Este mai usor sa vedem praful din casa altuia….

Stiai ca de fiecare data cand vorbim despre o rana nevindecata sau de o trauma, o reactivam la nivelul corpului nostru emotional, spiritual si fizic? Pe masura ce vorbesti, sau chiar si cand te gandesti la o problema veche o experimentezi ca si cand aceasta se intampla chiar in acel moment. Subconstientul tau nu diferentiaza intre o experienta actuala si o amintire, iar din punctul de vedere al subconstientului tau, experienta negativa se intampla chiar acum. Atunci cand reactivezi vechi amintiri dureroase, ganduri, cuvinte si emotii, acestea creeaza o energie karmica negativa pe care o proiectezi in mod inconstient in exterior, in viitorul tau. Aceasta energie karmica se manifesta in tot mai multe experiente dureroase, similare cu experienta originala. Cu alte cuvinte, atunci cand aceste probleme nu au un deznodamant, o bucla karmica sau un tipar karmic se dezvolta. De fiecare data cand acest tipar karmic se manifesta in situatii reale de viata, retraiesti simultan atat rana originala cat si durerea curenta. Atunci cand astfel de situatii isi fac aparitia in viata ta, universul iti ofera o oportunitate importanta de a vindeca rana trecutului prin vindecarea celei actuale. Din pacate, atunci cand o problema este reactivata, in loc sa o folosim ca pe o oportunitate de vindecare, multi dintre noi reactioneaza prin reprimarea sentimentelor sau prin amortirea lor prin intermediul alimentelor, medicamentelor, internetului, retelelor de socializare, televizorului si prin intermediul altor astfel de distractii. Problemele necicatrizate sunt astfel stocate in organism pana in momentul in care alegem sa ne eliberam de ele. Organismul este astfel silit sa devina un depozit al ranilor emotionale, cu toate ca pretul platit este unul urias, in special in cazul in care probleme sunt depozitate pentru perioade mai lungi de timp. Stocarea ranilor la nivelul organismului, in cele din urma, duce la slabirea acestuia si invita in viata noastra boala, boala, depresia, oboseala, stresul si cresterea in greutate. Vestea buna este ca organismul este pregatit sa se elibereze de aceste probleme acumulate in momentul in care esti tu pregatit. Atunci cand o problema nevindecata isi face aparitia in spatiul tau interior, nu o reprima, nu o impinge in jos – realizeaza oportunitatea pe care o ai la indemana si fa-ti timp pentru a o vindeca definitiv. Asta inseamna ca este necesar sa creezi spatiu in mod intentionat pentru a-ti simti emotiile si pentru a le permite acestora sa completeze procesul de vindecare. Ranile sunt menite sa fie vindecate. Noi nu suntem meniti sa ne petrecem intreaga noastra viata purtand in carca noastra toate probleme si toate suferintele pe care le-am trait in trecut. Ranile nevindecate ne ingreuneaza enorm si ne impiedica sa ne dezvoltam in mod constient. Aceste rani sunt cele care ne impiedica sa experimentam cel mai mare potential al nostru. Datorita schimbarilor care au loc la nivelul constiintei colective si energiei care este acum disponibila pe aceasta planeta, vindecarea vechilor experiente traumatice nu a fost niciodata un proces mai usor. De fapt, aceste experiente traumatice ies acum la suprafata pentru a fi rezolvate. Acesta este unul dintre motivele pentru care atat de multi dintre noi se confrunta cu probleme familiare. Ranile doresc sa fie vindecate si problemele cer sa fie lasate sa plece, dar fiecare dintre noi avem de spus ultimul cuvant in aceasta privinta. Nimic din toate acestea nu se pot intampla pana cand nu esti dispus si pregatit. Asa ca, intreaba-te: “Sunt pregatit?”. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

“Curăță-ți degetul înainte să arăți cu el spre petele mele.” — Benjamin Franklin

E mai uşor să vedem praful din casa altuia, dintr-o cameră de hotel sau din orice loc de pe stradă. Şi-l găsim chiar şi în locuri ascunse, fără să facem vreun efort considerabil. Ne “sare în ochi”, probabil de asta şi dăm ochii peste cap rapid şi bombănim ceva despre… ei, cei care sunt de vină, căci sigur se găseşte cineva “de vină” pentru disconfortul nostru. Nu ne e de-ajuns să vedem praful, ne simţim datori cu o reacţie…

E interesant, însă, cum uneori în propria casă vedem locuri cu praf neşters de săptămâni, pentru că ne-au scăpat pur şi simplu sau pentru că l-am lăsat acolo intenţionat.

Pe acelaşi principiu, căutăm “praful” din mintea, cuvintele, acţiunile altora şi mai şi trâmbiţăm să audă tot poporul ce am descoperit. Ca şi când am merita şi nişte aplauze pentru vitejia noastră, sugerăm că exact acest “praf” e cauza frustrărilor şi nefericirii noastre, căutând parcă să ne convingem de imposibilitatea de a fi în pace, imposibilitate de care, desigur, alţii sunt răspunzători prin ceea ce poartă în cap şi în viaţă.

E ştiut faptul că ne spunem multe minciuni. Una dintre ele este că starea noastră de bine depinde de alţii. Ei bine, ce poţi crea cu convingerea “fericirea mea depinde de alţii?” Şi ce poţi crea diferit cu punctul de vedere ”fericirea mea depinde de alegerile mele”?

Ei bine, nu praful minţii altora ne sufocă, ci propriul praf. În capul nostru, când se adună multe poveşti (despre noi, despre ce nu putem, ce nu avem, ce nu e de ajuns…), e ca şi când se aşează praful peste inimă. ŞI nu ne mai simţim în viaţă. De aici nevoia de a face câteva valuri, ca să ne dăm importanţă şi să avem senzaţia că trăim. Chiar dacă e cu nervi, cu frustrare, cu furie, dar barem să ne amintim că n-am murit.

Însă, când reacţionăm sau îi judecăm pe alţii, ce reuşim este în primul rând să ridicăm praful în aer. Propriul praf. Şi nu ne mai vedem şi auzim unii pe alţii. Mă refer la vederea de dincolo de ce văd ochii prin minte, la auzirea dincolo de schemele predefinite şi de ceea ce am stabilit (sau luat de-a gata) că este moral/imoral, bine/rău, corect/greşit.

Publicitate

În concluzie, când te mai superi pe cineva sau pe ceva din afara ta, când tinzi să vezi şi să arăţi greşelile altora, ce-ar fi să te întrebi “Ce mă supără cu adevărat la mine? Ce mă doare cu adevărat? Are legătură cu alţii sau cu mine? Şi ce pot fi sau face, pentru a contribui cu adevărat acestei situaţii? Este reacţia singura posibilitate, este asta ce vreau, ce caut? Sau e şi altceva posibil? Aleg să fiu reacţie, sau contribuţie? Ce energie aleg să fiu?”

Desigur, e valabilă şi reciproca. Primim cu maximum de elan, uneori, praful pe care-l scutură ceilalţi de la balconul capului, prin faptul că ne critică, ne judecă, ne cer socoteală. Chiar şi când nu ne vizează direct, doar pentru că întâlnim o anumită energie, suntem strângători din obişnuinţă şi luăm totul la noi. E cineva nervos? Ne enervăm şi noi. E cineva revoltat? Ne revoltăm şi noi.

Totuşi… e curios că nu se întâmplă acelaşi lucru, cel puţin nu în aceeaşi măsură, când cineva e bucuros. Putem alege cum răspundem la energia celorlalţi? Da, putem alege. Fie intrăm rapid în energia cu care vin spre noi, plecând de la premiza că are legătură cu noi şi nu cu convingerile lor cu care vin deja de acasă , sau rămânem în energia noastră, conştienţi, în alegere din ceea ce ştim dincolo de gânduri şi emoţie. Când vedem un pet aruncat pe stradă, cel mult îl ridicăm şi îl aruncăm la gunoi, nu-l luăm cu noi acasă.

Când vedem gunoi în casa altuia nu-l luăm acasă la noi. Şi nici nu ne transformăm casa în magazie pentru toate obiectele care nu le mai trebuie vecinilor. La fel e şi cu emoţiile celorlalţi. Le percem, însă apoi alegem dacă le lăsăm la sursă sau le luăm cu noi. Cu cât mai multe “luăm” şi ne însuşim, cu atât mai multă greutate experimentăm.

Cu cât mai mult exersăm delimitarea de emoţiile celorlalţi, cu atât mai multă uşurinţă avem în toate şi cu atât mai multe posibilităţi de a fi contribuţie vedem.

Să fim conştienţi şi să ne lăsăm în Pace şi în Bine!

de Nicoleta Svârlefus

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet