De o tinerețe frumoasă au parte mulți, însă de o bătrânețe frumoasă, prea puțini. Zilele trecute, o ființă tânără m-a întrebat cum e să fiu bătrână. Recunosc că m-am pierdut puțin cu firea, deoarece eu nu mă consideram a fi bătrână. Apoi…
„Am decis că bătrânețea este un dar. Cred că pentru prima dată pot spune că astăzi sunt persoana care îmi doream cândva să fiu. Nu, bineînțeles că nu e vorba despre corpul meu! Uneori acest corp mă lasă disperată – ridurile, pungile sub ochi, petele pe piele, fundul lăsat.
Adesea mă șochează bătrânica ce s-a mutat cu traiul la mine în oglindă, însă nu obișnuiesc să-mi fac mult timp griji pe seama acestei cauze, și neliniștile îmi trec repede. Pentru nimic în lume nu mi-aș schimba prietenii extraordinari, viața remarcabilă, familia mea adorabilă ca să am mai puține fire de păr sur și o burtă dreaptă.
Cu cât îmbătrânesc, devin mai îngăduitoare cu mine, mai puțin critică.
Am devenit prietenul meu. Nu-mi fac reproșuri pentru că am mâncat cu un biscuit mai mult, pentru că nu mi-am strâns patul, pentru că mi-am cumpărat această șopârlă de ciment prostească, de care nu am deloc nevoie, dar care oferă grădinii mele un aer avangardist. Am dreptul să mănânc prea mult, să nu strâng după mine, să fiu chiar extravagantă. Am fost martoră la cum prea mulți prieteni au părăsit această lume prea devreme, înainte să înțeleagă, înainte să încerce marea libertate ce o oferă bătrânețea.
Cine și ce treabă are dacă citesc până la patru dimineața și dorm până la amiază? Dansez cu mine însumi, ascultând melodii minunate, și, dacă-mi vine să plâng pe seama iubirii plecate, ce să-i fac, plâng. Voi merge pe plajă în costum de baie care abia de-mi ține corpul umflat, dacă vreau, mă voi scufunda în valul oceanului, în ciuda privirilor pline de compătimire din partea ființelor tinere, îmbrăcate (dezbrăcate?) în bikini.
Uneori sunt uitucă, ce-i drept. Dar, mă rog, nu toate în viață merită memorate, iar despre ceea ce contează cu adevărat îmi voi aduce aminte la sigur. Desigur, în toți acești ani, inima mi-a fost frântă nu o singură dată. Cum poate să nu ți se frângă inima, dacă ți-ai pierdut iubitul, sau când copilul suferă, sau chiar când o mașină îți lovește câinele drag? Însă, inimile frânte sunt izvorul puterii noastre, al înțelegerii, al compasiunii. Inima, ce nu a fost frântă niciodată, e sterilă și curată, nu va cunoaște niciodată bucuriile imperfecțiunii.
Soarta este binevoitoare cu mine, dându-mi să trăiesc până la peri suri, până când râsul meu tânar s-a întipărit pe vecie în brazde adânci pe față. Închipuie-ți câți oameni n-au râs niciodată, câți au murit înainte ca părul să li se acopere cu brumă?
Pot spune „nu” absolut sincer. Pot spune „da” absolut sincer. Pe măsură ce îmbătrânești, e tot mai ușor să fii sincer. Duci grija parerii altora tot mai puțin. Nu mai am dubii și rezerve în privința mea. Am câștigat chiar dreptul să greșesc.
Așadar, răspunzând întrebării tale, pot spune: îmi place să fiu bătrână. Bătrânețea m-a eliberat. Îmi place persoana care am devenit. Nu voi trăi veșnic, dar atât cât sunt aici, nu voi pierde timp făcându-mi griji pentru ce a putut să se întâmple, pentru ce nu s-a întamplat, nu-mi voi face griji în legătură cu ceea ce se poate întâmpla.
Și voi mânca desert, în fiecare zi!
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Vârstele omului
În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis:
–În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă ori trece prin faţa ei. Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă.
Câinele a răspuns:
–E prea mult pentru a sta şi a lătra, Doamne! Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?
Şi Dumnezeu a fost de acord.
A doua zi, Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis:
–Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani.
Maimuţa a zis:
–Să mă maimuţăresc vreme de 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele?
Şi Dumnezeu a fost de acord.
A treia zi, Dumnezeu a creat vita şi i-a zis:
–Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă.
Vita a răspuns:
–Asta e o viaţă destul de grea, Doamne! Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?
Şi Dumnezeu a acceptat şi de această dată.
În ziua a patra, Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a zis:
–Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani.
Dar omul a zis:
–Numai 20 de ani? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani?
–Sigur! a zis D-zeu, tu ai cerut-o!
Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
