Fiecare zi din viata noastra reprezinta o proba! Fa in asa fel ca la finalul ei sa pleci cu o invatatura! Intelepciunea vine doar din experiente!

"Singurătețea este pentru spirit ceea ce dietă este pentru corp." - Luc de Clapiers Sunt singură. Este trist să recunosc, însă atunci când am spus că nu vreau să mă întâlnesc cu cineva, nimeni nu ma crezut. Și asta din motivul că înainte eram întotdeauna cu cineva, întotdeauna aveam un iubit. Țin minte că într-o zi călduroasă, când ieșeam din piscina, simțeam o ușurare interioară, și i-am spus celei mai bune prietene ce simt. Stăteam pe un șezlong, cu picături de apă pe mine și mă priveam. Mă gândeam la acest ciclu al relațiilor din care nu mă puteam rupe. Stres, bucurie, furie, durere, fericire, sfârșit nemilos – toate acestea aveam un efect îngrozitor asupra psihicului meu. Îmi era suficient. Cel puțin până atunci. Atunci mi-am promis să fiu singură. Pentru prima dată în viața mea, aveam un plan care nu includea pe nimeni. Un an întreg, 12 luni, 365 de zile de singurătate. Și iată ce am înțeles. Să fii singură – este foarte important. Nu am învățat doar să fiu singură, dar să mă și bucur de timpul petrecut în singurătate. Și acest lucru este foarte important. Mi-am luat inima frântă și am transformat-o într-o operă de artă. Am cheltuit timp pentru a-mi asculta vocea din interior. Atunci când rămâi singur, trebuie să te obișnuiești, însă mai apoi vei savura acest timp. Iubirea nu se limitează doar la întâlniri romantice. Simțeam că nu mai am niciun strop de iubire în mine atunci când am rămas singură. Aveam atâta furie și ură în mine, și pentru asta învinovățeam iubirea. Însă mai apoi am înțeles că iubirea este peste tot: în cartea preferată, în ora de jogging, în prima înghițitură de cafea, în prieteni, în familie, și cel mai important – în mine. Băieții vor spune orice doar ca să te bage în patul lor. Fiecare are tehnicile lui pentru asta. Și atunci când ești singură, începi să îi identifici pe ei: cei care vor să îți cucerească inima și pe cei care vor doar corpul tău. Ascultă-ți intuiția. Odihna în singurătate – nu este chiar atât de rău. Este partea cea mai frumoasă a singurătății. Nu doar aleg singură ce vreau să privesc, dar și fac acest lucru. Părul strâns coadă, niciun fel de machiaj, patul și cutia cu înghețată… De ce mai ai nevoie? Zilele nu vor fi ușoare. Nopțile aveam coșmaruri când nu știam cum o să mă trezește. Erau zile când nu voiam să mă ridic din pat. Am avut planuri pe care pur și simplu le-am anulat pentru că voiam să fiu singură și să plâng. Am înțeles că acest lucru este ok. Suntem toți oameni și avem dreptul să simțim ceea ce simte inima noastră. În asemenea momente înțelegem cât de puternici suntem. Viața nu se sfârșește aici. Am iubit sau nu, eu sunt eu și viața încă are foarte multe oferte pentru mine. Am înțeles că viața nu constă doar în relații cu cineva. Am devenit mai bună decât eram. E timpul tău și poți să faci ce vrei cu el – să călătorești, să vezi lumea, să te îndrăgostești de orașul tău. Planeta se învârte, tu trăiești, așa că nu ai decât să îți faci viața minunată! În singurătate mă simțeam mai bine decât în orice altă relație. Nu aveam reguli și limite. Trăiesc după propriile legi, eu sunt regizorul propriei mele vieți. Da. Nu sunt sigură de viitorul meu, însă mă simt vie. Să fii singură este o binecuvântare. Această singurătatea mi-a dat posibilitatea să-mi evaluez relațiile anterioare și să-mi învăț lecția din fiecare dintre ele. Am învățat să ignor mârlanii și să-mi ascult inima. Să-mi știu valoarea și să trăiesc fără un bărbat. Răbdarea – este cheia spre autocunoaștere și spre viață. Sursa: psihologiarelatiilor.ro Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Adevăratul succes înseamnă să nu te oprești niciodată din a îmbunătăți.” – Jordan Belfort

Viata ne ofera aproape zilnic posibilitatea de a alege. A alege sa mananci sanatos, sa faci miscare versus sedentarism si optiuni mai putin fericite in bucatarie. A alege sa ierti si sa iti dezvolti compasiunea versus a ramane plin de ura si resentimente fata de cei care ti-au frant inima.

Suntem cu totii inrolati in acest proiect masiv de dezvoltare personala, care se numeste VIATA si ca pur si simplu, doar traind si facand alegeri constiente, putem sa crestem spiritual si sa devenim mai intelepti. Insa care sunt catalizatorii acestei reactii de transformare? Cum putem creste in intelepciune zi de zi?

Cultivand urmatoarele alegeri:

• Iertarea – Este important sa gasesti puterea de a te elibera de orice sentiment apasator, prin distragerea atentiei de la acesta si concentrarea asupra propriei persoane sau asupra celorlalti. A ierta nu inseamna doar sa rostesti aceste cuvinte, ci este un proces activ in care iei o decizie constienta de a te elibera de orice sentiment negativ, fie ca persoana care ti-a gresit merita sau nu.

Pe masura ce renunti la furie, resentimente si ostilitate, isi face loc empatia, compasiunea si, uneori, chiar o forma de afectiune fata de persoana care te-a dezamagit. Renunta la asteptari, iarta din tot sufletul, intelege ca nimeni nu este perfect si iarta-te si pe tine. Pe langa starea de liniste resimtita la nivel psihic, iertarea iti face bine si pe plan fizic: specialistii au demonstrat ca iertarea scade tensiunea arteriala, combate stresul si protejeaza impotriva bolilor cardiace, depresiei si diabetului.

• Nu judeca. Macar incearca – Suntem cu totii oameni si incercam sa facem totul cum putem mai bine. Este adevarat ca deseori te vezi nevoit sa te supui judecatii celorlalti sau chiar ii vei judeca si tu la randul tau. Daca nu ai reusit sa te abtii si ai facut-o, incearca sa incluzi un strop de auto-reflectie, urmata apoi de compasiune, atat pentru tine, “judecatorul”, cat si pentru persoana pe care o judeci. Si nu uita de unde porneste totul: judeci fie pentru ca intalnesti la celalalt “defecte” care nu iti sunt pe plac, fie pentru ca are anumite calitati sau talente pe care nu le posezi sau nu le-ai cultivat, desi ti le doresti la randu-ti.

Publicitate

• Compasiunea – Lumea ar fi un loc mult mai bun daca toti oamenii s-ar purta cu ingaduinta si amabilitate cu semenii lor. Din pacate insa, deseori ne gasim in situatia in care suntem severi si lipsiti de compasiune, atat cu cei din jur, cat si cu noi insine.

Solutia cea mai la indemana ar fi sa inventezi un barometru al compasiunii si sa incerci sa iti alimentezi iubirea pentru tine insuti ori de cate ori ai tendinta sa te autoinvinovatesti. Ca atunci cand iti ignori instinctele, cand esti nerecunoscator, cand nu crezi in visurile tale, cand urmezi standardele impuse de societate fara sa te gandesti, cand esti ipocrit sau ii ranesti pe oamenii care te iubesc cel mai mult.

Elibereaza-te de povara pe care o cari si poarta-te cu tine asa cum te-ai purta cu un copil iubit, ofera-ti tie insuti dragoste neconditionata si compasiune!

• Auto-reflectia – In momentele in care esti un factor de decizie, atat pentru pentru tine, cat si pentru cei din jur, opreste-te un moment si incearca sa te pui in postura unui observator obiectiv si sa iti analizezi faptele si deciziile. A observa, a analiza si mai apoi, daca este nevoie, a schimba ceva, sunt cai sigure prin care vei castiga un plus de intelepciune.

Nimeni nu spune ca trebuie sa fii perfect sau ca nu vei mai gresi niciodata. Insa daca reflectezi la anumite cauze sau triggeri care au stat la baza unor situatii neplacute, poti apoi sa iti ceri iertare daca ai gresit si sa faci tot posibilul sa le schimbi.

In concluzie, traieste, reflecteaza, iarta, iubeste, razi! Esti un om care a castigat intelepciune si a crescut spiritual. Felicita-te ca ai ajuns asa departe si nu uita sa te iubesti pe tine insuti!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Publicitate


Alte Articole