Iubeşti… pur şi simplu

Publicitate

“Iubirea nu se poate măsura, dar poţi s-o dăruieşti fără măsură…” (Maica Tereza)

Viaţa fără dragoste este ca pomul fără apă. Mai întâi pare că nu i se întâmplă nimic rău unui pom neudat. Apoi, frunzele încep să i se ofilească, să se albească, să îmbătrânească. Chiar o biată ramură îmbătrâneşte fără apă. Aşa şi copilul, şi adultul, şi bătrânul. Ofilirea în plan uman urmează căi ceva mai subtile decât aceea a copacului.

Natura îmbrătrâneşte şi se pierde pe sine în mod limpede, în etape clare. Omul însă se ofileşte subtil, fără ca el însuşi să-şi înţeleagă ofilirea. El nu moare fără dragoste, dar nici nu trăieşte. Nu dispare în neant şi nu se împrăştie ca şi cenunşa, printre vânturi, dar nici nu dă rod. Dragostea este o apă bună pentru suflet şi, pentru că sufletul nu apare ca luna pe cer, nici nu se vede în vârful dealului, ca orizontul, ne vine greu să observăm etapele ofilirii sau pe acelea ale înfloririi.

Omul se ofileşte prin neînţelegerea vieţii sale şi înfloreşte prin trăirea şi înţelegerea ei. Un om fără de flori bântuie pe străzi lăturalnice, în speranţa că merge pe arterele principale. Ceea ce te ţine în viaţă atunci când sufletul tău este ca o rocă îngheţată este mult mai mult speranţa în dragoste decât dragostea însăşi. Speranţa singură izbuteşte, încă, să ţină loc de izvor pentru sufletul uman aflat în paragină, speranţa te ajută să crezi că mâine nu te va mai durea spatele, capul, că viaţa, familia, iluzia şi orice altceva se clatină pe lângă tine au şanse să se reconstruiască.

Puterea lumii (dar nu şi puterea sufletului!) se piteşte în speranţă, mai mult decât în dragoste. Speranţa te duce cu mintea în viitor, pe când dragostea te solicită acum. Ea te vrea acum, aici, cât mai repede şi mai aproape. Setea de dragoste este fierbinte, pe când speranţa în dragoste amână momentul manifestării, al alergării, al ţinerii de mână, al bucuriei. Pare mai uşor să speri că te vei bucura, decât să te bucuri şi mai simplu să speri că va fi bună dragostea, decât să-i guşti esenţa. De dragoste ne este frică tocmai pentru că ne cheamă acum şi pentru că în prezentul ei pare a se piti mereu un pericol. O iluzie. Un labirint.

Publicitate

Omul se teme de pierderea propriei vieţi prin iubire, fără a şti că prin ea, numai prin ea viaţa izbândeşte. Puterea iubirii ne face să ne uităm spre ea cu ochii înspăimântaţi, ca la o cometă venită să zdrobească viaţa pe pământ. Am ajuns să iubim maşinile şi casele mai mult decât un om, să ni se pară că iubim mintea sau desuurile, picioarele sau sânii unei iubite, şi aceasta pentru că ne sperie să recunoaştem că iubirea nu are nici un criteriu de identificare a celui iubit.

Nu iubeşti pentru că cineva este mic sau mare, bătrân sau tânăr, frumos sau bogat. Iubeşti, pur şi simplu. N-are a face asta cu nimic din afară, cu nici un acaret, cu nici o imagine, cu nici un fundament. Faptul că iubim fără fundament sperie atât de tare încât omul fuge. Omul are nevoie de apă, îi este sete, se ofileşte fără dragoste, dar el caută ceva logic aici. Ceva concret, palpabil. Un cont în bancă, o explicaţie cât de mică. Dacă nu găseşte nici una, îşi pune picioarele în funcţiune şi o ia la sănătoasa. Pentru el este de neânţeles iubirea fără logică.

În căutarea unei explicaţii, te ofileşti, fiindcă viaţa însăşi n-are nici o explicaţie, cel puţin nici una cunoscută. Este pur şi simplu. Sau Viaţa poate are o explicaţie, dar nu una pe care s-o aşezăm între graniţele logicii şi ale raţiunii. Aşa cum logica iubirii nu poate fi surprinsă şi transformată într-o metodă, nici logica existenţei nu se lasă la cheremul interpretării raţionale. Tocmai iubirea şi tocmai Viaţa se sustrag logicii, pentru că ele nu sunt un fel de flori de plastic create de mâna omului. Ele sunt ca florile naturale: pur şi simplu înfloresc. Viaţa şi dragostea sunt, şi atunci când sunt ar fi frumos să fim… în pas cu ele, să nu ratăm acest dans al vieţii, acest dans al iubirii pentru nici un alt scop.

Un articol de Maria Timuc

„Dragostea este primul lucru capabil sa schimbe total viata unei persoane de la o clipa a alta.” (Paulo Coelho)

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Cu toții trecem prin momente bune, câteodată rele. Ura mănâncă sufletul celui care urăște, nu al celui care este urât

Publicitate

Umbră și vis, totul va dispărea. Totul are un început și un sfârșit. Există un ritm interior pe care îl obișnuim prin ceea ce simțim, gândim sau acționăm. O stare pozitivă, relaxată, plină de speranță, ancorată într-o relație vie cu Doamne și cu cei din jur, aduce bucurii. Înlocuiți gândurile negative cu gânduri pozitive și zâmbiți. Zâmbetul interior este mai puternic decât zâmbetul exterior.

Alungă tristețea din viața ta. Aici, acum. Nu ai nevoie de ea. Distrageți mintea de la vechile ei obișnuințe și surprinde-o cu ceva nou, ceva frumos, ceva ușor. Nu vă repetați acțiunile și filmul tristeții. Fiți inventiv și acționați contrar mecanismelor ce vă duc spre anestezie. Astăzi luăm în brațe pe Nu sau pe Da?!

Șoapta îngerului e delicată, a diavolului este obsedată. Când nu ne place viața așa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect.

Celor care au suferit o pierdere, celor care jelesc, celor care suferă de o boală care le schimbă viața, celor singuri, precum și toturor celor care trec printr-o perioadă de doliu, de orice natură, le transmit că orice poate fi depășit, indiferent ce eveniment traumatic am experimentat fiecare. Renunți la ce ai pierdut, sortezi ce e bun și frumos, te agăți de ce a rămas și ce vine și construiești ceva nou, în tine și în jurul tău.

…Observ ceea ce este rău, dar mă concentrez pe lucrurile bune. Nu urăsc. Cu toții trecem prin momente bune, câteodată rele. Ura mănâncă sufletul celui care urăște, nu al celui care este urât. Dăruiește frumusețe și fericire, atât cât poți. Cea mai grea minte e cea care se plictisește. Optimismul salvează lumea. Ei se tot vaită, dar nimic nu se schimbă. Să înveți, să fii recunoscător. Totul este un cadou. Am învățat să fiu recunoscător pentru tot. Toți învățăm din greșeli.

Publicitate

Viața este scurtă, este un cadou. Amintește-ți ce are valoare. Să te bucuri de viață, să fii iubit și cel mai important să ai iubire în inima ta. Problemele ține-le doar în culegerea de matematică, nu și în suflet. În viață unele lucruri trebuie să le acceptăm, oricât de grele ar părea la moment. Mai târziu vom înțelege ce și cum a fost aici, acum.

Împarte sentimentele la mai mulți oameni, nu doar unuia singur. Câtă vreme sentimentele tale se duc doar către o singură persoană care nu-ți răspunde la fel, vei fi singur. Dăruind sentimente bune și frumoase în mai multe părți, vei primi din zone diferite emoții pozitive. Vocabularul suferinței schimbat cu sintaxa bucuriei. Există fericire în lume! Și lumea suntem noi, fiecare în parte.

Nici plăcerea, nici durerea nu sunt veșnice. Ele se succed una alteia, precum ziua cu noaptea. Unde este plăcere va fi și durere. Și invers. După ce ai urcat și ai ajuns în vârf, trebuie să cobori. După ce ai alergat trebuie să te odihnești. Nimic din exterior nu este sigur. Liniște, pace, calm, seninătate, meditație, tăcere… fericirea nu o poți cumpăra, nu o poți pierde. E mereu în tine, în mine, în noi. Drumul contează mai mult decât capătul lui. Păstrez partea bună. Transmit sănătate și lumină și merg mai departe. Oamenii se schimbă. Și eu. Și ei.

Părintele Hrisostom Filipescu – Extras din ”Puține lacrimi, multă fericire”, Ed. PIM, Iași 2014, pag. 198-201

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet