Iubirea este singurul ingredient care face viata frumoasa… „Daca n-ar fi Iubirea, m-as teme de viata”

Nu puteam trece cu vederea gandurile si ideile lui Gabriel Garcia Marquez(1927 -2014), jurnalist si scriitor de origine columbiana, laureat al premiului Nobel pentru Literatura in 1982. Marquez este considerat a fi una din marile personalitati care au scris in limba spaniola si unul dintre cei mai valorosi scriitori ai secolului XX. Insusi presedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, l-a numit pe Marquez “cel mai maret columbian care a trait vreodata”… Scriitorul este cunoscut in lumea intreaga pentru romanele sale (indeosebi Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei) si pentru proza scurta caracterizata prin realism magic, o combinatie minunata intre fantastic si real in care elemente ale magicului sunt aduse in situatii banale, cotidiene. Pentru ca Marquez avea o inteligenta aparte si o perspicacitate iesita din comun in a observa natura umana, iata 42 dintre citatele sale care va vor da cu siguranta de gandit. Va garantam ca merita sa zaboviti asupra fiecaruia in parte! 42 de citate despre viata, iubire si moarte de la Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel 1. Nu este adevarat ca oamenii nu isi mai urmaresc visurile pe masura ce imbatranesc, ci imbatranesc pentru ca nu isi mai urmeaza visurile. 2. Intr-o singura imprejurare ai dreptul de a-ti privi semenul de sus: atunci cand il ajuti sa se ridice. 3. Sa stii sa pretuiesti pe cel care fara tine nu poate si nu alerga dupa cei care sunt fericiti fara tine. 4. Nu putem iubi fara sa aflam ce inseamna teribila neliniste de a nu ne mai fi de-ajuns. 5. Exista unele comenzi care pot fi date, dar executia lor poate deveni o crima. 6. Oamenii pe care ii iubim ar trebui sa moara in compania rudelor. 7. Lucrurile sunt vii, isi au propria viata. Trebuie doar sa fim in masura sa le trezim sufletele. 8. Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. 9. Un om nu se naste doar atunci cand mama il aduce pe lume. Viata il forteaza de multe ori sa se nasca iar si iar. 10. Nu ingadui sa mori fara a experimenta acest miracol: sa dormi langa cel pe care il iubesti. 11. Capacitatea de a te gandi la bucuriile trecutului, fara amaraciune sau remuscari, este o calitate divina. 12. Dar furia o cuprindea din nou si foarte curand si-a dat seama ca dorinta de a-l uita era cel mai bun stimul pentru a si-l aminti. 13. Nu si-a imaginat niciodata ca una din multele masti ale iubirii este curiozitatea. 14. Nu poti iubi si apoi sa nu simti nimic. Ori ai mintit atunci ori minti acum. 15. Sexul e consolarea care-ti mai ramane atunci cand nu-ti ajunge dragostea. 16. Mortii nu se reintorc, zise el. Adevarul este ca nu mai putem indura aceasta povara pe suflet. 17. Problema casatoriei este ca se termina in fiecare seara dupa ce faci dragoste si trebuie sa o reconstruiesti in fiecare dimineata inainte de micul dejun. 18. Mi s-a linistit sufletul si atunci am descoperit cu mare bucurie ca viata, iar nu moartea, e nesfarsita. 19. Amintirile vin usor pentru cei care au tinere de minte, uitarile vin greu pentru cei care au inima. 20. Nu si-a inchipuit ca e mai usor sa incepi un razboi decat sa-l termini. 21. Viata nu este ceea ce ai trait, ci ceea ce iti amintesti ca ai trait si cum iti amintesti pentru a o povesti. 22. Forta invincibila care a impins lumea inainte nu e iubirea fericita, ci aceea neimplinita. 23. Si mortii imbatranesc... 24. Daca intr-un lucru este implicata o femeie, eu stiu ca totul va fi bine. Pentru mine este clar ca femeile conduc lumea. 25. Nu avem alta lume in care sa ne putem muta. 26. Cel mai rau fel de a simti lipsa cuiva e sa-i stai alaturi, dar sa simti ca nu-ti mai apartine. 27. Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine. 28. Niciun medicament nu vindeca ce nu poate vindeca fericirea. 29. Orice primavara trecuta este irecuperabila si dragostea cea mai nebuna si mai statornica nu e decat un adevar efemer. 30. Le-as dovedi oamenilor cat gresesc gandind ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc numai cand inceteaza sa iubeasca. 31. Nu asteptati nimic de la secolul XXI! Nu veti primi nimic, caci el asteapta totul de la voi! 32. Cel mai important lucru pe care am invatat sa-l fac dupa patruzeci de ani a fost sa spun nu cand a fost nu. 33. Nu intelegea de ce i-au trebuit atatea cuvinte pentru a-i explica ce simti in razboi, cand un singur cuvant putea sa fie de ajuns: frica. 34. Pentru ca o patrie fara eroi e ca o casa fara usi. 35. Saracia este cel mai bun tratament pentru diabet. 36. Omul nu moare cand ar trebui sa moara, ci atunci cand poate. 37. Varsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simti. 38. Trebuie sa asculti vocea copilului care ai fost candva si care este inca undeva, inlauntrul tau Daca ascultam copilul din noi, ochii nostri isi vor recapata stralucirea. Daca nu vom pierde legatura cu acest copil, nu se va rupe nici legatura noastra cu viata. 39. Nu depune atat de mult efort, ce este bun se intampla in mod neasteptat. 40. Singura modalitate de a merge mai departe este sa nu permiti amintirii sa te sfasie. 41. Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti. 42. Omul nu moare cand ar trebui sa moara, ci atunci cand poate. Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Si totusi ce este Iubirea? Cum stim ca iubim sau ca suntem iubiti? Cand si cum ne dam seama ca ne-am gasit iubirea intr-o fiinta anume si nu in alta? Intrebari, intrebari, intrebari … Buna mea prietena, cunoscut si apreciat psiholog, nu astepta de la mine raspunsuri.

Astepta pareri, deoarece stia ca nu-i pot da un alt raspuns decat „Nu stiu”. Exista intrebari fundamentale, de esenta tare, precum „Ce este Fericirea?”, „Care este sensul si rostul vietii?” sau „Ce este Iubirea?” la care nu putem raspunde unitar, prin cateva tuse teoretice argumetate si demonstrate stiintific. Sunt acele intrebari „rusesti”, cum le-a numit Andrei Plesu, care ne arunca fara pic de tagada in prapastia nedumeririlor, a suferintelor si a cautarilor perpetuie.

Ele ne zdruncina simturile, ne seaca ratiunea si doar celor alesi le este permis franturi de raspunsuri individuale. Intrebarile „rusesti” nu pot avea un raspuns definitiv, clar si intrinsec pentru toata lumea. Predispozitia sufleteasca cu care venim in aceasta lume, precum si experienta de viata a fiecaruia dintre noi stau la baza gasirii acelui raspuns la intrebarile cruciale valabil numai si numai pentru fiecare in parte, nu si pentru altcineva. Nu este insa un raspuns eliberator si definitiv.

O data ce traim iluzia unei solutii, lamuriri, alte necunoscute, si mai terifiante, stau sa apara in gandurile noastre. Ne imaginam ca putem fi stapanii gandurilor si sufletelor noastre, dar uitam cu desavarsire cat de putin ne cunoastem pe noi insine. Oare de putine ori suntem uimiti de reactiile inteligente de moment ale inconstientului nostru ce lasa in umbra judecata limpede a constientului? De obicei spunem: ”N-as fi crezut ca sunt in stare de asa ceva!”

Caruselul suferintelor ontologice isi continua nestingherit miscarea in cerc, iar noi nu putem cobora din el. Stam cuminti la locurile noastre, lasand trairile si experientele vietii sa ne dezvaluie propriile noastre taine salasluite undeva adanc in noi. Oamenilor, spunea cineva, le este frica sa devina constienti de ei insisi. Cine stie ce putem descoperi in cutele inimilor noastre?! Iar cand vorbim despre Iubire doar soapta inimii fiecaruia ii poate da un raspuns potrivit gandurilor sale despre ce este Iubirea.

Acest raspuns nu poate fi decat in masura trairii si experimentarii Iubirii de catre fiecare dintre noi in parte. Iubirea mea nu poate fi traita la fel ca si Iubirea ta. Inima mea simte si bate intr-un ritm si cu o intensitate diferita de cum simte si bate inima ta cand razele Iubirii iti lumineaza chipul. Tandretea ochilor mei de om indragostit va avea negresit o alta profunzime spirituala decat limpezimea Iubirii din ochii tai. Corpul meu va fi invadat de o caldura inexplicabila, dar si corpul tau va trece prin aceasta stare de beatitudine doar ca intensitatea caldurii tale va fi diferita de a mea. Nimeni nu poate sa ne spuna daca iubim „corect” sau „de-a adevaratelea” in afara de acea soapta a inimii pe care orice indragostit o simte macar o singura data in viata lui. In corpul omenesc, spunea Dorneus, este ascunsa o anumita substanta de natura cereasca pe care poate putini o cunosc.

Publicitate

Omul zilelor noastre, substituind nepermis de mult spiritualul cu rationalul, devine tot mai putin constient de divinul din el. El si-a pierdut capacitatea de a-si asculta in singuratate interioritatea, avand din ce in ce mai mult nevoie de garantii doctrinare sau teoretice. Librariile sunt pline de carti care ne invata cum sa Iubim, cum sa ne facem prieteni, cum sa ne crestem copiii, cum … Nu toate cartile sunt neaparat bune, asa cum, fara tagada, nu putem ignora cartile cu adevarat valoroase. Vrem sa iubim ca la carte si atunci … cumparam carti care sa ne invete cum sa facem acest lucru. Vrem formule si teorii de-a gata si nu realizam cum ne atrofiem propriile trairi si sentimente. Orice teorie stiintifica despre afectiunea umana, indiferent cat de subtila, este in mod necesar abstracta si rationala, in timp ce Iubirea, in mod special, este un fenoment atat de irational.

Traind Iubirea exclusiv din studiile si potrivit conceptiilor si parerilor altora, omul ajunge sa nu mai simta cu propria sa inima si sa gandeasca cu gandurile sale. Adevarata istorie a sufletului nu este pastrata in carti erudite, ci in organismul sufletesc viu al fiecarui individ (Jung). Se spune adesea : „Ne este frica sa iubim”. De ce? Nu de Iubire ne este noua frica, ci de faptul ca Iubirea ne-ar pune in primejdia de a schimba, de a corecta ceva in noi insine: un comportament, o atitudine, o gandire.

Am putea descoperi o alta lume in noi, iar necunoscutul poate fi orice, de la bine la rau. In mod firesc, noi oamenii nu cautam cauzele unei dezordine in noi insine, ci preferam sa deplasam aceste situatii-problema cat mai departe de noi in spatiu si timp. Dam vina exclusiv pe parinti pentru impasurile nostre existentiale de la maturitate. Numai El/ Ea este de vina ca amorul nostru a disparut subit si fara urme. Destinul e cel care ne-a furat norocul si fericirea.

Alegem sa iubim conform teoriei deoarece teoria are garantul studiiului stiintific, iar daca o dam in bara, nu noi avem o problema, ci teoria este defecta! Aproape in fiecare zi inima ne sopteste ce simte si ce vrea, doar sa fim deschisi inspre ea, sa fim curajosi si sa-i dam ascultare. Cel mai lung drum in viata unui om, spunea cineva, este drumul de la creier la inima, de la ratiune la suflet pe care fiecare dintre noi are libertatea sa aleaga sa-l parcurga sau nu.

Am avut marele noroc de a avea in preajma oameni care mi-au recomandat cu delicatete carti bune ce m-au ajutat sa-mi descopar sufletul. Despre Iubire insa am invatat cel mai mult de la oameni cu destine minunate, care, in tacere si cu multa daruire au stiut sa iubeasca pana la capat: Frida Cahlo, Anna Snitkina, Edith Piaf …

Ce este Iubirea? Nici acum nu stiu, draga mea prietena. Stiu doar ca Iubirea este calea cea buna pe care am ales sa o urmez, luandu-mi sufletul si, negresit, cartile cu mine.

“Atunci cand sufletu-ti sopteste…„Daca n-ar fi Iubirea, m-as teme de viata” (Grigore Vieru)

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
“Fii stapan pe tine insuti si vei stapani lumea.” – Feodor Mihailovici Dostoievski Multi considera atunci ca viata lor a dat gres si se arunca cu atat mai navalnic in placeri ametitoare sau intr-o viata de munca inversunata, sau ii apuca melancolia si bolile nervoase. Vindecarea desavarsita a acestor tulburari sufletesti este cu putinta numai cu ajutorul credintei. Dar, fiindca aici vorbim despre oameni care au uitat drumul spre Dumnezeu, vom spune numai urmatoarele: Exista o renastere chiar si dupa cea mai grea cadere, exista putinta de a repara greseala si pacatul, exista, pentru orice om, un drum care duce la ispasirea purificatoare. Cea dintai conditie pentru aceasta este groaza omului de sine insusi, umilinta adanca, marturisirea deplina a pacatului. De aici, rasare de la sine nevoia elementara de ispasire, care nu-i doar un produs artificial al propovaduirii religioase, ci isi are izvorul in puterea si setea de primenire a naturii umane. Fara spovedanie, cainta si ispasire nu exista progres launtric pentru om, iar marea lui capacitate intelectuala este seaca si stearpa fara acel progres launtric, care izvoraste din constiinta greselii si din ispasire. Lipsurile, eforturile si suferintele pe care omul si le impune singur, ca sa arate vechiului sau eu puterea unei vointe noi, este pentru el singurul mijloc de a se elibera de sine, de a se inalta deasupra lui insusi. Fara aceasta nu exista decat lancezeala si putreziciunea launtrica. Omul care mai are un sambure sanatos simte nelamurit ca pasiunea navalnica si dorul bolnavicios de viata pot fi tinute in frau numai prin ingradiri si lipsuri dureroase. In acest inteles, Socrate numeste pedeapsa doctoria sufletului si spune: Cine a savarsit o nedreptate trebuie sa se grabeasca sa se duca singur la judecator, ca si cum ar fi vorba de un doctor, pentru ca nu cumva raul sa se incuibeze in suflet, sa-l umple de tainica-i otrava si sa ajunga fara leac. Sa comparam spiritul care domneste in marile tragedii antice cu spiritul de astazi si vom simti cum omul din zilele noastre si-a pierdut intr-o masura de neiertat acea nevoie elementara de purificare, atat de vie in oamenii de altadata, si care a dat crestinismului avanturile lui cele mai adanci. Unde mai intalnim acel fior grozav in fata pacatului, acea sete arzatoare de a se spala de pacatul savarsit printr-o suferinta impusa de buna voie? Avem o civilizatie foarte dezvoltata in ce priveste sapunul, suntem foarte simtitori la orice lipsa de curatenie exterioara; groaza de pangarirea launtrica insa a disparut, am ajuns foarte ingaduitori fata de faptele si de nepasarea noastra. In invalmaseala generala a epocii, deosebirea tragica dintre bine si rau s-a pierdut, iar pacatul ajunge o simpla patanie, de care uneori mai esti si mandru. Pentru cercuri tot mai largi ale umanitatii dispare acel fior de purificare, izvorat odinioara din adancurile unei conceptii religioase a vietii si care il facea pe om sa lupte cu sine insusi si cu pacatele lui. E un semn ca sufletul este, in adancul lui, neprihanit, cand omul are inca nazuinta si puterea ca printr-o spovedanie si o osandire de sine neinduplecata sa-si treaca oarecum pacatele prin foc, si, printr-o ispasire ce si-a ales-o singur sau a primit-o de bunavoie, sa intareasca si sa inchege in sufletul sau o straduinta mai inalta. Cine este in stare sa o faca isi pastreaza o tinerete vesnica, aparandu-se astfel de acea impietrire a sufletului in care cad atatia oameni inca din anii cei fragezi, din cauza multumirii de sine si a tihnei. Exista oameni care evolueaza si altii care vegeteaza, unii activi, altii pasivi. Numai cine poate sa se cerceteze pe sine, sa se umileasca si sa se caiasca, acela evolueaza si se inalta fata de sine si fata de viata, trece de la starea pasiva la starea activa. Fr.W.Foster – Indrumarea vietii Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!