Cum sa scapam de frica de iubire, acea teama care ne tine departe de o relatie noua!

Vameşii şi fariseii în zilele noastre Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserică. Iar de-a stânga era „satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie. Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător şi începu într-o clipă o furtună cum nimeni nu mai văzuse. După ce se mai linişti un pic furtuna şi mai încetară tunetele şi fulgerele, ce sa vezi?! Râul începu să se umfle văzând cu ochii şi inunda gospodăriile. Dar, ca un făcut, s-a inundat doar „satul cuvioşilor”, nu şi cel, , al păcătoşilor”. Multe case ale celor care se credeau sfinţi s-au stricat, multe animale s-au înecat şi cu multă pagubă s-au trezit prin gospodăriile lor. După ce Dumnezeu a dat soare şi toate lucrurile s-au liniştit, cuvioşii au început să-şi pună întrebarea, cum de satul păcătoşilor a scăpat de inundaţie, iar ei s-au trezit cu atâta pagubă. Unul dintre sătenii cuvioşi, cunoscut pentru înţelepciunea sa, dori să cerceteze acestea şi făcu un drum până la râu. Acolo întâlni pe un oarecare din satul păcătoşilor, îl salută şi intră cu el în vorbă. Acela i-o lua înainte cu vorba şi zise: – Ce aţi crezut, că dacă duceţi viaţă cuvioasă este suficient ca să nu vă inunde? Eu cam ştiu de ce satul vostru a fost inundat şi al nostru nu! – Păi care ar fi motivul? – Motivul este acesta: că oricât de smerit eşti, de cuminte, de ascultător faţă de poruncile lui Dumnezeu, mântuirea nu trebuie lucrată doar pentru tine. – Păi ne ajutăm între noi, vrem să ne mântuim sufletele cu toţii, spuse „cuviosul”. – Aşa este, vă ajutaţi între voi, spuse „păcătosul” apăsând pe ultimele două cuvinte. Dar râul acesta nu l-aţi mai trecut spre noi de câţiva ani buni! Să veniţi aici şi să ne spuneţi şi nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să ne învăţaţi viaţa cuvioasă. De aceea v-a dat Dumnezeu inundaţia, fiindcă ne-aţi lăsat să ne pierdem sufletele deşi suntem vecini… – Păi atunci haidem să facem pace, spuse săteanul „cuvios”, întinzând mână păcătosului. Şi fie ca odată cu această mână întinsă, să facem din două sate o singură comună şi împreună să ne mântuim! – Bine ai grăit frate! spuse „păcătosul”. Căci mântuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toţi. Eu gândesc aşa, că omul oricât ar fi de păcătos, se poate apleca dintr-odată spre viaţă cuvioasă. Să-L lăsăm aşadar pe Dumnezeu, ca de azi înainte, să dea soare şi ploaie peste amândouă satele, ca împreună să suferim şi cele bune şi cele rele. Şi tot împreună să ne pregătim pentru dorita întâlnire cu Domnul, atunci când El ne va chema la El să ne spună, dacă suntem mântuiţi sau nu. Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

De exemplu, in jurul meu vad des oameni foarte deosebiti, valorosi prin individualitatea lor, totusi, in mod destul de straniu, majoritatea singuri, desi ar fi la varsta tocmai potrivita sa se bucure de toate darurile unei relatii. Singuratatea este asumata si chiar glorificata. In ciuda zambetului si detasarii, in adancul sufletului lor, parca intuiesc ceva… Ce ii opreste pe acesti oameni sa gaseasca si sa pastreze dragostea pe care o doresc?

1. Dragostea adevarata ne face sa ne simtim vulnerabili

O noua relatie este un teritoriu nestiut si majoritatea dintre noi avem frici naturale de necunoscut. A-ti permite sa te indragostesti inseamna sa iti asumi un adevarat risc. Punem o mare doza de incredere in aceasta persoana, o lasam sa ne afecteze, ceea ce ne face sa ne simtim expusi si vulnerabili.padure, frica

Iar mecanismele noastre de aparare sunt provocate. Orice obisnuinta pe care o aveam si care ne ajuta sa fim concentrati si atenti incepe sa se spulbere. Incepem sa credem ca vom suferi cu atat mai mult cu cat iubim.

2. O noua dragoste ne trezeste amintirea ranilor vechi

Atunci cand intram intr-o noua relatie, nu prea suntem constienti de felul cum si-a lasat amprenta istoria personala asupra noastra. Modurile in care am fost raniti in celelalte relatii, incepand din copilarie, are o mare influenta asupra felului cum percepem pe oamenii de care ne apropiem si de asemenea, modul cum ne comportam in relatiile noastre romantice. Dinamicile vechi si negative ne fac sa ne simtim ingrijorati cu privire la a ne deschide din nou, in fata cuiva. Ne tinem la distanta de intimitate, fiindca ne aminteste de suferinte vechi, de pierdere, de furie si respingere. Iubirea este asociata si cu durerea, durerea de a fi ramas fara iubire… in trecut.

3. Iubirea ameninta o constructie identitara veche

Multi oameni se chinuiesc cu acel sentiment profund cum ca nu ar merita iubirea, ca sunt de neiubit. Avem probleme in a simti propria valoare si sa credem ca i-ar pasa cu adevarat de noi. Cu totii avem in noi o voce foarte critica, ce actioneaza precum un antrenor nemilos, spiunandu-ne ca suntem nevalorosi si nedemni de fericire. Acest „antrenor” s-a format in copilarie, datorita acelor experiente si datorita unor momente limita la care am fost expusi in primii ani de viata.

Publicitate

De asemenea ne influenteaza si autoperceptiile parintilor nostri. De-alungul timpului, aceste atitudini s-au ascuns in interiorul nostru. Ca adulti, nu reusim sa vedem ca aceasta gandire ne face rau si acceptam distructivul din noi insine.

Aceste puncte de vedere critice, vocea noastra interioara, sunt adesea neplacute, dar totusi confortabile, fiindca ne sunt familiare. Atunci cand cineva ne vede diferit de vocea noastra interioara, iubindu-ne si apreciindu-ne, incepem sa ne simtim neconfortabil si in defensiva, pentru ca provoaca aceste repere ale identificarii cu noi insine, cele dure, pe care le avem de multa vreme.

4. Odata cu fericirea adevarata, vine si durerea

Ori de cate ori experimentam fericirea adevarata si simtim pretiozitatea vietii la nivel profund emotional, ne asteptam de asemenea, sa simtim o mare doza de nefericire. Multi dintre noi stam departe de lucrurile care ne-ar aduce fericirea, fiindca in acelasi timp, aceleasi lucruri ne-ar aduce si durerea. Cand ne-am putea indragostim, devenim ezitanti in a ne lasa cu totul purtati in iubire, de frica durerii ce ar putea sa survina odata cu o posibila despartire.

5. Iubirea este adesea neegala

Multe persoane evita sa intre intr-o relatie cu cineva, fiindca acea persoana le place prea mult. Le este teama ca daca se implica mai mult cu aceasta persoana, sentimentele lor nu ar evolua si cealalta persoana ar sfarsi in suferinta sau sentimente de respingere. Adevarul este ca adesea, iubirea este neegala, cu o persoana care simte mai mult iar cealalta mai putin, situatia schimbandu-se din timp in timp. Sentimentele noastre fata de cineva sunt o forta aflata in perpetua schimbare. In doar cateva secunde putem sa simtim furie, suparare sau chiar ura, fata de o persoana pe care in acelasi timp o iubim. Ingrijorandu-ne de cat simtim ne retin de a ne lasa acolo unde sentimentele merg in mod natural. Lasand ca ingrijorarea sau vinovatia fata de nivelul sentimentelor noastre, ne impiedica sa cunoastem o persoana care isi manifesta interesul fata de noi, iar asta ne impiedica sa ne formam o relatie care in final, ne-ar putea chiar face fericiti.

Publicitate
Alte Articole
Relatii