Femeile care iubesc prea mult, vor suferi prea mult

Femeile care iubesc prea mult, vor suferi prea mult

Publicat de Larisa Moldovan pe 3 November 2017 in RelatiiSfaturi

Pentru a continua subiectul cu “sindromurile” pe care le au femeile, prin prisma naturii lor diferite de cea a bărbaţilor, voi scrie în această postare despre “sindromul femeii care iubeşte prea mult”. Articolul poate fi tratat şi ca un rezumat al cărţii scrisă de Robin Norwood – “Femei care iubesc prea mult”, pe care o recomand. E atât de captivantă că nu m-am lăsat de ea până nu am citit-o în întregime într-o singură zi.

Robin Norwood este o femeie terapeut din SUA, specializată pe relaţii de cuplu şi de familie, cu o experienţă în domeniu de peste 50 de ani. Cartea sa “Femei care iubesc prea mult” este un bestseller, tradus în peste 10 limbi. În această carte, autoarea încearcă să facă o delimitare clară între iubirea normală şi cea bolnăvicioasă, între iubirea ca eveniment fericit şi iubirea ca luptă continuă, între iubirea ca respect al propriei valori şi iubirea care îndreptată spre alţii te secătuieşte.

Cartea începe cu însăşi definiţia iubirii prea mult – “Când a iubi, înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult“. Dar cele mai multe femei percep iubirea exagerată ca pe o iubire normală. Şi asta, chiar dacă această iubire le aduce insatisfacţie, nemulţumire, lupte interioare, aşteptarea marii schimbări în el, chiar dacă sunt sigure că au parte de o relaţie care nu este ceea ce ele şi-ar fi dorit vreodată, când partenerul este unul nepotrivit, indiferent sau indisponibil.

Autoarea atrage atenţia asupra dependenţei pe care o provoacă dragostea, considerând dependenţa ca pe ceva înspăimântător. “Dacă te-ai găsit vreodată în situaţia de a fi obsedată de un bărbat, ai bănuit probabil că la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama. Femeile care iubesc obsesiv sunt împovărate de teamă – teama de singurătate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a nu fi ignorate, abandonate sau distruse. Ne dăruim dragostea în speranţa că bărbatul de care suntem obsedate ne va alunga temerile. În loc de asta, temerile şi obsesiile noastre se adâncesc până într-atât, încât dorinţa de a dărui dragoste pentru a primi, la rândul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vieţii noastre. Şi pentru că strategia noastră nu dă rezultatele scontate, ne străduim şi iubim şi mai mult. Iubim peste măsură“, scrie Robin Norwood în cartea sa.

Autoarea a identificat fenomenul iubirii excesive după ani de consultare a prietenelor şi soţiilor bărbaţilor dependenţi de alcool şi droguri. Astfel, rolul său de terapeut era să ofere consiliere şi ajutor atât bărbaţilor, care erau dependenţi de anumite substanţe chimice, dar şi femeilor – care erau stresate şi dependente de iubire excesivă. Concluziile pe care le face Norwood în cartea sa se atribuie însă tuturor femeilor, indiferent de mediul din care ele provin şi indiferent de problemele pe care le au partenerii lor.

Ce mi s-a părut interesant, este faptul că atitudinea femeilor mature faţă de bărbaţi este determinată de experienţele pe care le-au avut acestea în copilărie… Evident că m-am întrebat ce legătură are una cu alta? Exemplele pe care le dă autoarea în carte, m-au lăsat wow – niciodată nu m-aş fi gândit. Deci predispunerea către relaţii traumatizante este ceva care se poat dezvolta în noi, femeile, încă de când suntem fetiţe. Ce ne recomandă Robin Norwood, este să identificăm această problemă în noi, să ne schimbăm şi să ne vindecăm.

“Nicio femeie nu se transformă în mod întâmtplător într-o femeie care iubeşte prea mult”, spune autoarea. Aceasta identifică câteva caracteristici ale femeilor care iubesc prea mult:
1. femeile care provin din familii dezechilibrate, în care nevoile sale emoţionale nu au fost satisfăcute;

2. femeile care nu au parte de atenţie şi umplu acest gol oferind protecţie bărbaţilor, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva – Robin Norwood apreciază femeile care oferă compasiune şi înţelegere bărbaţilor care suferă, dar… consideră că de cele mai deseori, astfel de femei rămân oarbe la propria lor suferinţă ;

3. femeile care nu au reuşit să-şi transforme părinţii sau unul dintre părinţi în persoane tandre şi iubitoare. Astfel, când întâlneşti un bărbat indisponibil emoţional, doreşti să-l schimbi oferindu-i dragoste în exces;

4. femeile care au teamă să fie părăsite;

5. femeile dispuse să-şi asume mai mult din jumătate din responsabilităţi şi din vină în relaţie;

6. femeile care au avut o copilărie plină de nesiguranţă, ceea ce le determină nevoia disperată de a deţine controlul asupra oamenilor;

7. femeile predispuse spre anumite dependenţe – alcool, droguri, dulciuri şi alte alimente;

8. femeile care nu se simt atrase de bărbaţi amabili şi demni de încredere, aceştia fiind pentrul ele “plictisitori”;

9. femeile care nu au încredere în sine şi în interiorul lor nu cred că merită să fie fericite, ci trebuie să lupte pentru a fi fericite.

Este nevoie de ani pentru ca femeile să reuşească să-şi schimbe felul de raportare faţă de bărbaţi, dar Norwood încurajează femeile să se vindece şi să se transforme din femei care iubesc prea mult până la suferinţă în femei care se iubesc pe sine destul pentru a pune capăt suferinţei.

Autoarea susţine că femeile care iubesc prea mult rareori recunosc că au acest “sindrom”, chiar îl neagă. “Cu toţii simţim nevoia să negăm ceea ce e prea dureros şi înspăimântător de acceptat. Negarea este o formă de auto-acceptare”, scrie în carte.

În finalul cărţii, sunt enumerate câteva recomandări pentru femei care iubesc prea mult, dar conştientizeată că trebuie să se “însănătoşească”:

1. căutaţi ajutor şi renunţaţi la ideea că vă descurcaţi şi singure (consultaţi o carte, un psiholog, un terapeut etc.). Nu trebuie să-i spuneţi partenerului că aţi apelat la ajutor, menţionează autoarea.

2. găsiţi un grup de persoane care să vă înţeleagă – datorită acceptării de către acest grup, veţi reuşi să vă acceptaţi pe voi înşivă din ce în ce mai mult.

3. lucraţi la latura voastră spirituală – pentru femeile care cred în Dumnezeu, înseamnă să se roage la Dumnezeu, să meargă la biserică, să creadă că tot ce se întâmplă în viaţa lor are un scop şi o rezolvare şi Dumnezeu are grijă de tine şi de partenerul tău. Pentru femeile ateiste, Norwood recomandă să-şi găsească liniştea spirtiuală în natură sau în ocupaţii care le aduc pace sufletească.

5. încetaţi să-i controlaţi şi să-i manipulaţi pe alţii – nu vă ajutaţi în mod constant partenerii, nu le daţi sfaturi încontinuu dacă nu vi le cer, nu-i încurajaţi şi lăudaţi în mod frecvent, nu încercaţi să controlaţi ce nu este în puterea voastră – partenerii voşti şi vieţile lor.

6. înfruntaţi într-un mod curajos problemele şi defectele pe care le aveţi;

7. deveniţi mai “egoiste” – învăţaţi să oferiţi, şi nu altora, ci vouă înşivă. Oferiţi-vă timp, atenţie, experienţe noi, obiecte materiale. Din moment ce vă veţi pune pe primul loc în viaţa voastră, s-ar putea ca cei din jur să dezaprobe sau să fie mânioşi pe acest lucru. Sarcina voastră este să toleraţi acest lucru, fără a da explicaţii, justificări, argumente şi scuze. A deveni egoist înseamnă a recunoaşte propria ta valoare, înseamnă conştientizarea faptului că aptitudinile tale trebuie exprimate, că împlinirea propriei tale persoane este la fel de importantă ca pentru orice altă persoană, scrie Norwood.

8. împrtăşiţi-vă experienţele.

Concluzia mea personală după ce am citit această carte este că şi eu mă înscriu în tipajul femeii care iubeşte prea mult. Dar învăţ şi sugerez şi altor femei:

  • – să înveţe să spună NU – acesta fiind adeseori un scut sigur de apărare împotriva suferinţei;
  • – să fie ok cu ele însele şi să facă lucruri care le pun în valoare, indiferent de ce spun şi ce cred alţii. În acest context, aş vrea să amintesc cuvintele spuse de o prietenă-balsam pentru sufletul meu – “Nu face lucruri care să placă oamenilor, ci să placă lui Dumnezeu”;
  • – să se aprecieze întru totul, cum sunt ca personalitate şi caracter, cum arată, ce valori şi realizări au şi să nu caute în alţi oameni sentimentul propriei valori;
  • – să renunţe la dramele şi haosul din trecut şi să atragă seninul în viaţa lor;
  • – să se elibereze de oamenii ale căror atitudini şi fapte sunt ostile şi provoacă teamă;
  • – să accepte sfârşiturile.

Şi în aceeaşi ordine de idei, bine scria Paulo Coelho în “Unsprezece minute”:

“M-am simţit rănită când i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!