Istoria acidului acetilsalicilic, cunoscută sub denumirea comercială de aspirină, este o serie de coincidențe și coincidențe .
Aspirina a fost utilizată medicinal din 1897 pentru ameliorarea durerii și a febrei. Dar la mijlocul secolului al XX-lea, medicul american Lawrence Craven a observat că pacienții, cărora le-a recomandat să mesteci gumă cu acid acetilsalicilic după îndepărtarea amigdalelor, dezvoltau adesea sângerări.
S-a dovedit că pacienții au depășit de câteva ori doza recomandată.
Medicul a decis că acest efect secundar – subțierea sângelui – ar putea fi valoros în prevenirea atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale. Concluziile lui Craven nu au fost luate în considerare, iar articolul publicat în 1956 a fost ignorat. Abia la sfârșitul secolului al XX-lea au revenit la problema profilaxiei aspirinei.
Mai mult, aproape 80 de ani, medicii au folosit aspirina fără să cunoască mecanismul exact al acțiunii sale! A devenit cunoscut abia în 1971 datorită lucrărilor biochimistului englez John Wayne.
S-a dovedit că acidul inhibă sinteza substanțelor biologice active speciale în corpul nostru – prostaglandinele, care sunt implicate în reglarea temperaturii corpului, în reacțiile inflamatorii, în activitatea sistemului de coagulare a sângelui. De aceea aspirina are un spectru atât de larg de acțiune. În 1982, John Wayne și colegii săi suedezi Sune Bergström și Bengt Samuelson au primit Premiul Nobel pentru această descoperire.
Acidul acetilsalicilic a fost sintetizat pentru prima dată de omul de știință francez Charles Frederic Gerard în 1853. Baza a fost bine-cunoscuta scoarță de salcie din cele mai vechi timpuri.
Dar acidul acetilsalicilic într-o formă adecvată pentru uz medical a fost creat în laboratoarele Bayer. La 10 august 1897, chimistul german Felix Hoffmann și-a informat colegii – Arthur Eichengrün, dr. Karl Duisberg și profesorul Heinrich Dreser, care conducea departamentul de cercetare al companiei – că a reușit să obțină acid acetilsalicilic.
Studiile clinice au durat un an și jumătate. Aspirina a devenit marca oficială a companiei Bayer la 6 martie 1899.
Conform legilor Imperiului German de la acea vreme, compușii chimici nu erau supuși brevetării, dar putea fi înregistrată o marcă comercială unică. Prin urmare, cuvântul „aspirină” a fost inventat pentru a denumi noul medicament.
„A” a fost preluat din „acetil” , „spir” – de la denumirea latină pentru iarba dulce de pajiște – spirea , bogată în salicină, „ină” – ca un final tipic pentru un cuvânt care denotă un medicament.
La început, aspirina a fost vândută sub formă de pulbere, iar din 1904 a fost vândută sub formă de pilule. Ieftină, eficientă și relativ inofensivă, a devenit rapid cel mai popular analgezic.
În 1952, a apărut o concentrație scăzută de aspirină pentru copii, iar în 1969 tabletele de aspirină au fost incluse în trusele de prim ajutor ale astronauților Apollo.
Astăzi, aspirina este utilizată ca agent antipiretic și analgezic, ca mijloc de prevenire a atacurilor de cord și a trombozei, în tratamentul complex al anumitor boli, de exemplu, în ginecologie.
Aspirina este folosită pe scară largă ca remediu pentru mahmureală.
