Legenda lacramioarelor – o floare cu miros Dumnezeiesc

Legenda lacramioarelor – o floare cu miros Dumnezeiesc

Publicat de Larisa Moldovan pe 6 October 2020 in Pilde

“Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la Zâna cea Bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau tot timpul jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori.

Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ținutul în care locuiau și întregul lor regat a fost cuprins de jale. Era o boală ciudată: oamenii adormeau şi nu se mai puteau trezi.

Într-o dimineaţă însăşi fiica regelui nu s-a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfâşiat de durere a plecat în lumea mare ca să găsească un leac pentru draga lui surioară. A colindat mări şi ţări, dar în zadar… nimeni nu ştia ceva despre leacul acestei boli.

Văzând că nu are cum să-şi ajute sora, fiul împăratului începu să plângă. Şi plânse zile şi nopţi întregi. După un timp în jurul lui au început să crească nişte plante pe care nimeni nu le mai văzuse până atunci: aveau frunzele destul de late şi nişte tulpiniţe delicate, pe care se înşirau, ca nişte mărgeluşe albe, floricele de o deosebită gingăşie. Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor pătrunzător şi deosebit de plăcut.

Băiatul se opri din plâns, culese un bucheţel cu gând să-l ducă la căpătâiul surioarei lui.

Se apropie de pat, puse bucheţelul şi privea la chipul frumos al tinerei prinţese.

Deodată fata trase aer adânc în piept şi deschise ochii, întrebând:

– De unde vine acest miros dumnezeiesc?

Prinţul, fericit şi uimit, îi întinse bucheţelul de flori şi zise:

– Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zâna Bună mi-a ascultat ruga neîntreruptă şi ţi-a redat firul vieţii.

De atunci acele flori s-au numit lăcrămioare. Oamenii le-au plantat în grădinile lor ca să-şi bucure ochii şi sufletul.”

Legenda Lăcrămioarei de Vasile Alecsandri

În raiu nici o minune plăcută nu lipsea, / Văzduhul lin, răcoare, a crin amirosea,

Căci albele potire în veci tot înflorite / Scoteau, din a’lor sânuri, arome nesfârşite.

Lumina era moale şi ‘ndemătoare şopţii, / Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.

Prin arbori cântau păsări, prin aer sburau îngeri, / Şi nu găseau răsunet în el a’lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde: / „Nici umbră de durere aice nu pătrunde”.

Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite / Stau sufletele blânde, iubinde, fericite.

Gustând în liniştire cereasca veselie / Ce’n fiecare clipă cuprinde-o veşnicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină ‘ncântătoare… / Avea orice minune dar îi lipsea o floare.

II

Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume, / Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume,

Iar sufletele toate îi ies lui înainte, / Primindu-l cu zîmbire, cu gingaşe cuvinte

Şi-i zice: ” ‘N raiul nostru bine-ai sosit, copile! / „Curând plecaşi din vieaţă! Nu plângi a’tale zile?

-Nu, căci am dat o clipă de vieaţă trecătoare / Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.

-Şi nu ţi-e dor, acuma, de lumea pământească? / Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.

-Cum? Nu laşi nici o jale, pe urma ta duioasă? / -Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă

„Şi veşnic după dânsa voiu plânge cu durere!” / Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere

Şi lacrimile-i calde se schimbă-n Lăcrămioare, / De-atunci nu mai e lipsă în raiu de nici o floare!

Surse:

V. Alecsandri, Gh. Coşbuc, Şt.O. Iosif, Legende Şi Pasteluri, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea” Georgescu Delafras, Bucureşti



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!