Trăim într-o ipocrizie confortabilă la care ne pricepem toți de minune. Ne place la nebunie să dăm share pe Facebook la poze cu texte lacrimogene despre „sfânta mamă”, să lăudăm femeia care se sacrifică zi de zi pentru familie și să lăsăm o inimioară la postări despre cât de greu este să fii părinte. Dar oare de ce ne doare mâna să dăm un share când e vorba de o mamă care se jertfește, în timp ce acasă ne facem că nu vedem nimic?
Adevărul ăla dur pe care nimeni nu vrea să-l spună cu voce tare este că acest „sacrificiu suprem” nu e o mare dovadă de iubire, ci un eșec al nostru, ca societate și ca familii. Le transformăm pe femeie în slugă la domiciliu, le cerem să fie mame perfecte, să aibă serviciu, să facă curat lună, să gătească și să fie mereu zâmbitoare, totul în timp ce noi stăm tolăniți pe canapea. Ne place drama asta doar de la distanță, pentru că ne dă o falsă impresie că suntem oameni buni și sufletiști dacă dăm un like. Distribuim texte siropoase ca să vadă lumea ce empatici suntem, dar când închidem ecranul telefonului, o lăsăm pe cea de lângă noi să se descurce singură cu toată epuizarea.
Când o femeie se trezește noaptea cu ochii în tavan, distrusă de oboseală și simțindu-se singură chiar și în propria casă, ea nu are nevoie de aplauze virtuale sau de citate frumoase pe net. Are nevoie de un partener care să pună mâna la treabă, de ajutor real și de un anume respect elementar, nu de cerșit atenție. Societatea asta ipocrită are un dublu standard mizerabil: dacă o mamă are curajul să zică „băi, nu mai pot, am nevoie de o oră doar pentru mine”, gata, sar visiștii cu gura pe ea că e egoistă și mamă rea. O obligăm să aleagă între a fi o mamă devotată și o persoană care mai are și ea o minte întreagă, după care ne mirăm ca proștii când o vedem că cedează psihic.
E extrem de simplu să apeși pe un buton și să dai un share ca să arăți vecinilor sau prietenilor ce suflet mare ai tu. Dar e mult mai greu să te ridici de pe canapea, să strângi masa, să ai grijă de copii și să împarți sarcinile în mod egal acasă. Până când n-o să înțelegem că o familie înseamnă echipă pe bune, nu doar poze frumoase pe internet, articolele astea despre sacrificiu o să fie doar o ipocrizie ieftină.
Tu ce zici: ești genul care dă share la drame pe net ca să dea bine, sau pui osul la treabă acasă? Lasă-mi părerea ta mai jos în comentarii și dă articolul mai departe să vadă și prietenii tăi ce cred despre asta.
