O femeie elegantă este elegantă oricând și oriunde fără a depune eforturi, pentru că eleganța este parte a personalității sale. De aceea nu va fi surprinsă niciodată îmbrăcată nepotrivit sau neîngrijită. Nu va atrage atenția printr-o atitudine zgomotoasă, nu va vorbi tare, nu va râde că o descreierată și nu va face scene în public.
Va privi discret, nu se va holba și nu va gesticula cu mișcari ample. Nu se va îmbulzi, va avea o atitudine demnă, care să impună respect, fără a da impresia de baroană. Nu va participa la discuții care o înjosesc și nu va răspunde la accese triviale și grobiene.
O femeie elegantă știe să evite situațiile conflictuale, nu decade și nu se expune ridicolului. Nu transformă un zvon într-un subiect de budoar și nu o preocupă flecăreala inutilă. Nu frecventează locuri obscure doar de dragul anturajului. Știe când, ce și cum să vorbească. Este echilibrată, are simțul măsurii în toate și se respectă.
O femeie înseamnă simplitate, naturalețe, discreție, gingășie, senzualitate, căldură, empatie, umor de bun gust, sensibilitate, frumusețe interioară… Știe să se facă plăcută și să devină un exemplu demn de urmat. (citiţi aici textul integral al articolului)
Ei bine, eu am fost crescută de o femeie adevărată. Una elegantă, finuţă, cu atitudine demnă, care impune respect. Şi mult timp, în copilăria mea de băieţoaică îmi doream să fiu ca ea. Elegantă, îmbrăcată în rochii vaporoase din voal georgette sau catifea, cu ciorapi fini si pantofi cu toc. Eram fascinată de felul cum era privită de toată lumea, şi mândră când venea să mă ia de la şcoală.
E bunica mea! spuneam cu voce tare. Nu se poate! era reacţia tuturor mamelor şi celorlalte bunici. Este prea tânără!
Încă este prea tânără la cei 83 de ani pe care îi are. Încă poartă doar rochii sau fuste şi pantofi cu toc. Încă o încap toate hainele din tinereţe. Şi merge mai repede decât mine glumind ca o adolescentă. Şi încă o salută lumea pe stradă Bună ziua doamna doctor!
Datorită ei şi a poveştilor ei de viaţă am ajuns să fiu nostalgică după interbelic şi istoria Micului Paris. Ce prăjituri erau la Capşa şi ce baluri erau prin sate…
Cealaltă bunică, are multe în comun cu ea. Aceleaşi haine din tinereţe, bijuterii, tablouri de familie sau amintiri în cutii îngălbenite cu poze cât jumate de palmă, alb-negru. Doar că s-a mai modernizat odată cu trecerea timpului. Acum poartă şi tenişi, pantaloni sau baston. Şi o iubesc la fel de mult.
Eu mi-am julit coatele şi genunchii până pe la 10 ani, mă băteam cu băieţii şi pe la 14, iar pe la 18, când eram tunsă scurt, unii se întrebau dacă sunt fată sau băiat. Uneori mă holbez, uneori gesticulez, alteori râd ca o descreierată în public (vezi Teatrul Invizibil), mă machiez foarte rar, şi ies şi în papucii de casă până la non-stopul de la colţ. Uneori sunt dezechilibrată, am glume proaste sau neînţelese şi mă cert şi ţip până mă lasă răsuflarea.
Şi cu toate astea, nu m-am întrebat niciodată dacă sunt altceva decât femeie. Nu m-am întrebat nici dacă celelalte reprezentante ale aceluiaşi se (x) sunt sau nu femei în funcţie de cum se comportă sau se îmbracă. Cred că fiecare găseşte feminitatea în altceva. Fiecare îşi caută stilul de viaţă sau vestimentar care să i se potrivească cel mai bine cu ceea simt despre ele şi felul cum se văd în interior. Da, este adevărat, unele mă deranjează vizual sau auditiv. Dar asta la prima vedere. În momentul în care ai curiozitatea sau ocazia sau răbdarea să treci peste cochilia superficială a fiecareia, toate femeile au suflet. Unul neînţeles poate, dar nu m-aş grăbi să le judec.
Până la urmă… şi eu arătam ca un baiat acum 10 ani. Iar acum sunt o băieţoasă care poartă fuste şi tocuri, si unii poate încă se întreabă dacă sunt băiat sau fată.
Tu ştii ce înseamnă să fii femeie? Să fii femeie înseamnă, de atâtea ori, să te topeşti o noapte întreagă de dorul cuiva, iar în fiecare dimineaţă să ai puterea şi curajul să te aduni şi să fii acelaşi om. Înseamnă de atâtea ori să ai lacrimi în ochi, iar la inevitabilă întrebare pusă de ceilalţi să răspunzi că ţi-a intrat praf în ochi, sau că e curent, sau că aşa îţi scipesc ţie ochii de obicei. Înseamnă să zâmbeşti atât de frumos încât ceilalţi să creadă că eşti cu adevărat fericită şi să nu-şi închipuie ce război greu să duce de fapt în sufletu tău.
Dacă nu ai trecut prin asta, nu ai de unde să ştii că a fi femeie înseamnă a uita de tine pentru a-ţi aminti de toate problemele celorlalţi, pentru a le fi alături şi pentru a le face bine. Trebuie să te conformezi standardelor impuse de alţii şi fără să vrei e nevoie să o faci la cel mai înalt nivel. Eşti obligată să joci jocuri de împrejurări care nu-ţi plac, să taci şi să aştepţi să faci tot aşa cum crezi tu că e mai bine. Trebuie să te lupţi cu prejudecăţile celorlalţi, cu ideile preconcepute pe care le au.
E atât de nesar să fii frumoasă dacă vrei să fii plăcută, dar e şi mai necesar să nu fii prea frumoasă dacă nu doreşti să fii criticată şi invidiată.
Noaptea îţi permiţi să fii tu însăţi în intimitatea aşternuturilor, strângând perne în braţe de dorul cuiva. Ai voie să fii slabă, să plângi, să dai toate măştile frumoase la o parte şi să laşi să-ţi răzbată pe chip crudul adevăr al celor ce trăieşti. Iar dimineaţa… Dimineaţa te pregăteşti pentru acelaşi război, cu aceleaşi măşti şi aceleaşi minciuni, cu aceeaşi obligaţie şi lipsă de chef. Dar asta e… Până la urmă suntem femei şi ne asumăm. Şi tot noi suntem se (x) ul slab, aşa-i?
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
