Ce se întâmplă în creier când suntem respinși?

Respingerea poate fi foarte dureroasă. Indiferent dacă vine de la oamenii pe care îi iubim sau de la cei care nu sunt atât de importanți și valoroși pentru noi. Adevărul este că acest lucru ne poate face să ne simțim foarte rău. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce nu puteți evita aceste emoții neplăcute, veți fi uimiți să aflați ce se întâmplă în creier atunci când suntem respinși.

Desigur, impactul depinde de modul în care interpretăm situația și de modul în care decidem să reacționăm, dar se pare că creierul percepe și reacționează la respingerea socială la fel cum o face și la durerea fizică.

Cu siguranță, nimeni nu ar vrea să experimenteze sentimentul de respingere, dar ea este inevitabilă. Imaginați-vă că nu sunteți ales la un interviu, că sunteți izolat de grupul de prieteni sau că nu sunteți iubit reciproc de persoana pe care o îndrăgiți, aceste lucruri nu depind de noi.

Ființele umane caută recunoașterea grupului. Aceasta este o adaptare evolutivă care provine din trecutul nostru vânător-culegător, când aveam literalmente nevoie de ceilalți pentru a supraviețui. Deoarece ostracismul era sinonim cu moartea, organismul a dezvoltat un semnal de alarmă care ne avertizează asupra riscului marginalizării, iar pe acesta îl simțim și astăzi când suntem respinși.

În momentul respingerii, ne simțim foarte rău din punct de vedere psihologic și emoțional. Această durere poate fi atât de intensă încât pare aproape fizică, tangibilă. Vi s-a întâmplat vreodată asta? Dacă da, trebuie să știți că nu este produsul imaginației voastre. Studiile au arătat că respingerea socială activează aceleași zone ale creierului ca și durerea fizică.

Atunci când suferim o traumă fizică sau experimentăm durere corporală, creierul activează sistemul “antidurere” natural, eliberând opioide endogene. Acestea ajută la ameliorarea durerii.

Un studiu recent a arătat că aceste substanțe chimice sunt eliberate și în situațiile de anxietate și izolare socială. Acest lucru se întâmplă nu numai la oameni, ci și la animale. Atunci când aceste substanțe sunt eliberate în spațiul inter-neuronal, semnalele de durere se atenuează.

Dar asta nu e tot. În același studiu s-a constatat că oamenii cu scoruri mai mari de reziliență (pe baza unui chestionar de personalitate) manifestă o eliberare mai activă a opioizilor în timpul respingerii sociale. Acest lucru ar putea explica de ce acestor persoane le este mai ușor să facă față dificultăților și să se recupereze după ele.

Aceste rezultate sunt, de asemenea, interesante pentru înțelegerea afecțiunilor precum depresia sau fobia socială. Este posibil ca la astfel de persoane, acest sistem “antidurere” natural să nu funcționeze atât de eficient, din același motiv stresul social și interacțiunile negative le afectează mai puternic.

Respingerea sau pierderea unei persoane dragi poate provoca o reacție similară cu dependența. Acest lucru se datorează faptului că, așa cum arată acest studiu, dragostea și pasiunea activează schema de recompensă a creierului, adică zonele asociate cu motivația, câștigul/pierderea, dorința și reglarea emoțiilor.

Aceleași zone participă și la dezvoltarea dependențelor și a obsesiilor. Din acest motiv, este destul de clar că o persoană respinsă va manifesta sentimente puternice de nefericire, dorință sau căutarea constantă a persoanei iubite și forme de comportament obsesive.

Respingerea nu este o sentință

După cum vedeți, respingerea (și durerea care o însoțește) are corelații neurologice interesante. Ceea ce se întâmplă în creier atunci când suntem respinși este real și ne ajută să înțelegem de ce ne simțim așa cum ne simțim. Totuși, asta nu înseamnă că nu putem face nimic în această privință.

De fapt, schimbarea convingerilor noastre și interpretarea evenimentelor, dezvoltarea rezilienței și învățarea unor strategii eficiente de depășire a dificultăților ne poate ajuta foarte mult. Respingerea cauzează durere, dar noi înșine trebuie să atenuăm acest disconfort și să îi facem față lui.