Image

De cele mai multe ori ne bagam singuri bete in roate, ne sabotam si nu reusim sa facem ce ne propunem

Publicat de Patricia Esca pe 28 January 2020 in Dezvoltare Personala

“Multă lume își dorește să meargă cu tine când ești în limuzină, dar ceea ce îți dorești este cineva care va lua autobuzul împreună cu tine când limuzina s-a stricat” – Oprah Winfrey

Ne propunem ,,sa facem bani multi”, ,,sa avem success”, ,,sa avem un corp armonios”, ,,sa devenim mai organizati” etc. Citim, cerem sfaturi, mergem la cursuri despre Cum sa ne indeplinim obiectivele, sa parcurgem pana la capat dietele, sa ajungem sa nu ne mai doara ce ne doare.

Invatam rigoarea, disciplina, planificarea, depasirea limitelor; ni se livreaza cu multa bunavointa si/sau cu costuri semnificative ,,know-how,,-uri pe care incepem sa le implementam in viata noastra cu constiinciozitate.

Parcurgem, ca niste elevi silitori, pasii indicati si ne rezolvam temele date de cei pe care i-am autorizat sa ne invete: carti, sfatuitori, mentori, cursuri on-line sau off-line. O zi, doua, trei ori chiar o luna intreaga ne tinem de promisiuni si de treaba: ne scriem in jurnal task-urile zilnice, bem cantitatea de apa recomandata, mancam doar alimentele propuse de nutritionist, ne trezim la ora matinala programata la ceas de seara, alergam sau mergem la sala.

La un moment dat se intampla ceva si ne poticnim precum tiganul la mal sau chiar mai devreme. Unii din noi o luam de la capat, perseverenti si optimisti; altii dintre noi renuntam, spunand: ,,nu-i de mine asta,, sau incercam alte cai, alte carti, alti mentori,alte metode,,. Obiectivele raman in multe cazuri neatinse.

Ce se intampla cand nu se intampla?

Atunci cand ne stabilim obiective, indiferent in ce domeniu, adesea uitam/ignoram un lucru foarte important: sa aliniem fiecare obiectiv/actiune cu restul fiintei si al vietii noastre. Alinierea obiectivului cu valorile si principiile noastre constientizate. Alinierea obiectivului pe cele trei paliere: trup-minte-suflet. Alinierea lui cu alte obiective ce le derulam in acelasi timp/spatiu. Alinierea obiectivului nostru cu obiectivele persoanelor dragi si/sau semnificative din viata noastra. Alinierea cu resursele dar si cu limitele noastre.

Apoi, este necesar sa eliminam/diminuam din calea obiectivului propus fricile inconstiente, blocajele datorate conflictelor interioare, blocajele datorate fortelor exterioare noua, blocajele datorita luptei dintre aceste doua categorii de forte. Este necesar sa curatam drumul spre obiectivele noastre de buruienile convingerilor limitative sau distorsionante, de care suntem constienti sau nu. Si astea sunt doar cateva dintre motivele care pot sabota realizarea unui obiectiv, oricata motivatie , determinare sau vointa am avea.

Cand vedem ca ne poticnim o data sau repetitiv in ne-realizarea a ceva foarte important desi investim timp, efort, actiuni, bani, energie, atentie, e bine sa ne oprim, sa facem o analiza atenta din unghiurile de vedere sus enumerate (si din altele asemenea).

Uneori,cu un pic de intuitie si cu sinceritatea cautarii interioare, descoperim ,,piatra din pantof” si ,,betele din roate”

Tot ceea ce iti doresti se afla de cealalta parte a fricii.

Ce iti doresti sa realizezi in urmatoarea perioada? Speri la o avansare? La note mai bune? Iti doresti un nou prieten? Le poti obtine acceptand experiente noi; iesi din zona ta de confort si exploreaza noi oportunitati, depasindu-ti temerile. Majoritatea dintre noi ne-am obisnuit atat de mult sa facem aceleasi lucruri zi de zi si, astfel, pierdem din vedere ansamblul. Te asteapta noi oportunitati. Trebuie doar sa iesi din cochilie, sa deschizi ochii si sa le cauti.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!