In viata culegem ceea ce semanam – primim ceea ce oferim

In viata culegem ceea ce semanam – primim ceea ce oferim

Publicat de Larisa Moldovan pe 19 May 2018 in De Suflet

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-și plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame.

Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise ușa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.

Ea se gândi că tânărul părea înfometat, așa că îi aduse un pahar mare cu lapte.

El îl bău încet și dupa aceea întrebă:

-Cât vă datorez?-

-Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. – mama mea ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

Și el răspunse: vă mulțumesc din suflet…!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai că se simți mai ușurat, dar și încrederea în Dumnezeu și în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, femeia se îmbolnavi grav.

Medicii din satul ei erau îngrijorați. După puțin timp au trimis-o în oras. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, simți în ochi o lumină specială și o senzație plăcuta.

Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat…

Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viața. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și se recupera foarte încet… După o lungă luptă, ea învinse boala…! Era în sfârșit sănătoasă…!

Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă si o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii și o trimise în camera pacientei.

Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că știa că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plăteasca costul unei intervenții atât de complicate…

În sfârșit o deschise și ceva îi atrase imediat atenția: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…

“Platită integral acum mulți ani, cu un pahar de lapte”

Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie și fericită îl binecuvanta pe doctor pentru că-i salvase viața…

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni…

O pilda minunata: Un om si un caine

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise.

Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma… Se intreba:

– Oare unde duce drumul asta?

Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.

Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.

Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou. Il intreba:

– Scuzati-ma, unde ne aflam?

– Aici e raiul, raspunse acesta.

– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa?

– Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

– Prietenul meu, poate intra si el?, intreba calatorul aratand inspre caine.

– Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.

– Scuzati-ma!, i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

– Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.

– Si pentru prietenul meu?, zise, aratand catre caine.

– Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.

Omul si cainele baura pe saturate.

Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

– Ce loc este acesta?, intreba calatorul.

– Acesta este raiul.

– Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

– Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura? Acela e iadul.

– Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra?!

– Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!