Image

Cum sa ne creem singuri frumusetea vietii. Creionul si hartia este la noi, putem alege ce sa scriem in viata noastra!

Publicat de Patricia Esca pe 3 May 2020 in De Suflet

Regasindu-ne in momente ale acceptarii, conceptele cu o anumita greutate precum singuratea sau moartea isi pierd din intensitate, conferindu-ne o usurinta in fata experientelor vietii.

Exista un timp in care pe masura ce privim in mod autentic spre noi insine, ajungem sa privim tot mai clar spre cei din jurul nostru, constientizand inseparabila legatura dintre noi.

Poate ca cea mai profunda traire se dovedeste a fi aceea a imbratisarii propriei solitudini, fara a ne agata de imaginea celorlati si fara a astepta o reactie anume din partea lor. Cand descoperim ca ceilalti nu sunt decat proiectia noastra, avem o cu totul alta raportare atat fata de ei, cat si fata de noi insine.

“ Ne nastem singuri, murim singuri si traim singuri,fiecare pe planeta perceptiei noastre. Niciodata doi oameni nu s-au intalnit. Chiar si persoanele pe care le cunosti cel mai bine si pe care le iubesti din toata inima sunt proiectiile tale. Mai devreme sau mai tarziu, tu esti cel care va fi ramas. Iti dai seama cat e de minunat? La urma urmei, tu esti cel cu care mergi la culcare si cu care te trezesti, tu esti cel care isi comanda mancarea preferata si care isi iubeste muzica favorita. Ai fost intotdeauna subiectul tau preferat – singurul tau subiect. Totul e despre tine.

Nu e nimic mai bun decat sa fiu cu mine, cu mine alaturi. Voia buna, minunatia de ganduri! Par atat de reale, in stralucirea lor, ele genereaza lumea intreaga, maretia si jocul ei, viata sentimentelor, bucuriile pe care mintea le genereaza, ca pe propriul nectar. Gandurile apar de nicaieri, se misca asemenea norilor, se modifica, se disipeaza, s-au dus. Cine i-a dat nume cerului? Cum de-a stiut s-o faca? Stau cu ochii inchisi. Trec doua ore, apoi imi dau seama ca nici macar un singur gand nu s-a consumat in acest rastimp.

Descopar ca pe obraji imi curg lacrimi de bucurie. Nu le opresc, chiar daca bucuria e mai multa decat pot duce. Tot ceea ce este, tot ce a fost vreodata si ce ar putea fi , totul e invitat sa traiasca in forma sa maxima, acum. E-n regula daca asta ma va omori, nu conteaza; stiu sa-i pun stavila.

Devin atat de stralucitoare, atat de imponderabila si insufletita, fara pic de frica, atat de ingaduitoare, ca bucuria isi croieste propria existenta deplina prin mine. Si cum totul devine vizibil, vad adevarata sa natura, care este iubire. Pe masura ce aceasta bucurie isi face lucrarea prin mine, orice altceva se mistuie. As putea saruta pamantul, as putea face dragoste cu murdaria, cu caldaramul, cu frunzele, cu solul, cu textura realitatii pe care o cuprind cu degetele, care nu pot s-o apuce.

Nu e nimic de inteles, nimic care poate fi controlat. Am observat ca venerez nu prin cuvinte, ci cu palmele lipite de obraz. Cum se va incheia aceasta iubire? Cum as putea sa aflu? Si, in cele din urma, suspinele se transforma in cea mai blanda soapta, intr-un suflu, iar apoi in mai putin de-atat. “

“Fii tu motivul pentru care cineva zâmbește. Fii tu motivul pentru care cineva se simte iubit și crede în bunătatea oamenilor.” – C. JoyBell C.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!