“Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. – Octavian Paler
Cand eram mica imi amintesc ca atunci cand tatal meu repara ceva, de fiecare data imi cerea sa il ajut… sa tin un ciocan si sa stau langa el… si asta doar pentru a avea timp pentru o conversatie unul cu celalalt. Nu l-am vazut niciodata pe tata band sau stand o noapte intreaga cu prietenii in baruri… tot ce facea dupa locul de munca era sa aiba grija de familia lui.
Am crescut si am plecat de acasa pentru a merge la facultate. De atunci, tata ma suna in fiecare duminica dimineata pentru a vorbi cu mine pentru cateva minute.
Anii au trecut si eu mi-am cumparat o casa.. tata m-a ajutat la renovarea ei. Timp de trei luni, in caldura verii, el lucra de dimineata pana seara. Cand ajungeam acasa de la birou, imi cerea sa tin pensula de vopsea si sa vorbesc cu el. Dar eu eram prea ocupata in acele zile, nu gaseam timp pentru o conversatie cu tatal meu.
In urma cu patru ani, tata a venit in vizita la noi. El a petrecut multe ore incercand sa construiasca un leagan pentru fiica mea. Mi-a cerut sa ii aduc o cana de ceai si sa vorbesc cu el.. dar eu faceam pregatiri pentru o excursie de weekend, asa ca nu am avut timp pentru conversatii lungi in acea zi.
Intr-o duminica dimineata am vorbit cu el la telefon, asa cum se intampla de obicei. Am observat ca tatal meu era diferit, in vocea lui parea trist. Eram in graba, iar conversatia noastra a fost scurta. Cateva ore mai tarziu, in acea zi, am primit un telefon… era de la spital. Tatal meu suferise un atac de cord si sansele de supravietuire erau minime. Imediat am urcat in masina si m-am grabit catre spital… aveam cinci ore de condus… pe drum m-am gandit la toate ocaziile ratate de a avea o discutie cu tatal meu.
Cand am ajuns la spital am primit vestea… tatal meu murise. De data aceasta el a fost cel care nu a avut timp pentru o conversatie cu mine. Mi-am dat seama cat de putine lucruri stiu despre el, despre gandurile si visele lui.
Dupa moartea lui am aflat mult mai multe despre el si chiar mai multe despre mine. Tot ce mi-a cerut a fost putin din timpul meu. Si acum are atentia mea in fiecare zi. Din pacate, este prea tarziu…
Morala: Fa-ti timp pentru parintii tai. Cand nu ii vei mai avea langa tine va fi prea tarziu pentru a vorbi cu ei.
“Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.” – Emil Cioran
“Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci.” – Mahatma Gandhi
