Lucrurile fara de care poti trai bine si fericit! Pentru fericire nu avem nevoie de lucruri mari!

“Nu risipi ceea ce ai dorind ceea ce n-ai. Adu-ti aminte ca ceea ce ai acum s-a aflat printre lucrurile pe care ti le-ai dorit”. Epicur Sunt oameni care au pe chip o lumina. De parca Dumnezeu s-ar fi coborat in sufletele lor, iar lumina aceea impalpabila, imateriala, n-ar mai putea fi pusa sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fara acea incrancenare pe care o ghicesti in privirea celor mai multi. Vorba e domoala, lipsita de patos, ei nu vor sa convinga cu orice pret. Stiu ca fiecare din noi putem sa vedem lucrurile diferit. Ei nu vor sa impuna sau sa se impuna. Sunt umili, tacuti, gata sa ofere mereu ceva din ei insisi celorlalti - o particica din sufletul lor, o mana de ajutor celor ce au nevoie. Sau pur si simplu o privire blanda, o strangere de mana, un cuvant de incurajare. Sunt fericiti ca exista si ca sunt parte din aceasta lume, pe care o vad ca pe o incununare a creatiei divine. Ei sunt "facatori de pace"- cearta, conflictul nu au loc in interiorul si in exteriorul lor. Sunt oameni care aduc in sufletele celorlalti lumina. Ei nu sunt o categorie sociala aparte. Exista peste tot, nestiuti, neobservati. Ii recunosti dupa "dara" pe care o lasa in urma. ...Cum ar fi o lume in care toti oamenii ar fi astfel? In care fiecare l-ar privi pe celalalt cu respect si cu iubire, ca pe un adevarat frate? In care nu ar exista resentimente, ura, violenta? In care fiecare ar incerca sa-l inteleaga pe celalalt si sa-l accepte, chiar diferit fiind? In care fiecare ar fi dispus sa-i dea o mana de ajutor celuilalt? Sa-l trateze cel putin ca pe un egal? Pe scurt, sa-l iubeasca. Cum ar fi o asemenea lume? Dar... daca n-am fi cu totii atat de imperfecti, atat de preocupati de propria noastra persoana, daca am mai avea ochi si pentru cei din jur, daca n-am fi atat de duali, atat de buni si de rai in acelasi timp. Daca am deveni mai constienti ca nu totul se termina aici, pe acest pamant, ca exista un "dincolo" unde vom duce cu noi tot ce am "acumulat" aici - nu in plan material, insa. Poate... Intr-o zi... Peste cateva mii de ani... O lume de copii, o lume de sfinti... O lume in care sfintenia nu va mai fi vazuta ca o anomalie, in care fiecare va dori sa faca ceva pentru binele general. Aspiratia mai exista inca in noi. Cati n-am dori sa redevenim o clipa copii, sa mai gustam o clipa din bucuria paradisului pierdut? Cati n-am dori sa traim alaturi cu adevarat, sa nu mai existe conflicte, razboaie, intr-o lume dominata de frumosul interior si exterior? Frumusetea vine din interior. Daca vom reusi sa "acumulam" in noi mai multa "bogatie" de suflet, mai multa bucurie, mai multa pace, ea se va extinde si in exteriorul nostru. Si lumea intreaga va deveni o materializare a frumusetii divine, o clipa din infinitul dumnezeirii.” Pentru voi suflete indumnezeite , care aduceti lumina voastra in viata noastra… Va iubesc atat de mult si va imbratisez cu multa dragoste si dor.. Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Este foarte simplu sa fi fericit, dar este foarte greu sa fi simplu.” – Tagore

Vii pe acest pamant ca o fiinta completa, fara limite si poti incepe sa traiesti o viata extraordinara ACUM, fara sa astepti ca anumite conditii sa fie indeplinite. In ciuda a ceea ce ai auzit inainte, nu ai nevoie de aceste lucruri pentru a te bucura din plin de o viata fericita.

O multime de prieteni

Pe masura ce cresti inveti cat de important este a ai cativa prieteni adevarati in loc de cateva cunostinte. Insa, cand este vorba despre prietenie se aplica foarte bine vorba: „calitatea este mai importanta decat cantitatea”; e mai bine sa ai un cerc restrans de prieteni in care te poti increde si cu care sa imparti atat timpurile bune cat si rele – nu vei simti nevoia sa numeri amicii atunci cand esti cu adevarat conectat cu oamenii din viata ta.

Aprobarea celorlalti

Te poti simti confortabil si linistit cand ceilalti sunt de acord cu tine, insa nu ai nevoie de acordul lor – de fapt tu doar iti doresti sa te simti acceptat. Insa, cea mai inalta forma de acceptare vine atunci cand tu te bazezi pe tine insuti si nu pe ceilalti pentru a fi validat.

La finalul zilei te vei simti sleit de puteri si te vei indoi de vocea interioara daca dai atat de multa importanta spuselor celorlalti. Adevarul este ca nu ai nevoie de aprobarea lor atat timp cand te lasi ghidat de propria intuitie.

O harta detaliata a viitorului

Ai putea planifica sa mergi timp de 3 ani la facultate, sa obtii o slujba foarte bine platita, sa te casatoresti, sa cumperi o casa si sa ai copii. Dar ce se intampla daca viata are alte planuri pentru tine? Ce se intampla daca obtii diploma si realizezi ca nu ai nicio pasiune pentru domeniul in care te-ai pregatit? Daca dezvolti un interes extraordinar pentru yoga in timp ce esti student si decizi sa obtii un certificat care sa-ti permita sa predai cursuri de yoga?

Bineinteles, propriul scenariu ar putea fi diferit de acesta, insa un lucru ramane: nu trebuie sa te lasi prins de planul tau si sa te enervezi atunci cand lucrurile nu merg asa cum ti-ai fi dorit. Nu este nevoie de un scenariu atat de rigid pentru viitorul tau pentru ca, de cele mai multe ori, viata de va duce pe un drum total neasteptat.

Perfectiune

Nu de putine ori oamenii se lasa prinsi intr-o capcana de genul: voi fi fericit atunci cand se vor indeplini toate conditiile si voi putea trai o viata „perfecta”. Insa, ce se va intampla daca acele conditii nu vor fi indeplinite niciodata? Nu vor fi nicicand fericiti?

Nu trebuie „sa se alinieze toate stelele” pentru a fi fericit; ceea ce au nevoie este o atitudine optimista, flexibila si dorinta de a merge mai departe indiferent de obstacolele care iti apar in cale.

Obsesia pentru bani

Bani pot ajuta sau rani oamenii depinde modul in care ii privesti. Este ok sa-ti doresti mai multi pentru a trai confortabil, insa cand devin o obsesie ai patruns intr-un teritoriu nesanatos.

Publicitate

Banii pot cumpara lucrurile de baza traiului, libertate si pot ajuta multi oameni, insa nu te definesc ca persoana – adevaratele valori deriva din marimea inimii. Banii sunt o forma de energie care te ajuta sa traiesti o viata minunata, atat timp cat tu ii posezi pe ei si nu ei pe tine.

Chiar si asa nu banii sunt cei mai importanti: atunci cand te concentrezi pe ceea ce nu pot cumpara iti dai seama ca ai deja ceea ce conteaza cu adevarat in viata.

Sa traiesti potrivit asteptarilor celorlalti

Poate ca te simti „presat” sa ai o viata „normala” asemanatoare celorlalti, insa, nu ai nevoie de un job de la 9 la 17, 30 de ani de ipoteca, o multime de posesiuni sau o masina pentru a fi fericit. Societatea baga aceste asteptari in capul oamenilor si ii influenteaza sa creada ca nu pot trai altfel decat caii vandute maselor. Nu te ingrijora in legatura cu standardele celorlalti; doar urmeaza-ti inima si concentreaza-te pe ceea ce te face fericit. Nu uita ca viata nu vine cu un manual de folosire; trebuie sa scrii singur aceasta carte.

Sa ai mereu o relatie romantica

Sigur, relatiile romantice pot aduce mai multa fericire si confort in viata oricarui om, insa multe persoane ii folosesc pe ceilalti pentru a le furniza stabilitate si placere fara ca ei, insisi, sa le gaseasca. Doar pentru ca in acest moment nu ai un/o partener/a nu inseamna ca nu-l/o vei gasi in viitor; doar concentreaza-te pe momentul prezent si cultiva-ti propria fericire. Pe masura ce creezi viata pe care o iubesti, vei atrage partenerul/a cu o gandire asemanatoare – si care nu doar ca te iubeste pe tine cu si pe el/ea insusi/asi (ceea ce este la fel de important).

O viata fara stres

Poate ti se va parea surprinzator insa s-a demonstrat ca stresul pe termen scurt are beneficii – creste puterea creierului si a imunitatii si imbunatateste motivatia.

In mod realist, nu poti trai o viata fara nicun stes, insa iti poti ajusta atitudinea astfel incat indiferent de situatia cu care te confrunti sa poti trece de ea triumfator in vreme ce devii o persoana mai buna.

Sa fii laudat in mod constant de altii

Te simti bine cand oamenii vorbesc despre reusitele tale; insa ar trebui sa te simti la fel de mandru de succesele obtinute chiar daca nu te felicita nimeni. Familia si prietenii te vor sprijini, insa nu deveni dependent de complimentele de care simti ca ai nevoie pentru a-ti creste imaginea de sine.

Te poti simti mandru de tine si sa ai o incredere nemarginita in tine chiar daca altii nu te ridica, constant, in slavi.

Putere

Nu, nu este vorba despre puterea interioara, ci de cea care vine dintr-o pozitie privilegiata si folosita pentru a-i domina pe ceilalti. Nu trebuie sa exerciti controlul si sa-i fortezi pe altii pentru a te simti important si valoros; de fapt acest comportament nu va face decat sa te izoleze de majoritatea societatii. Ramai modest si aminteste-ti ca cei mai puternici oameni din lume au castigat cea mai grea lupta pe care au avut-o vreodata: razboiul cu mintea.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
Dacă îți cauți sufletul pereche sau dacă l-ai găsit deja, dacă vrei să reaprinzi flacăra pasiunii în relația ta sau vrei să accentuezi relația cu cea mai importantă persoană din viața ta -TU, atunci este bine să te folosești de înțelepciunea Feng Shui. Practica Feng Shui presupune că fiecare lucru sau obiect din jurul nostru posedă o anumită energie, denumită chi, o energie care este în continuă schimbare. Pentru a avea o energie pozitivă, armonioasă, atunci chi-ul trebuie să curgă nestingherit, trebuie să existe un echilibru între yin și yang, adică o armonie între noi și natură. Feng Shui-ul nu este o religie ci o artă, o știință, un stil de viață, rolul său fiind de a aduce armonie în casele noastre, modificând efectele negative ale rutinei cotidiene. Feng Shui se traduce în vânt-apă, și reprezintă o parte importantă a culturii chineze. Această practică vrea să armonizeze elementele naturale cu cele create sau construite de om. Astfel, deși poate avem impresia că nu avem nevoie, această practică ne îmbogățește și îmbunătățește viața. Eliberează-ți casa și inima – Chiar dacă ai păstrat mici amintiri, suveniruri din trecut, ale unor relații trecute și eșuate (scrisori de dragoste, actele de divorț), nu le mai păstrați! Nu fac decât să ocupe un spațiu inutil, să-l aglomereze și să vă țină în loc. Aranjați dormitorul încât să fie cât mai aerisit, șifonierul sau dressing-ul să fie cât mai ordonat, și ar fi bine să păstrați un raft gol special pentru potențialul sau viitorul partener, în așa fel încât atunci când va veni să se simtă cât mai confortabil. Îmbrățișează intimitatea și receptivitatea – filozofia Fen Shui se bazează pe harta Bagua sau Cele 9 zone ale vieții. Aceste zone se concentrează pe lucrurile de care avem nevoie pentru a ne simți împliniți : reputație, dragoste și căsătorie, creativitate și copii, avere și prosperitate. Respectul reciproc alimentează zona de reputație, acest lucru fiind foarte important într-o relație. Concentrează-te și ascultă-ți partenerul, plănuiește o noapte romantică, arată-i că este apreciat. Cu cât vei aprecia mai mult o floare cu atât aceasta va înflori și se va face mai frumoasă! Creșteți împreună – cele 9 zone Bagua sunt aranjate ca o grilă de trei pe trei, o hartă practic. Pe această hartă autocunoașterea este în opoziție cu căsătoria și dragostea, ceea ce înseamnă că cele două categorii trebuie să fie în armonie. Astfel, cu cât vă cunoașteți mai bine unul pe celălalt, cu atât vă veți dezvolta mai bine relația.Cu alte cuvinte dacă ai grijă de tine și te iubești, acest lucru se va transpune și în relație. Imaginează-ți dormitorul ca pe o tablă de șah 3D – dormitorul reprezintă simbolul sănătății relației tale, dacă va arăta ca un sanctuar liniștit astfel va fi și relația, dacă va fi aglomerat, cu haine și lucruri aruncate una peste alta, atunci relația ori nu va exista ori vor exista certuri continue. Ce ți se pare romantic? Bazează-te pe simțurile tale și crează un ”cuibușor al dragostei”, folosește lumânări, fotografii sau picturi care să emane o uniune fericită. Nu îți pune televizorul în dormitor sau orice reprezintă distracție! Dormitorul trebui să fie numai pentru voi doi, de aceea folosește cristale de cuarț roz, lămpi asortate, fotografii cu voi doi din care să reiasă iubirea și veselia, amintiri pentru o viață fericită și plină de dragoste. Amplifică decorul – poziția zonelor vieții de pe harta Bagua corespund cu locația lor în casă, aici intervenind elementul Feng Shui. Dacă adăugați lumânări, de exemplu, în zona care corespunde dragostei sau căsniciei, atunci se vor amplifica generozitatea, bucuria, pasiunea și râsul în relația ta, în timp ce elemente ca ceramica te vor ajuta să te simți mai conectată , altruistă, ”cu picioarele pe pământ”. Pentru cei care încă sunt singuri, așezați în dormitor lumânări roz (pe care le și aprindeți) pentru a vă chema partenerul mai repede, iar dacă aveți deja o relație, aprindeți lumânări roșii pentru a intensifica pasiunea dintre voi. Sursa: zenunivers.ro Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!