De ce nu putem trai asa cum ne dorim…

E povestea unui baiat care iubea mult o fata. Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit, romantic: a facut un buchet dintr-o mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire. Baiatul lucra intr-o companie si viitorul lui nu era stralucitor, cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna. Pana intr-o zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata. Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el, asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui. Ce sa mai zica baiatul? A simtit ca i se frange inima. Dupa ce a recapatat incredere in sine, baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult. In final, dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor, baiatul si-a infiintat propria companie. Daca incerci intr-una, n-ai cum sa cazi, isi spunea intotdeauna. Trebuie sa reusesc in viata! Intr-o zi ploioasa, pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el. Chiar si sub umbrela, cei doi erau uzi. Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite. Cu inima batandu-i repede, s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa. Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi, ca avea propria lui companie, masina etc. Ca a reusit in viata! Inainte ca sa-si dea seama, baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir. S-a dat jos din masina si i-a urmarit, apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca, intr-o fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi, buchetelul din fasii de hartie. Atunci l-au observat si parintii fetei. Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat? Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta, ci ca era bolnava de cancer. In inima ei, fata stia ca baiatul va reusi intr-o zi, dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui. Prin urmare a ales sa-l paraseasca. Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece, isi doreste ca buchetelul sa fie acolo, langa ea, in speranta ca poate, intr-o zi, soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire. Baiatul a izbucnit in plans. E foarte dureros sa stai aproape de cineva, dar fara sa-l mai vezi, sa-l mai atingi, auzi vreodata. O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme. Morala: La final, banii ca banii, dar iubirea este divina. In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi. Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane. Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei, ca-i iubim! Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Patru lucruri avem mai mult decât credem: defecte, datorii, ani şi duşmani.” — Proverbe persane

Peste tot în jur aud vorbindu-se despre stres, anxietate şi frică, singurătate şi plictiseală, nesiguranţa zilei de mâine, jale şi durere… De fapt, nu-i nevoie să mă uit în jur. Cunosc prea bine toate aceste sentimente, oricât de multe sfaturi aş fi în stare să dau despre cum să le depăşeşti.

Mă-ntreb şi eu de multe ori: ce se-ntâmplă cu lumea în care trăim? De ce nu poţi să te uiţi la ştiri fără să te-apuce literalmente greaţa, şi jalea, şi revolta? De ce, în loc să te culci cu sufletul plin, recunoscător pentru încă o zi, ajungi să nu-ţi doreşti decât să dormi şi să uiţi? Şi să speri că mâine va fi mai bine, ca şi cum mâinele ăsta ar fi treaba altcuiva, la care tu doar asişti neputincios, înfrânt înainte de a începe lupta?

Dar oare tot ce poţi să produci în exterior este doar o reacţie la ceea ce îţi livrează lumea? Chiar n-ai niciun cuvânt de spus pentru lumea asta anapoda, chiar n-ai putea să fii pe deplin fericit chiar acum? Dacă ai ştii că există undeva izvorul fericirii sigure şi durabile, ai lăsa baltă totul şi ai porni să-l cauţi?

Sau ai zice ceva de genul: „Nu azi, am treabă multă la serviciu”. Sau: „Sunt prea obosit, mai am putere doar să mă uit la un film”… amânând la nesfârşit întâlnirea cu ceea ce se presupune că ar trebui să fie scopul vieţii tale.

Am rămas de multe ori fascinată când am citit despre experienţele unor oameni care au ajuns foarte aproape de moarte. Despre clipa aceea magică în care îţi retrăieşti întreaga viaţă, şi în acelaşi timp îţi dai seama cu claritate unde ai greşit şi unde ai trăit frumos.

Dacă toate zilele noastre, toate zbaterile şi strigătele şi ţopăielile chiar durează numai o clipă? Când mă uit în urmă, aproape că nici nu ştiu când au trecut ultimii cinci ani. Sau zece, sau douăzeci. Sunt tot eu, doar cu ceva mai multe riduri, kilograme şi fire albe – când or fi apărut oare?

Ne gândim la tot felul de lucruri, numai fericirea – după care, de fapt, tânjim cel mai tare – o lăsăm pe ultimul loc. Cumva aşteptăm să ni se dea pe tavă, ca şi cum n-ar fi deloc în puterea noastră. Fericirea e un fel de cadou pe care ni-l va da altcineva într-o zi: iubitul care să ne adore, şeful care să ne promoveze, copilaşul nou-născut.

Publicitate

Ceva care apare pe neaşteptate şi durează puţin. Pentru care trebuie să ai „noroc” şi de obicei la alţii arată mai bine. Şi între timp, viaţa ta, viaţa aia de-o clipă, trece.

Deci, ce poţi să faci ca să fii fericit ACUM? Din moment ce fericirea se simte în interior, ca o stare de bine indescriptibil, n-ai putea să ajungi la ea fără să aştepţi ca exteriorul să-ţi dea şi să-ţi facă?

Unii zic că e de ajuns să trăieşti în prezent, foarte atent şi cinstit, să iei lucrurile aşa cum sunt. Clipa devine atât de autentică încât dintr-o dată simţi că eşti unde trebuie să fii şi faci ce trebuie să faci. Dispare orice îndoială şi frică. Rămâne o pace dulce, fără legătură cu evenimentele din afară. E ceva între tine şi tine, dar parcă şi exteriorul simte cumva, şi dintr-o dată se ordonează cu rost.

Alţii, spun că pentru a fi fericit, trebuie să afli cine eşti tu cu adevărat. De la a-ţi accepta forma fizică şi a şti ce-ţi place să faci, până la a afla în ce constă esenţa ta ultimă, picătura de Dumnezeu care eşti.

În efortul de a descoperi asta, viaţa ta devine o călătorie interesantă şi da, chiar „totul se întâmplă cu un motiv”. Constaţi că te mişti într-o ţesătură de legături pline de sens. Lucrurile neplăcute din exterior – şi chiar şi cele din interior – nu mai sunt surse de durere seacă, inutilă şi fadă. Ele devin atunci învăţători şi borne pe drum.

Dacă ar fi să-ţi dau un singur sfat – ţie, celui care mă citeşti, dar şi mie în egală măsură – să ne trăim cu toţii viaţa pe care ne-o dorim, ar fi:

Întreabă-te mereu cine eşti. Caută mereu în inima ta răspunsul şi mobilizează-te să faci ce-ţi spune ea. Cine eşti tu în clipa asta? Dai dovadă prin fapte că ştii ce faci? Viaţa ta e acum. Şi durează numai o clipă.

Sursa: puteredefemeie.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Publicitate


Alte Articole