul Eu? De ce sa-mi lipsesc de culoare si veselie zilele ?

Este nevoie de curaj pentru a lua decizia potrivita. Si determinare. Si o doza mica de incapatanare atunci cand lucrurile nu vor iesi in felul dorit de voi. Nu va speriati! Nu dati inapoi! Acceptati-va si iubiti-va pentru ceea ce sunteti si veti primi acelasi lucru din partea celor din jur.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!