Image

Cand ma uit in urma imi dau seama ca timpul meu nu a trecut degeaba!

Publicat de Patricia Esca pe 20 January 2020 in De Suflet

„Doar eu singura imi pot schimba viata. Nimeni n-o poate face in locul meu.“ – Carol Burnett

Timpul…

Un cuvant scurt ce poate cuprinde un infint de trairi, iubiri, suferinte… ani grei… sau, poate, fericire. Unde se duce acest timp, cand trece pe langa noi? Iar daca suntem prea speriati, nu se mai intoarce cand suntem pregatiti…

Asteptam ani in sir ca timpul sa treaca. Atunci cand suntem mici, ne dorim sa crestem mai repede mari, desi parintii ne spun ca nu e chiar usor sa fii adult. Cand esti parinte, iti doresti sa-ti creasca mai repede copiii sau sa treaca mai repede zilele pentru a pleca intr-o excursie mult visata, iar cand esti deja prea matur, realizezi ca timpul chiar a trecut prea repede, iar tu ai ratat multe ocazii, din dorinta de a-i permite sa curga aievea. Atunci ai vrea sa franezi trecerea lui, dar, din pacate, nu reusesti decat sa te resemnezi cu ideea ca e prea tarziu. Sau poate nu. Niciodata nu e prea tarziu sa incerci ce nu ai reusit altcandva. Dar ai curaj? Probabil nu.

Te simti obosit de viata si iti doresti linistea… inventand alte scuze pe care poate nici tu nu le crezi. Si, uite asa, ne ratam unii pe altii, ratam clipe care ar putea sa ne aduca fericirea, fiindca suntem ocupati si nu le vedem ca trec pe langa noi…

Poate multe persoane ajunse la varsta mea, daca ar trage linie, si-ar dori sa dea timpul inapoi pentru a putea alege alte drumuri, alti oameni sau alti prieteni.

Dar eu nu as face asta, caci nu ar mai fi viata mea, nu as mai fi eu. In orice decizie luata in graba sau cantarita poate prea mult, am fost eu. Si orice persoana intrata in viata mea a avut povestea ei, lectia, fericirea sau durerea pe care a lasat-o in urma sa. Nu as putea sa-mi calculez sentimentele, cuvintele sau flirturile. Sunt fericita, asta o pot spune cu mana pe inima, fara sa va mint. De ce? Fiindca am trait dupa cum am simtit, am dansat fara a avea alta muzica decat cea din inima, am plans si as mai plange fara sa regret nicio lacrima pierduta in acest loc.

Regret doar ca nu am spus acele cuvinte atunci cand o persoana avea nevoie de ele, regret mandria care, in timp, am realizat ca nu imi este prietena, asa cum o credeam, si regret ca nu am luptat mai mult atunci cand o puteam face. Dar nu regret ca am lasat oamenii liberi sa aleaga drumul pe care au vrut sa paseasca.

Simt ca timpul meu nu a trecut degeaba…

de Laura Stefan

“Acceptaţi fiecare moment şi tot ceea conţine el, ca şi când ar fi alegerea voastră. Imediat, viaţa va începe să lucreze în favoarea şi nu împotriva voastră. Apoi, priviţi miracolul pe care îl dezvăluie viaţa.” – [Eckhart Tolle]

In momentele in care devine tot mai greu sa tii piept evenimentelor care te prind in vartejul lor, cuvintele pe care ti le spui te pot ridica de jos si ajuta sa mergi mai departe. Rostindu-le, atragi in viata ta energia de care ai nevoie ca sa te motivezi. Fii ingaduitoare cu tine, gandeste mereu optimist si creeaza-ti singura realitatea, caci gandurile sunt ca niste fiinte vii si se materializeaza, mai devreme sau mai tarziu. Dupa cum spunea insusi Mahatma Ghandi, „Omul este produsul gandurilor sale. El devine ceea ce gandeste.“ Daca esti dezamagita, nepuntincioasa sau pur si simplu trista, imbarbateaza-te in fiecare zi, ai incredere ca totul va fi bine, spune-ti ca esti puternica si mergi inainte, cu convingerea ca vor veni vremuri mai bune.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!