Image

Craciunul, cea mai asteptata perioada din an! De ce iubim Craciunul !

Publicat de Patricia Esca pe 24 December 2019 in Curiozități

Nimic nu se compara cu dimineata de Craciun, cand te dai infrigurata jos din pat si fugi la brad sa vezi daca l-a mai vizitat cineva de ultima data cand ai fost. Trebuie sa recunosti ca il verifici de mai multe ori: o data cand termini de impodobit, o data cand pui tu cadourile sub el, o data inainte de culcare, o data cand te trezesti peste noapte sa te duci la baie (ai nevoie de un pretext sa te trezesti) si o data dimineata, cand astepti cu sufletul la gura sa se trezeasca si ceilalti din casa si sa umpleti camera de ambalaje ale cadourilor.

De ce iubim Craciunul?

Sunt convinsa ca fiecare persoana are motivele ei, asa cum sunt convinsa ca sunt cateva persoane care nu se pot bucura de aceasta sarbatoare cu toata inima, asociind-o cu un eveniment neplacut din trecut.

Totusi, Craciunul aduce cu el atata magie incat este imposibil sa nu il iubesti, sa nu il astepti, sa nu il planuiesti imediat dupa terminarea lui.

Ajunul

Inca din copilarie, parintii ne invata sa fim cuminti si ascultatori, ca altfel nu vine Mosul. Daca ai facut o boacana chiar atunci, Mosul ti-a cumparat deja cadoul, asa ca il vei primi, dar cu un biletel care spune: „Trebuie sa promiti ca vei fi mai cuminte anul care vine!”

Tot in Ajun rasuna strazile si scarile blocurilor de voci care colinda: copii care isi colinda vecinii sau rudele, elevi care isi colinda profesorii, fosti elevi care colinda parintii prietenilor si profesorii preferati, studenti la teologie care colinda orice crestin primitor.

Iar miresmele delicioaselor mancaruri de Craciun se plimba in vazduh, se combina, danseaza impreuna in aer, apoi ajung la narile trecatorului si il zoresc spre casa.

Iar impodobirea bradului – natural sau artificial, dupa gusturi si buget – cu lalaielile de rigoare sau cu melodii de Craciun cantate de un casetofon, player sau calculator este o ocazie minunata sa colaborezi cu cei dragi pentru re-crearea simbolului acestei sarbatori.

Prima zi

Dimineata este magnifica: descoperirea cadourilor sub brad, sub perna, pe burta sau unde a apucat sa ti le lase Mosul, ignorarea dezordinii care se face in acest proces, micul dejun copios, cand gusti din toate bunatatile, prima vanatoare de bomboane din pom…

Apoi pranzul, cand toata lumea incalzeste prea multa mancare, indiferent cat ai incerca sa pui mai putina, cand te saturi. E atat de placut sa faci o burta cat un butoi incat simti ca te dai de-a dura in drum spre pat si la televizor. Este atat de bine! Nici macar nu este nevoie sa iti faci patul! Nici macar prin varful celui mai lung fir de par nu iti trece vreun gand de munca! Nu este nevoie sa ajungi undeva anume la o ora anume, nu este nevoie sa te schimbi de pijamale, nu este nevoie sa speli vasele imediat.

Apoi vizitele, pentru ca astea se intampla la orice casa: ori vizitezi vreo matusa, ori vin rudele sau prietenii la tine, cert este ca vezi niste figuri care nu stau cu tine in casa. Dar este placut oricum, pentru ca toata lumea rade si se simte bine, toata lumea este intotdeauna cu burtile pline si cu voie buna.

Atmosfera

Oricat de frig ar fi, oamenii de pe strada isi zambesc si se privesc cu caldura, chiar daca nu se cunosc.

La orice colt si aproape la orice ora auzi colinde.

Este atmosfera aceea de duminica (chiar daca nu e duminica), cand tot orasul este cuprins de o somnolenta binefacatoare. Este atmosfera aceea pe care nimeni nu o strica uitandu-se la stirile de la ora 5.

Nici macar cersetorii parca nu mai sunt atat de multi pe strada: s-au strans cu totii langa biserici.

Nu este niciun moment intuneric, pentru ca toate vitrinele si toti stalpii, toti copacii sunt plini de luminite, beculete, decoratiuni de tot soiul.

Si, bineinteles, cadourile!

Nu putem sa ne prefacem ca nu ne plac cadourile! Iar Craciunul este o ocazie de a oferi (si, deci, de a primi) cadouri pe care nimeni nu o poate nega.

Oricat de mic sau de mare ar fi, oricat de costisitor sau nu, oricat de impachetat sau nu… orice cadou este minunat, pentru ca iti este oferit cu toata inima.

Si toata vanzoleala, toata goana dupa cadouri este fermecatoare: atunci vezi cat de organizati sunt oamenii si cat de mult sau ce anume respecta ei.

Fa-ti lista dinainte data viitoare si procura lucrurile din timp, astfel incat sa nu fii prinsa in mijlocul acestei actiuni si sa poti observa orasul-un fel de musuroi de furnici fumate.

Pune suflet in mancarurile pe care le gatesti si in cadourile pe care le faci si vei vedea ca vei fi apreciata cu adevarat!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!