Bunătatea sinceră e un lucru rar între oameni, iar dacă se întîlneşte totuşi, atunci slujeşte unui scop. Fiecare din noi e bun până își atinge scopul, fiecare din noi dă dovadă de bunăvoință și generozitate cu un scop anume: fie că vrea să obțină ceva în schimbul bunătății sale, fie că prin bunătatea sa încearcă să obțină iertarea lui Dumnezeu pentru toate relele pe care le-a săvârșit până acum.
Oameni buni în toată puterea cuvântului nu există. Există doar oameni buni în anumite împrejurări și cu anumiți oameni și bunătatea lor e la fel de schimbătoare ca vremea de afară. Dacă azi răsare soarele, nu poți fi niciodată sigur că mâine nu va ploua.
Bunatatea este o trasatura a sufletului cu care te nasti ori care este cultivata in timp de catre parinti, de toti cei apropiati prin propriul exemplu. Se naste din iubirea fata de aproapele tau, insuflata de educatia religioasa din comunitate; din contactul cu puritatea si inocenta unei lumi nespurcate. Toate aceste lucruri si nu numai contribuie la formarea unui om bun, cumpatat, drept, calm si cu multa umilinta in fata Bunului Dumnezeu.
Eu, spre exemplu, recunosc ca sunt buna la modul superficial. Daruiesc cand am o perioada buna, cand situatia materiala imi este buna, cand sunt inconjurata de oameni iubitori si darnici.
Cand ma lupt cu viata si cu greutatile ei, tind sa devin mai egoista, mai zgarcita cu mine insami si implicit cu cei din jur. Par sa conditionez momentul in care ofer un cadou.
Desi pe mine nu ma onoreaza aceasta bunatate superficiala, mi-ar placea ca macar cei avuti sa se ghideze dupa acest principiu si sa fie darnici cu cei mai putin norocosi, ori de cate ori lor le merge bine. Nu stiu de ce celor avuti le lipseste empatia. Se spune ca banul schimba omul si uita de unde a plecat. In cazul meu, as spune ca lipsa lor ma schimba si ma schimonoseste pe interior.
