In asteptarea destinului…

Publicitate

Nu știu de când datează zicala, dar știu că e mai actual ca niciodată conceptul conform căruia fetele bune ajung în rai… fetele rele ajung unde vor ele.

Diferența între bune și cele… altfel constă în gradul de toleranță. În felul de a aștepta. În accesoriile cu care își alină așteptarea.

Unele dintre noi am trăit așteptarea primei iubiri. Altele am parcurs-o cu (doar) aceleași emoții și răni superficiale cu care am deprins mersul pe bicicletă.

Unele dintre noi am trăit așteptarea primei confesiuni. Altele am evitat-o de-a lungul întregii existențe și nu ne-am developat niciodată trăirile triste.

Unele dintre noi am trăit așteptarea întoarcerii iubitului. Altele ne-am bucurat singurătatea cu înlocuitori.

Unele dintre noi am trăit așteptarea unei cereri în căsătorie. Altele am făcut slalom printre ele amânând până la… cea mai potrivită.

Unele dintre noi am trăit așteptarea febrilă a bucuriei de a fi mamă. Altele am împins ireversibilul către… „€œaltă dată”.

Unele dintre noi am trăit așteptarea marii iubiri, aceea mistuitoare și vie. Altele am cioplit îndelung la instinctul de conservare și am evitat pustiirea iubirii adânci.

Unele dintre noi am trăit așteptarea de a ne dărui sufletul, mintea și trupul. Altele am înclinat cu egoism perpetuu balanța și am oferit mereu mai puțin decât am primit.

Unele dintre noi am trăit așteptarea întoarcerii la tandrețea de început. Altele am parcurs trasee de-a lungul cărora nostalgia a devenit desuetă.

Unele dintre noi trăim așteptarea vacanței, ca unic moment de relaxare. Altele evadăm câte un pic în fiecare zi și ne oferim nouă înșine bucuria propriei companii.

Publicitate

Unele dintre noi trăim așteptarea ca partenerul nostru să ne complimenteze strălucirea părului, rezultatele dietei sau ținuta. Altele ne extragem încrederea în sine doar dintr-o oglindă și pășim apăsat către… următoarea.

Unele dintre noi trăim așteptarea lipsei de probleme. Altele ne extragem seva pentru următoarele din rezolvarea celor prezente.

Unele dintre noi trăim așteptarea unei destinații exotice și îndepărtate. Altele iubim oamenii și nu prețuim decorul.

Unele dintre noi trăim așteptarea unei revederi. Altele savurăm doar ceea ce au reținut ochii minții.

Unele dintre noi trăim așteptarea lipsei de îndoieli. Altele știm că îndoielile ne călesc dureros, dar durabil.

Unele dintre noi trăim așteptarea unui „mâine” mai frumos. Altele ne îngrijim în fiecare secundă cum să-l facem memorabil pe „azi”.

Și uite așa unele dintre noi își suspendă mereu bucuria prezentului în așteptarea unei surprize frumoase de destin. Parcurgem etape tranzitorii între ceea ce a fost și ceea ce (ne) așteptăm să… vină. Doar că destinul nu face cadouri nemeritate, n-are preferați și nici bilete gratuite la clasa business”. Diferența între cei ce-și rătăcesc tristețile în stări de eternă așteptare și cei ce savurează constant privilegiul de-a trăi este aceeași cu diferența între cei ce vor și cei ce obțin. E doar un pas diferență. E pasul pe care trebuie să te ridici de pe scaun, să ieși din amorțeala așteptării pasive și să-l faci cu încredere în grația ta de a păși.

* fragment din cartea Pe tocuri, de Mihaela Nicola

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Nu este suficient sa ne ingrijim numai de noi, trebuie sa ajutam si aproapele nostru sa ajunga la mantuire

Publicitate

Vameşii şi fariseii în zilele noastre

Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserică. Iar de-a stânga era „satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie.

Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător şi începu într-o clipă o furtună cum nimeni nu mai văzuse. După ce se mai linişti un pic furtuna şi mai încetară tunetele şi fulgerele, ce sa vezi?! Râul începu să se umfle văzând cu ochii şi inunda gospodăriile. Dar, ca un făcut, s-a inundat doar „satul cuvioşilor”, nu şi cel, , al păcătoşilor”. Multe case ale celor care se credeau sfinţi s-au stricat, multe animale s-au înecat şi cu multă pagubă s-au trezit prin gospodăriile lor.

După ce Dumnezeu a dat soare şi toate lucrurile s-au liniştit, cuvioşii au început să-şi pună întrebarea, cum de satul păcătoşilor a scăpat de inundaţie, iar ei s-au trezit cu atâta pagubă. Unul dintre sătenii cuvioşi, cunoscut pentru înţelepciunea sa, dori să cerceteze acestea şi făcu un drum până la râu. Acolo întâlni pe un oarecare din satul păcătoşilor, îl salută şi intră cu el în vorbă. Acela i-o lua înainte cu vorba şi zise:

– Ce aţi crezut, că dacă duceţi viaţă cuvioasă este suficient ca să nu vă inunde? Eu cam ştiu de ce satul vostru a fost inundat şi al nostru nu!

Publicitate

– Păi care ar fi motivul?

– Motivul este acesta: că oricât de smerit eşti, de cuminte, de ascultător faţă de poruncile lui Dumnezeu, mântuirea nu trebuie lucrată doar pentru tine.

– Păi ne ajutăm între noi, vrem să ne mântuim sufletele cu toţii, spuse „cuviosul”.

– Aşa este, vă ajutaţi între voi, spuse „păcătosul” apăsând pe ultimele două cuvinte. Dar râul acesta nu l-aţi mai trecut spre noi de câţiva ani buni! Să veniţi aici şi să ne spuneţi şi nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să ne învăţaţi viaţa cuvioasă. De aceea v-a dat Dumnezeu inundaţia, fiindcă ne-aţi lăsat să ne pierdem sufletele deşi suntem vecini…

– Păi atunci haidem să facem pace, spuse săteanul „cuvios”, întinzând mână păcătosului. Şi fie ca odată cu această mână întinsă, să facem din două sate o singură comună şi împreună să ne mântuim!

– Bine ai grăit frate! spuse „păcătosul”. Căci mântuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toţi. Eu gândesc aşa, că omul oricât ar fi de păcătos, se poate apleca dintr-odată spre viaţă cuvioasă. Să-L lăsăm aşadar pe Dumnezeu, ca de azi înainte, să dea soare şi ploaie peste amândouă satele, ca împreună să suferim şi cele bune şi cele rele. Şi tot împreună să ne pregătim pentru dorita întâlnire cu

Domnul, atunci când El ne va chema la El să ne spună, dacă suntem mântuiţi sau nu.

Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde