Momentele din viata in care suntem condusi de ego si cum sa evitam sa cadem in capcanele lui

Sa nu renunti niciodata! “Doamne”, am intrebat. “Poti sa-mi dai un motiv bun ca sa nu renunt?” Raspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere… “Uita-te in jur”, a spus. Vezi feriga si bambusul? „Da”, am raspuns. Cand am plantat semintele de feriga si de bambus, am avut mare grija de ele. Le-am dat lumina, le-am dat apa. Feriga a crescut repede din pamant. Verdele ei stralucitor a acoperit pamantul. Cu toate acestea, din semintele de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul. In cel de-al doilea an, feriga a crescut si mai mare, si mai bogata…Din nou, din samanta de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul, a spus. In cel de-al treilea an, tot nu iesea nimic din seminta de bambus. Insa nu am abandonat bambusul. In cel de-a patrulea an, iarasi, din samanta de bambus nu iesea nimic. Dar nu am vrut sa renunt, a spus. “Apoi, in cel de-al cincilea an, o mladita a iesit din pamant. Comparativ cu feriga, era in mod evident mica si insignifianta…Insa dupa numai 6 luni, bambusul s-a inaltat pana la 30 de metri inaltime. In toti acesti cinci ani, bambusul si-a dezvoltat radacinile. Radacinile sale au crescut. Aceste radacini l-au facut puternic si i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravietui. Nu as da niciuneia dintre creatiile mele o provocare careia nu ar putea sa-i faca fata.” M-a intrebat. “Stiai, copilul meu, ca in tot acest timp in care te-ai luptat, de fapt ti-ai dezvoltat radacini?” “Nu as abandona bambusul. Nu o sa te parasesc nici pe tine niciodata.” “Nu te compara cu ceilalti”, a adaugat. “Bambusul a avut un scop diferit fata de feriga. Cu toate acestea, ambele alcatuiesc cea mai frumoasa padure”. “Va veni si timpul tau”, mi-a spus Dumnezeu. “Te vei inalta.” “Cat de sus o sa ma ridic?”, am intrebat. “Cat de sus se va inalta bambusul?”, a intrebat la randul sau. “Atat de sus pe cat poate?”, am intrebat. “Da”, a spus. “Cinsteste-ma inaltandu-te cat de sus poti.” Am plecat din padure si m-am intors cu aceasta poveste. Sper ca aceste cuvinte te pot ajuta sa vezi ca Dumnezeu nu te va abandona niciodata si nu va renunta niciodata la tine. Niciodata, niciodata , niciodata sa nu renunti in viata. Autor necunoscut Indiferent ce varsta ai acum, pe masura ce trec anii vei vedea in jurul tau oameni care renunta la visele lor. Nu fi unul dintre ei. In prima tinerete visam frumos, vrem sa cucerim lumea, sa-i aratam de ce suntem capabili si sa ne depasim conditia. Dar viata vine cumva peste noi si ameninta sa ne sufoce visele. Prea des reuseste. Nu te lasa tras in jos de curentii vremurilor in care traiesti. Fiecare etapa are oportunitatile ei, chiar daca nu asa arata planul tau initial. Fa ce poti cu ce ai acolo unde esti. (Theodore Roosevelt) Adapteaza-te si fa primii pasi. Nu este drept sa-ti lasi visele sa moara. Ridica-te si continua lupta de unde ai abandonat-o si gandeste-te mereu nu la cat de mult mai ai pana sa-ti atingi visul, ci la cat de mult ai evoluat de la inceput si pana acum. Lasa-te motivat de imaginea omului care vei deveni de-a lungul acestei calatorii. Abordeaza problema diferit, fa-ti un plan mai bun si revizuieste-l oricat de des e nevoie. In natura nu va supravietui specia cea mai puternica sau cea mai inteligenta, ci cea care se adapteaza mai repede. (Charles Darwin) Nu renunta la visul tau. Niciodata nu e prea tarziu sa incepi. Meriti sa-ti vezi visul implinit!
Publicitate

“Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate.” – Winston Churchill

In cazul in care citesti aceste randuri, probabil ai citit cateva zeci, daca nu sute de articole si carti din domeniul evolutiei spirituale. Probabil ai studiat numeroase traditii si ai cautat ajutorul in acele dogme. Adevarul este ca probabil ai cedat in fata tertipurilor uimitoare pe care ti le intinde propriul ego si ai cazul in anumite capcane pe care incercai sa le eviti.

Uneori, indiferent de cat de greu vom incerca, ne vom enerva, vom judeca, vom fi lenesi sau chiar furiosi. Uitam destul de usor ca orice vedem “acolo”, este doar o reflectie a lui “aici” si acest aspect poate fi cu adevarat exasperant uneori.

1. Lipseste observatorul

Una dintre cele mai rapide moduri in care ego-ul preia comanda este aceea de a elimina decalajul dintre tine si o anumita experienta, experienta a unei persoane sau a unei circumstante din viata ta. Atata timp cat ai uitat ca tot ceea ce se petrece in viata ta provine de la propria ta programare foarte profunda , vei fi blocat in ego. Acest lucru poate fi extrem de dificil atunci cand cineva incearca sa te invinovateasca, sa te faca sa te rusinezi de tine insuti sau sa te jigneasca.

Adevarul este ca la cele mai inalte niveluri ale constiintei tu esti cel care se afla in control si care creaza spectacolul vietii. Tu proiectezi costumele, recuzita si chiar setul. Nu o sa poti observa nici macar o singura diferenta in personajele pe care le interpretezi pana in momentul in care nu vei schimba programarea care promoveaza acele personaje interioare in viata ta.

2. Iti este frica

In cazul in care iti este frica, poti sa fii sigur ca ego-ul se joaca cu propria ta constiinta. Aceasta frica include griji, teama, anxietate. Frica este bazata in limitare. Aceasta vede doar o mica portiune a adevarului. Viitorul pare infricosator pentru ego, nu atat de mult pentru ca rezultatul este necunoscut, ci pentru ca acesta nu are niciun control asupra lui.

Publicitate

Frica este cea care te face sa-ti demonstrezi vrednicia in fata celorlalti. Te face sa crezi ca pentru a fi vrednic sunt necesare anumite actiuni, cand de fapt aceasta calitate este una cu care ai fost nascut. Poate transforma o relatie de dragoste in “eu” versus “tu” intr-o clipa. Frica este cea care elimina cu desavarsire cuvantul “noi”.

3. Realitatea ta este singura realitate

Privesti propria ta realitate ca fiind singura realitate existenta, cand de fapt aceasta reprezinta doar un mic fragment a ceea ce este posibil, la un moment dat in timp. Simti ca este necesar sa pastrezi aceasta viziune limitata asupra realitatii cu orice pret, pentru ca, in caz contrar ,rezultatul ar fi durerea, suferinta si frica. In mod ironic, asta incearca sa te faca ego-ul sa gandesti, dar chiar aceste ganduri sunt cele care provoaca suferinta.

Este o modalitate clasica de inversare a adevarului in care ai crezut. In timp ce vom reusi sa integram aspectele sinelui de care suntem rusinati, vom reusi sa integram si ego-ul, astfel incat sa nu-si mai poata ascunde trucurile si mastile sale de noi. Ego-ul, in esenta, inseamna fragmentare.

4. Lene-Oboseala-Pasivitate

Lenea, oboseala si pasivitatea sunt de asemenea cateva dintre trucurile pe care ego-ul le foloseste impotriva ta. In cazul in care esti prea “obosit” pentru a face o schimbare, vei ramane cu siguranta blocat in aceasta viziune limitata asupra lumii. O mica parte a constiintei tale se afla in controlul vietii tale, iar tu crezi ca aceasta este o adevarata reprezentare a realitatii.

5. Iti ascunzi sentimentele

Ascunderea sentimentelor tale reale cu privire la o anumita situatie este de foarte multe ori o activitate sireata a egoului tau. In cazul in care nu poti sa comunici sincer si deschis, ego-ul se foloseste de tot felul de jocuri ale mintii in relatia cu cei din jurul tau. Acesta este mult mai interesat sa apere adevarul nespus decat sa-l exprime. Egoul este cel care te face sa crezi ca adevarul te va umili, dar retine: “Adevarul va va face liberi”.

Sursa: e-dimineata.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
Gandurile si actiunile noastre precum si atentia acordata dezvoltarii personale sunt decisive. Iata cele 12 reguli propuse de el pentru cei care doresc sa isi traiasca viata ca invingatori. 1. Stai departe de oamenii care nu au nimic bun de spus despre ei insisi. Sunt predispusi sa inceapa sa ii vorbeasca rau si pe ceilalti. 2. Daca doresti sa afli cat mai multe lucruri, apleca-te asupra stiintei sau a altor surse de cunoastere. In nici un caz in viata altcuiva. 3. Cand te simti deprimata profita pentru a face o introspectie si a a-ti reevalua viata voastre. Acesta ar putea fi scopul real al aparitiei depresiei in viata ta. 4. Incearca sa te simti bine in pielea ta. Odata ce faci asta, nu mai ai nevoie de altii a te simti astfel. 5. Fa ceea ce doresti sa faci atunci cand simti asta. Nu exista timp mai potrivit decat atat. Nu cere permisiunea nimanui. Probabil ca nici nu o vei primi. 6. Persoanele imature si mature poseda cunoastere. Doar ca persoanele mature le folosesc, in timp ce persoanele imature,nu, si ii critica pe ceilalti. Fii o persoana matura. 7. Cea mai scurta cale catre esec este sa iti doresti sa le faci pe plac tuturor. Fa ce vrei sa faci fara a-i rani pe ceilalti si ai incredere ca esti o persoana buna. Cum te percep ceilalti, este problema lor. 8. Croieste-ti drumul spre succes fara sa simti nevoia de a dovedi ceva cuiva. Observa cum insultele si comentariile rautacioase dispar ca prin magie. 9. Atunci cand pui punct unei afaceri sau o relatii romantice, asigura-te ca principalul motiv este cresterea si dezvoltarea ta personala. Nu lasa ego-ul sa-ti ruineze relatiile si sa le subestimeze importanta. 10. Inceteaza sa alergi dupa fericire si o vei gasi chiar acolo unde te afli. Fericirea este un semn ca esti pe drumul cel bun al scopului sufletului tau. Dezvoltarea personala este calea cea mai scurta spre fericire. 11. Lasa-ti visele sa fie in acord cu abilitatile tale. E inutil sa visezi ca vei deveni o a doua Monserrrat Caballe cand nu ai pic de voce. Fie iti perfectionezi abilitatile pentru a-ti satisface visele, fie iti schimbi visele in acord cu talentele tale. Cand visele sunt aliniate cu talentul si abilitatile tale, devin cu usurinta realitate. 12. Daca ai de ales intre o carte buna si o conversatie cu o persoana lipsita de substanta, alege-o pe prima. Citind o carte buna, vei castiga cu siguranta ceva. Comunicarea cu o persoana superficiala inseamna pierderea unui timp pretios. Sursa: kudika.ro 5 semne că ești un spirit ales Se spune că pe această lume există suflete alese, persoane cu un nivel energetic superior, adevărați luptători spirituali. Iată cele 5 semne că ești una din aceste persoane speciale! 1. Niciodată nu te dai bătut. Oricât de multe și de grele ar fi obstacolele, ceva îți spune că trebuie să continui. Pozitivitatea și determinarea cu care acționezi în viață te ajută să ajungi departe și să evoluezi mai ales din punct de vedere spiritual. 2. Îți urmezi vocea inimii. Știi că mintea fără suflet nu face mare lucru. Întotdeauna ești acolo pentru cei care au nevoie de tine, chiar dacă nu ai nimic de câștigat de pe urma lor. 3. Renaști iar și iar. Te reinventezi mereu, îți place să vezi viața din mai multe perspective. Te regăsești în multe situații pentru că explorezi lumea cu alți ochi, cu alt suflu. Vezi lucrurile dintr-o perspectivă profundă și urăști superficialitatea. 4. Nu porți orice bătălie cu oricine. Știi să îți alegi cu atenție bătăliile pe care le porți, să faci față situațiilor grele cu tact. Ești un adevărat vizionar. 5. Întotdeauna militezi pentru adevăr. Urăști minciuna, invidia, falsitatea celor din jur și încerci să îi îndrepți oferindu-le la început un duș rece. Ești capabil să vezi lucrurile și din perspectiva celorlalți, însă asta nu va diminua dorința ta de a se face dreptate. Ești un adevărat Don Quijote de multe ori, însă morile de vânt la un moment dat vor ceda. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!