“Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp” – Albert Einstein
După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe…
Că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate în astăzi și acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătate drumului.
Și după un timp, omul învață că, dacă e prea multă, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui arde și calcinează. Așa că începe să-și planteze propria gradină și-și împodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață și învață… și cu fiece zi învață.
Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că, dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărăși singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați și că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu, se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit. Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari pot.
Cu timpul înțelegi că, dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia să nu mai fie la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că, deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final ele să nu mai fie așa cum sperai. Cu timpul îți dai seama că, în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că, deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar, din păcate, toate acestea se învață doar cu timpul…
Spune mai repede! Inainte de a fi prea tarziu
El era un barbat robust, cu o voce puternica si cam dur in modul lui de a fi.
Ea era o femeie dulce si delicata. S-au casatorit. El se ingrijea de casa si de educatia copiilor. Copiii au crescut, s-au casatorit, au plecat. O poveste ca multe altele…
Dar, pe cand toti copiii s-au aranjat, femeia si-a pierdut zambetul, deveni din ce in ce mai slabita si mai palida. Nu mai reusea sa manance si in scurt timp nu s-a mai ridicat din pat.
Preocupat, sotul o duse la spital pentru investigatii medicale.
Au venit la capataiul ei medici si apoi specialisti faimosi. Nici unul nu reusea sa descopere de ce boala suferea. Clatinau din cap.
Ultimul specialist il lua deoparte pe om si ii spuse: “As spune… cat se poate de simplu…ca sotia dvs nu mai are nicio tragere de inima ca sa traiasca”.
Fara sa spuna nimic, omul s-a asezat langa patul sotiei si o lua de mana.
O mana fina care se pierdea in imensa palma a omului.
Apoi, cu o voce rasunatoare, spuse raspicat: “Tu nu vei muri!”.
“De ce?” il intreba ea, cu un glas stins.
“Pentru ca eu am nevoie de tine!”.
“Si de ce nu mi-ai spus-o mai repede?”.
Din acel moment, femeia incepu sa se simta mai bine si din ce in ce mai bine. Iar astazi este bine. Pe cand medicii si specialistii continua sa se intrebe ce fel de boala a avut si care medicament extraordinar a facut-o sa se insanatoseasca asa repede.
Nu astepta niciodata ziua de maine pentru a-i spune cuiva ca il iubesti.
Fa-o imediat. Nu te gandi: “Dar mama mea, copilul meu, sotia mea… stiu deja”” Poate ca o stiu. Dar pe tine te-ar obosi daca ai auzi-o de mai multe ori? Nu te uita la ceas, ridica telefonul: “Sunt eu. Vreau sa iti spun ca tin la tine”. Ia-o de mana pe persoana pe care o iubesti si reaminteste-i: “Am nevoie de tine. Tin la tine, tin la tine, tin la tine…”.
Iubirea este viata. Aici este un pamant al mortilor si altul al viilor. Ceea ce face diferenta intre ele este iubirea.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
