Image

Este mai usor sa vedem praful din casa altuia….

Publicat de Patricia Esca pe 2 March 2019 in De Suflet

“Curăță-ți degetul înainte să arăți cu el spre petele mele.” — Benjamin Franklin

E mai uşor să vedem praful din casa altuia, dintr-o cameră de hotel sau din orice loc de pe stradă. Şi-l găsim chiar şi în locuri ascunse, fără să facem vreun efort considerabil. Ne “sare în ochi”, probabil de asta şi dăm ochii peste cap rapid şi bombănim ceva despre… ei, cei care sunt de vină, căci sigur se găseşte cineva “de vină” pentru disconfortul nostru. Nu ne e de-ajuns să vedem praful, ne simţim datori cu o reacţie…

E interesant, însă, cum uneori în propria casă vedem locuri cu praf neşters de săptămâni, pentru că ne-au scăpat pur şi simplu sau pentru că l-am lăsat acolo intenţionat.

Pe acelaşi principiu, căutăm “praful” din mintea, cuvintele, acţiunile altora şi mai şi trâmbiţăm să audă tot poporul ce am descoperit. Ca şi când am merita şi nişte aplauze pentru vitejia noastră, sugerăm că exact acest “praf” e cauza frustrărilor şi nefericirii noastre, căutând parcă să ne convingem de imposibilitatea de a fi în pace, imposibilitate de care, desigur, alţii sunt răspunzători prin ceea ce poartă în cap şi în viaţă.

E ştiut faptul că ne spunem multe minciuni. Una dintre ele este că starea noastră de bine depinde de alţii. Ei bine, ce poţi crea cu convingerea “fericirea mea depinde de alţii?” Şi ce poţi crea diferit cu punctul de vedere ”fericirea mea depinde de alegerile mele”?

Citeste si  Ti-ai pus intrebarea "cine esti tu?" Un articol care iti va arata cat de minunat esti! Sa nu uitam cine suntem noi cu adevarat!

Ei bine, nu praful minţii altora ne sufocă, ci propriul praf. În capul nostru, când se adună multe poveşti (despre noi, despre ce nu putem, ce nu avem, ce nu e de ajuns…), e ca şi când se aşează praful peste inimă. ŞI nu ne mai simţim în viaţă. De aici nevoia de a face câteva valuri, ca să ne dăm importanţă şi să avem senzaţia că trăim. Chiar dacă e cu nervi, cu frustrare, cu furie, dar barem să ne amintim că n-am murit.

Însă, când reacţionăm sau îi judecăm pe alţii, ce reuşim este în primul rând să ridicăm praful în aer. Propriul praf. Şi nu ne mai vedem şi auzim unii pe alţii. Mă refer la vederea de dincolo de ce văd ochii prin minte, la auzirea dincolo de schemele predefinite şi de ceea ce am stabilit (sau luat de-a gata) că este moral/imoral, bine/rău, corect/greşit.

În concluzie, când te mai superi pe cineva sau pe ceva din afara ta, când tinzi să vezi şi să arăţi greşelile altora, ce-ar fi să te întrebi “Ce mă supără cu adevărat la mine? Ce mă doare cu adevărat? Are legătură cu alţii sau cu mine? Şi ce pot fi sau face, pentru a contribui cu adevărat acestei situaţii? Este reacţia singura posibilitate, este asta ce vreau, ce caut? Sau e şi altceva posibil? Aleg să fiu reacţie, sau contribuţie? Ce energie aleg să fiu?”

Citeste si  Atunci cand vei trece printr-o dezamagire, aduti aminte aceste lucruri - “Cateodata, atunci când ajungi să fii dezamăgit, acest lucru te face mai puternic."

Desigur, e valabilă şi reciproca. Primim cu maximum de elan, uneori, praful pe care-l scutură ceilalţi de la balconul capului, prin faptul că ne critică, ne judecă, ne cer socoteală. Chiar şi când nu ne vizează direct, doar pentru că întâlnim o anumită energie, suntem strângători din obişnuinţă şi luăm totul la noi. E cineva nervos? Ne enervăm şi noi. E cineva revoltat? Ne revoltăm şi noi.

Totuşi… e curios că nu se întâmplă acelaşi lucru, cel puţin nu în aceeaşi măsură, când cineva e bucuros. Putem alege cum răspundem la energia celorlalţi? Da, putem alege. Fie intrăm rapid în energia cu care vin spre noi, plecând de la premiza că are legătură cu noi şi nu cu convingerile lor cu care vin deja de acasă , sau rămânem în energia noastră, conştienţi, în alegere din ceea ce ştim dincolo de gânduri şi emoţie. Când vedem un pet aruncat pe stradă, cel mult îl ridicăm şi îl aruncăm la gunoi, nu-l luăm cu noi acasă.

Citeste si  Dupa ce vei citi acest articol vei invata si tu sa ierti...

Când vedem gunoi în casa altuia nu-l luăm acasă la noi. Şi nici nu ne transformăm casa în magazie pentru toate obiectele care nu le mai trebuie vecinilor. La fel e şi cu emoţiile celorlalţi. Le percem, însă apoi alegem dacă le lăsăm la sursă sau le luăm cu noi. Cu cât mai multe “luăm” şi ne însuşim, cu atât mai multă greutate experimentăm.

Cu cât mai mult exersăm delimitarea de emoţiile celorlalţi, cu atât mai multă uşurinţă avem în toate şi cu atât mai multe posibilităţi de a fi contribuţie vedem.

Să fim conştienţi şi să ne lăsăm în Pace şi în Bine!

de Nicoleta Svârlefus

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!