Fericirea nu trebuie cautat obsesiv, ia trebuie sa vina de la sine, fara sa o fortam noi

Publicitate

Uneori îmi imaginez capitala mondială a tristeții ca avându-și sediul în inima mea, alteori îmi închipui că am escaladat everestul fericirii, situându-mă pe acoperişul cel mai înalt al lumii, aproape de cer, dar viața, în placiditatea ei zilnică, nu are, decât rareori, amprenta celor două extreme, având, dimpotrivă, aparențele perceptibile și miresmele neînvinse ale banalității. Nimic nu îmi pare mai înduioșător decât bucuria de a a ști că dincolo de zbaterea fiecărei zile stăruie un murmur permanent al iubirii câtorva oameni, grație cărora supraviețuieşte în mine partea cea mai senină a vieții.

Am învățat să nu mai caut în mod obsesiv fericirea, văzând că, de cele mai multe ori, căutând-o cu disperare, am ratat sublimul atâtor clipe crucificate pentru totdeauna pe axa ireversibilă a timpului. Acum fac elogiul simplității și mă bucur de experiența aproape zilnică a raiului strecurat în fragilitatea anodină a clipelor de liniște și de soare. În fond, mă și întreb dacă nu cumva testăm compatibilitatea cu raiul nostru îndepărtat, dovedindu-ne apți a-i adulmeca miresmele în mundaneitatea activităților nespectaculoase ale fiecărei zile. Fără curajul de a ne asuma simplitatea, redevenind oameni obişnuiți se prea poate să atingem nemulțumirea în forma ei abosolută, având senzația de insațietate în raport cu toate activitățile pe care ni le dorim spectaculoase.

Iubesc simplitatea pentru că efectul colateral al ei este liniștea. Iubesc simplitatea pentru că doar în mijlocul ei mă pot adânci, ca un submarim, în apele netulburate ale bucuriei de a fi. Pentru sporul de concretețe, pentru surâsul cald al zilelor lipsite de griji, pentru tihna de a face recurs la cele mai minunate imagini ale copilăriei și pentru multe alte stări inaccesibile cuvintelor – iubesc simplitatea.

Publicitate

În anemia ei aparentă și în subteranele simplității ni se revelează profund seninătatea propriului chip. Este o mare virtute să îți măsori inadecvările, să îți cântărești mediocritatea și excelența, păstrându-ţi surâsul binevoitor. Atunci când faci inventarul destinului tău este bine să ai mereu în vedere că nu doar reușitele contează, ci și felul în care ți-ai asumat neîmplinirile. Aportul de seninătate pe care îl aducem în viața celorlalți, sprijinindu-i, fiindu-le un reazem de normalitate, este o altă măsură a unei vieți împlinite.

Mă bucur că prin intermediul oamenilor buni și inteligenți pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc a intrat în orizontul meu de viață forma sublimă a iubirii lui Dumnezeu. Afecțiunea majestății divine ni se arată și prin chipul nemijlocit al oamenilor exemplari care, prin simpla lor apariție, conferă destinului nostru o traiectorie demnă.

Ar fi un exercițiu terepeutic să ne obișnuim ca, în economia fiecărei zile, să facem, preț de câteva clipe, inventarul succinct al binecuvântărilor din viața noastră. Numesc binecuvântare tot ceea ce ne sporește ființa, făcând-o vrednică de iubirea prietenilor noștri şi a lui Dumnezeu.

Știu că nu putem livra surâsuri pe bandă rulantă, trăind cvasi-permanent extazul, mulțumind pe toată lumea prin modul nostru de a fi. Nu ni se cere să fim în permanență zen, dar nu cred că avem voie, în momentele noastre de răutate, să stricăm cu rea credință, echilibrul altor vieți. Ni se cere, mutual, să nu lăsăm, prin ceea ce facem, să intre răul în lume. Neîncrederea, suspiciunile, amarul și cinismul revărsate în viața altora nu pot fi niciodată însemnul bunătății. Nu cunosc o altă formă de superioritate, o altă virtute mai înaltă în scala virtuților omenești, decât bunătatea. Inteligența, așa credeam la 20 de ani, este cea mai mare calitate a omului. Acum nu mă îndoiesc nicio clipă că cea mai înaltă calitate este, pentru totdeauna, bunătatea. Omul înțelept renunță la postura eternului învingător, preferând cordialitatea și liniștea sufletească mai presus de orice.

Sursa: catchy.ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

De multe ori inchidem usi fara ca macar sa stim cine e in fata lor…

Publicitate

“Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare.” — Guy de Maupassant

Sunt uși pe care le închidem și uși care ne sunt închise.

Sunt drumuri pe care le abandonăm și drumuri care ni se închid.

Sunt clipe pe care le irosim și momente care ne pierd pe noi.

Sunt provocări pe care nu le luăm în seamă și oportunități care trec pe lângă noi.

Sunt mii și mii de lucruri mărunte în viața noastră care ne pot face fericiți dar pe lângă care trecem în fiecare zi, nebănuind nici o secundă ce pot ascunde.

Sunt oameni pe care îi gonim din viața noastră și oameni care ne gonesc la rându-i.

Sunt vorbe pe care le arunci la întâmplare fără să știi în sufletul cui nimeresc.

Sunt întrebări la care nu avem răspunsuri și răspunsuri la care nu avem întrebări.

Suntem niște fire trase în direcții opuse de mâini nevăzute, niște trupuri goale și singuratice care caută dar nu știu ce.

Suntem nimic fără Cel care ne-a creat, viața ne este goală, rece și singuratică, sufletul aleargă neîncetat după o hrană pe care tot noi i-o refuzăm.

Sunt zeci de semnale care ne atrag atenția asupra vieții plăpânde pe care o ducem, dar nici unul nu ajunge atât de aproape de noi ca să realizăm încotro ne îndreptăm.

Sunt lucruri mai importante de făcut, bani mai mulți de câștigat, vise tot mai exotice de îndeplinit.

Sunt alte chestii mai prețioase care bruiază legătura cu realitatea în care trăim.

Noi înșine suntem zgomotul care împiedică iubirea Lui Dumnezeu să ne găsească în lume.

Suntem propriile noastre obstacole în întâlnirea cu El.

Ce păcat că nu putem face liniște. Ce păcat că nu ne putem auzi propriile suflete cum strigă neputincioase. Ce păcat că închidem uși fără să verificăm cine se află în dreptul lor.

Publicitate

Toți avem regrete. Fie că nu am făcut ceea ce ne place, am fost fricoși, neîncrezuți, lași, am cedat sau am luptat prea mult, regrete sunt. Am greșit și ne-am grăbit să luăm decizii pripite care ne-au dus spre eșec. Iar toate aceste emoții sunt o normalitate omenească, care ne ajută să ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual cât și rațional. Faceți greșeli, numai că nu le repetați niciodată. Doar așa veți învăța ceva nou de fiecare dată. Veți înțelege că după fiecare decepție vi se dă șansa să contribuiți la bunăstarea vieții noastre, a bogăției spirituale.

Într-o zi vine și schimbarea. Toate greutățile și lacrimile căzute în nopți reci sunt înlocuite cu zâmbete și cu zile senine. Trebuie doar să-ți dorești această schimbare în viața ta și lucrurile vor merge altfel. Ceea ce trebuie să faci e să te implici în propria ta viață, să deschizi bine ochii, să arunci din valiză trecutul și să o iei de la început cu alte proiecte, dorințe și visuri.

Viața ne oferă de foarte multe o nouă ușă pe care noi trebuie să o deschidem, să cunoaștem necunoscutul care se ascunde după ea. Ne rămâne doar să primim aceasta șansă de a trăi viitorul și a savura prezentul. Pe când noi ne încăpățânăm să rămânem prizonierii unei alte întâmplări, unei altei lumi, care a existat cândva, iar acum e ruinată. Ne este dor de oameni, momente și trăiri care nu se vor mai repeta, nu vor mai avea efect.

Doar că atât timp cât ne lăsăm conduși de regrete și trăim cu amintiri, cu momente din trecut, atât timp cât ducem dorul relațiilor și clipelor expirate, pierdem posibilitatea de a ne făuri viața, de a o schimba în una mai bună. Iar cercul acesta vicios de păreri de rău continuă și ne transformăm în suferinzi, fiindcă suntem prea fricoși, naivi ca să privim altfel, să gândim la rece. Din această cauză pierdem atât de multe în această viață.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet