Stând în jurul mesei, sufletele și-au ales ce lecție trebuie să primească. Se ridică cel mai puternic și mai curajos suflet:
— De data asta eu voi merge pe Pământ pentru a învăța să iert. Cine mă va ajuta?
Celelalte suflete au privit-o cu compătimire și cu puțină frică în voce i-au spus:
— Asta este una dintre cele mai dificile lecții… Ai putea să nu reușești timp de o viață… Vei suferi… Ne este atât de milă de tine… Însă tu vei reuși! Noi te vom ajuta.
Un alt suflet a spus:
— Sunt gata să fiu cu tine alături pe Pământ și să te ajut. Voi deveni soțul tău, iar în familia noastră vor fi multe probleme din cauza mea, însă tu vei învăța să mă ierți.
Cel de-al treilea suflet i-a spus:
— Aș putea să devin unul dintre părinții tăi, să îți fac o copilărie dureroasă, apoi să mă implic în viața ta și să îți stric fericirea la maturitate, iar tu vei învăța să mă ierți.
Cel de-al treilea suflet și-a dres vocea și a spus:
— Iar eu voi fi unul dintre șefii tău și dese ori mă voi comporta arogant și necruțător cu tine, pentru ca tu să înveți să ierți…
Și alte suflete au fost de acord să se întâlnească cu cel mai curajos și puternic suflet pentru a-l ajuta să-și învețe bine lecția.
Însă, atunci când au ajuns pe Pământ, sufletele au uitat tot ce au discutat anterior. Și doar puține înțeleg că nimic nu este întâmplător și că fiecare persoană apare în viața noastră atunci când avem cea mai mare nevoie de o lecție pe care doar acea persoană ne-o poate oferi.
Povestea cuielor din gard
A fost odată un băiețel care avea un temperament rău. Tatăl său i-a dat un sac de cuie și i-a spus că de fiecare dată când își pierde cumpătul trebuie să bată un cui în partea din spate a gardului.
Prima zi, băiatul a bătut 37 de cuie în gard. În următoarele câteva săptămâni, învățând să-și controleze furia, numărul de cuie bătute cu ciocanul s-a diminuat zi cu zi. El a descoperit că este mai ușor să-și controleze temperamentul decât să bată cuiele în gard.
În cele din urmă a venit ziua când băiatul nu și-a mai pierdut deloc cumpătul.
El i-a spus tatălui său despre asta și tatăl i-a sugerat acum să scoată câte un cui pentru fiecare zi în care el a fost capabil să-și țină cumpătul. Zilele au trecut, iar băiatul a fost în cele din urmă în stare să-i spun tatălui său că toate cuiele au fost scoase.
Tatăl l-a luat pe fiul său de mână și l-au dus la gard. El a spus:
„Te-ai descurcat bine, fiul meu, dar uita-te la găurile din gard. Gardul nu va mai fi niciodată la fel. Când spui anumite lucruri la furie, lași o cicatrice la fel cum cuiele lasă o gaură în gard. Poți înfige un cuțit într-un om și apoi să-l scoți. Nu va mai conta de câte ori spui <<Îmi pare rau>>; rana a rămas. „
Băiețelul a înțeles astfel ce efect au avut toate cuvintele sale din trecut.
S-a uitat către tatăl său și a spus:
„Sper că mă poți ierta, tată, pentru găurile făcute în tine.”
„Sigur că pot”, a spus tatăl.
La fel ca în poveste se întâmplă și în viață.
Din neatenție, din neștiință sau din nepăsare, ajungem să-i rănim pe cei dragi cu vorbele sau cu faptele noastre.
Aroganța, tonul atoateștiutor sau chiar batjocoritor, cuvintele urâte sau jignitoare îi pot răni pe cei apropiați tocmai datorită atașamentului care există între noi și ei.
Se poate întâmpla să ai perfectă dreptate în ceea ce spui, însă felul în care alegi să o spui lasă urme în sufletul părintelui tău, al iubitei sau iubitului, al soțului sau al soției … precum cuiele într-o ușă. Degeaba vei scoate cuiele mai târziu, cu vorbe sau cu gesturi frumoase, găurile rămân în suflet ca și în ușă …
Si totusi, astăzi există nenumărate posibilități de a repara și ușa și sufletul … chiar daca, la acesta din urmă, ”reparațiile” pot dura ani sau poate chiar zeci de ani și nu există garanția reușitei.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
