Credința persană afirmă că spiritul uman nu se găsește în interiorul corpului, ci că el trece prin transformări graduale, ascensiuni și călătorii dincolo de realitatea lumii noastre. Omul este într-o legătură permanentă cu lumea vegetală, animală, cu astrele și cu alte dimensiuni.
În anul 1940, cercetătorul Ibrahim Karim a realizat măsurători la mormintele unor sfinți creștini egipteni. Aceste morminte emanau vibrații puternice, chiar dacă erau vechi de câteva mii de ani.
Este binecunoscut faptul că locurile sfinte dețin o încărcătură energetică deosebită, însă din punct de vedere științific nu există o explicație clară. Explicația este legată de divinitate, unul dintre marile mistere cu care se confruntă omenirea.
Dar ce este divinitatea? Aceasta este o întrebare la care nu putem oferi un răspuns clar, fiecare persoană având propria sa viziune asupra acestui subiect. Există multe discuții și confuzii pe această temă, inclusiv în rândul specialiștilor și al Bisericii.
Din cauza lipsei de claritate, mulți oameni devin confuzi, renunță la credință sau o caută în altă parte. Se spune că, la un moment dat, toți oamenii erau zei, însă ulterior au decăzut și au devenit păcătoși. Brahma a hotărât să ascundă divinitatea astfel încât omul să nu o poată găsi.
Unii zei au sugerat ca divinitatea să fie ascunsă în adâncul pământului, dar Brahma a răspuns că omul va săpa și o va găsi. Au propus apoi să o ascundă pe fundul oceanului, dar Brahma a răspuns că omul va plonja în apă și o va găsi.
Brahma le-a dezvăluit că există un loc în care nimeni nu va putea să o găsească niciodată. Acesta se află în interiorul omului, în propriul său ființă. Divinitatea se află în noi și paradoxal este foarte dificil să o descoperim.
Un mare filosof spunea că atunci când ne gândim la Dumnezeu, primul lucru care ne vine în minte este cel mai important lucru despre noi înșine. Se spune că ne naștem pentru a hrăni semințele divine din interiorul nostru, care se dezvoltă pe toată perioada existenței noastre și dincolo de aceasta.
Până la judecata de apoi, mântuirea se poate obține oriunde, chiar și pe câmpul de bătălie sau în iad, dar se poate pierde și în mănăstire sau în mijlocul sfinților apostoli. S-a pierdut chiar și în Rai, unde tâlharul răstignit pentru faptele sale a sărit de pe cruce, iar Lucifer a căzut ca un fulger din ceruri. În contrast, orbul din naștere a primit vederea și a văzut pe Dumnezeu, iar fariseii din templu au pierdut credința, susținând că acesta este păcătos și posedat de demon. Ei au cerut un semn și au încercat să-l omoare pe Lazăr, cel care a fost înviat a patra zi din morți. Orbirea răutății, care se opune întotdeauna adevărului, nu poate fi vindecată, dar poate fi pedepsită. De aceea, prin răbdare și iubire, Dumnezeu spune că vameșii și păcătoasele vor ajunge înaintea “drepților” în Împărăția Cerurilor și că se va face bucurie în ceruri pentru fiecare păcătos care se întoarce.
Cu toate că Dumnezeu urmărește să ne câștige întoarcerea, nu o poate face fără consimțământul nostru. De aceea, ne poartă prin diferite căi și ne cheamă cu tot felul de instrumente, chiar și prin tunuri, dacă este necesar.
Dumnezeu își dorește în mod constant mântuirea sau întoarcerea noastră spirituală către El și acasă, chiar și în timp ce suntem în viața aceasta. Însă, mulți oameni, în lipsa cunoștințelor adecvate, sunt scurți la minte și slabi în credință, căutând în mod neadecvat plăceri pământești. Înțelepciunea lui Isus Sirah 41, 14 spune că toată tristețea lor se referă la nevoile trupului.
În timp ce trăim în această lume, oamenii sunt amestecați în mod diferit: fiii Harului din Noul Testament, împreună cu cei care urmează Vechiul Testament, ținând legile, precum și cei fără un testament, fărădelegii și neorânduielii fără leac, care sunt urmașii celui rău.
“Acela care iubește lucrurile bune și frumoase este îndreptat spre Harul dumnezeirii prin Providență, călăuzit de rațiunile înțelepciunii. În schimb, cel care nu este îndrăgostit de acestea este ademenit la păcat împotriva voinței sale, iar acest lucru conduce la judecata cea dreaptă prin diferite modalități de pedepse. Întâiul, adică iubitorul de Dumnezeu, este înălțat prin Providență, iar cel de-al doilea, adică iubitorul de materie, este oprit de Judecată să ajungă la osândă.” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 54, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I, vol. 3, p. 252).
Din acest motiv, nu vom avea liniște în suflet, sănătate în trup sau ordine în societate, până când nu vom ajunge la aceeași înțelegere cu Dumnezeu cu privire la viața noastră pe pământ și cealaltă viață de dincolo de graniță.
Trebuie să ne plecăm înțelepciunii atotștiutoare a lui Dumnezeu, care, în tot ce face, urmărește înțelepciunea noastră, orice ar însemna asta pentru noi. Atunci când ne închinăm voinței Sale și căutăm să îndeplinim voia Lui, găsim pacea interioară, indiferent de circumstanțele prin care trecem. Deoarece El este Stăpânul vieții și al morții, toată creația Îi ascultă, iar Satan și demonii Îi respectă poruncile.
“Toți locuitorii pământului sunt nimic înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului și cu locuitorii pământului, și nimeni nu poate sta împotriva mâniei Lui, nici să-i spună: Ce faci?” (Daniel 4, 32).
Atunci când a vrut să mântuiască pe Adam și pe toți drepții, El i-a scos din iad și poate să scoată din ghearele morții pe oricine vrea. De aceea, Părinții Bisericii ne mângâie și ne spun că nu trebuie să ne pierdem speranța, chiar dacă suntem păcătoși, pentru că puterea lui Dumnezeu este nesfârșită. Orice persoană care în primejdie de moarte Îl cheamă pe Domnul își va mântui sufletul său, deoarece în acel moment va fi găsită în credință. De aceea, trebuie să trăim într-o continuă stare de pocăință, fără să știm sfârșitul nostru, astfel încât să fim găsiți demni în fața lui Dumnezeu. Amin.
Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției
