Cel mai mare blestem și problemă a omului modern este „memoria slabă”.
Ca o boală, uitarea a pătruns în ființa umană, iar acum îi dirijează toate acțiunile. Suntem fascinați de uitare: individual, colectiv, istoric și cultural.
Am uitat nu numai trecutul nostru, ci și locul nostru în prezent și responsabilitatea noastră pentru viitor. La nivel personal, egoul nostru este o stare de bază a conștiinței menită să ne țină în această stare de uitare. Încearcă să rupă legătura cu ființa noastră ca întreg, cu conștiința universală și cu toată rețeaua vieții.
La nivel colectiv, uitarea este perpetuată și întărită prin mijloace sociale și culturale – în principal prin scufundarea în viață, dominată de consumism inconștient, minciuni de sine și gândire materialistă.
Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, fiecare dintre noi are șansa de a ne reuni cu noi înșine și cu Universul ca un întreg. Puterea memoriei este principala noastră forță motrice, datorită căreia ne lansăm pe calea spirituală care duce la cunoașterea de sine și la realizarea de sine.
Iată o listă cu ceea ce cred că am uitat și cu ce trebuie să ne amintim:
1. Ne-am uitat locul în lumea naturală.
În ultimii sute de ani, odată cu progresul tehnologic, umanitatea s-a desprins de natură. Ceea ce am făcut cu mediul înconjurător: l-am exploatat, devastat, devorat și am încercat să-l controlăm – și toate acestea doar pentru a ne satisface lăcomia, conduși de nebunia egocentrică.
Am încercat să ne distanțăm de ciclul natural al vieții. Am uitat cum să ascultăm și să înțelegem ritmurile și ciclurile naturale ale Pământului – semnele lui, limbajul lui.
Am uitat că trebuie să trăim în armonie cu natura.
2. Am uitat de legătura noastră cu viața și Universul.
După ce ne-am separat de natură, am uitat că suntem profund conectați nu numai cu ea, ci și cu ciclurile Universului. Dar, pe de altă parte, unele triburi care trăiau la periferia „civilizației” moderne, care încă urmează calea strămoșilor lor, au reușit să mențină această legătură.
Dimpotrivă, noi ne-am imaginat pe noi înșine ca creaturi speciale, în urma cărora echilibrul natural al omului și al Universului înconjurător a fost perturbat. Am uitat că, conștiința tuturor ființelor vii din lume este interconectată și împletită, formând astfel un dans complex și frumos.
3. Am uitat de înțelepciunea antică.
Am uitat înțelepciunea strămoșilor noștri. În căutarea cunoștințelor științifice, ne-am raționalizat gândirea și am uitat că principala înțelepciune a vieții poate fi învățată doar deschizându-ne inima.
Am uitat legendele antice care au fost lăsate de vechii văzători și înțelepți care au trăit în armonie cu Universul.
4. Am uitat de căile și visele noastre.
După ce ne-am părăsit calea interioară, am uitat de acele vise pe care le-am visat cândva. Mai important, am uitat cum să ne trezim în aceste vise pentru a vedea adevărata noastră natură ca co-creatori ai vieții – adică ca visători.
Am uitat că avem puterea de a ne realiza visele prin intenția noastră.
5. Ne-am uitat scopul.
Cu toate aceste discuții, zgomot și alte distrageri am uitat de ce am venit pe această lume. Ne-am uitat scopul. Acum suntem cufundați într-o transă masivă a realității fabricate.
Ne-am pierdut adevărata natură, acea scânteie interioară care ne conduce spre fericire și realizare de sine. Au uitat că suntem aici pentru a fi realizați ca ființe spirituale, întruchipate în corpuri fizice și trimise în Univers.
6. Am uitat că totul este iubire.
Acesta este poate cel mai intim secret al acestei lumi. Acesta este un adevăr atotcuprinzător, pe care doar câțiva ajung să îl înțeleagă. De fapt, acest adevăr este ascuns undeva adânc în fiecare persoană. Până la un moment dat am știut despre asta, dar apoi am uitat.
Am uitat că toți oamenii sunt în cele din urmă un pachet de energie și conștiință și că dragostea este țesătura fundamentală a existenței care trece prin toată energia și conștiința noastră.
7. Am uitat că trebuie să iertăm.
Obligându-ne să credem că suntem ființe speciale care sunt separate de restul naturii, am uitat de iertare.
În sensul său cel mai profund, iertarea este actul de a ne reaminti că suntem una cu toată lumea și cu toate și că nu există victime sau făptași în lume. Doar că existăm cu toții împreună în această pânză subțire pe care o numim „viață”.
8. Am uitat de libertate.
Ne-am născut și am crescut în „realitate” unde libertatea este doar un concept. Suntem blocați de legăturile fricii, concepțiile greșite, ideologiile false, recompensele materiale, regulile și legile stabilite pentru a proteja interesele doar a câtorva dintre noi.
Am fost făcuți să uităm că suntem agenți liberi ai schimbării. Suntem liberi să fim cine suntem cu adevărat, fără teamă sau vinovăție.
9. Am uitat de puterea noastră reală.
Viața constantă în frici ne-a făcut să uităm cât de puternici suntem. Am uitat că avem o voință și intenții uriașe, cu ajutorul cărora suntem capabili să schimbăm realitatea înconjurătoare. Am adormit și am urmat instrucțiunile gata făcute ca niște roboți.
10. Am uitat de lecțiile de istorie.
Dacă istoria ne-a învățat ceva, este cât de repede uităm lecțiile. Repetăm și repetăm aceleași greșeli, ne blocăm în aceleași capcane ale lăcomiei și ale autodistrugerii.
Nu ar trebui să ne asumăm vina pentru greșelile individuale comise de reprezentanții civilizației umane din trecut, ci trebuie să ne reamintim și să transferăm aceste cunoștințe în sufletul colectiv al umanității.
11. Am uitat de simplitate.
Viața umană a devenit din ce în ce mai complexă. Suntem seduși de sclipici și puterea noastră scade. Am uitat de simplitate și care este semnificația ei.
Viața este de fapt un lucru foarte simplu. Simplitatea înseamnă renunțarea la toate lucrurile și ideile irelevante care ne împiedică să ne vedem scopul vieții și alte adevăruri de care am uitat.
12. Am uitat cum să credem, să avem încredere și să ne mirăm.
Ne-am pierdut farmecul față de lume. Am uitat cât de uimitoare este viața noastră. Am uitat cum să credem. Aceasta este poate cea mai mare tragedie. Acest lucru ne-a slăbit spiritul și ne-a sărăcit sufletul.
