Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine!

Eu am decis să scriu aceste rânduri pentru viitoarea “eu” nu pentru a amăgi scleroza sau a preveni demența senilă, căci în asemenea caz ele nu prea ar fi de ajutor. Dar sper că astfel mă voi putea feri de anumite greșeli… În copilărie și adolescență, ascultând dojenile maturilor, văzând cum se ceartă părinții și cât de ridicol se comportă bătrânii, eu mă gândeam: “Când voi crește mare nu voi proceda niciodată așa cu copiii mei! Eu nu voi arăta atât de penibil! Eu nu voi repeta niciodată aceste greșeli!”. Dar după ani de zile mi se întâmpla să-mi dau seama cu groază că de fapt fac și eu aceleași lucruri: strig la copii, vorbesc banalități, țin minte supărările, le cer altora atenție și mulțumire… Dacă mi-aș fi amintit în acele momente ce atitudine aveam în tinerețe față de așa ceva… Iată de ce am decis să scriu această duzină de notițe pentru mine însămi care să cuprindă observațiile și experiența mea de viață de până acum. Sper că aceste idei îmi vor prin de bine peste 20-30 de ani, dacă voi mai fi în viață și dacă lumea asta nebună nu se va auto-distruge până atunci. Așadar, dragă, atunci când vei îmbătrâni: 1. Nu dojeni pe nimeni niciodată, chiar dacă ești sigură 100% că ai dreptate. Amintește-ți că atunci când erai tânără sfaturile dojenitoare nu te-au ajutat cu nimic. 2. Nu încerca să ajuți omul care nu-ți cere ajutorul. Nu te impune, iritându-i pe cei dragi, iubește-i așa cum sunt și educă-i prin propriul exemplu, nu prin cuvinte. 3. Nu te văita! De sănătate, de vecini, de guvernare, de fonul de pensii… Nu te transforma în tanti aia plicticoasă de pe banca din curte. 4. Nu aștepta mulțumire din partea copiilor. Reține: nu există copii nemulțumitori față de părinți, există părinți ridicoli care așteaptă mulțumiri pompoase. 5. Nu pronunța fraze de genul: “Eu la vârsta ta…”, “Eu ți-am dăruit anii mei…”, “Eu sunt mai mare și știu mai bine…”. Asta e insuportabil! 6. Dacă vei avea nepoți, nu le cere să ți se adreseze pe nume în loc de “bunica”, e penibil. 7. Nu irosi ultimii bani pe proceduri de întinerire. Trăiește-ți vârsta! Iar banii mai bine investește-i într-o călătorie interesantă. 8. Nu te admira în oglindă, nu-ți face complimente. Străduie-te să fii elegantă, nu “tânără”, asta e frumusețea vârstei tale. 9. Prețuiește-ți bărbatul, chiar dacă el a devenit un bătrânel grăsuț, neputincios și plicticos. Amintește-ți că el era cândva tânăr, puternic și vesel și probabil și el te ține minte când erai așa. Iar acum el e probabil unicul om care chiar are nevoie de tine. 10. Nu-ți irosi energiile și forțele sufletești pentru a fi “în rând cu lumea”. La bătrânețe e timpul perfect să faci doar ceea ce îți place cu adevărat! 11. Nu te învinui pentru lucrurile care nu au ieșit cum ai vrut. Acum nu mai poți schimba nimic, în schimb la timpul potrivit ai făcut tot ce ți-a stat în puteri. 12. În orice situație RĂMÂI DEMNĂ până la capăt! Fă tot posibilul, draga mea, asta e foarte important. Și ține minte: dacă ești vie până acum, înseamnă că Cineva a avut grijă de tine! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Nimeni nu ți-e dator cu nimic! Cum această lecție îți va schimba viața

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale. Nimeni. Cu nimic. Nu e dator. Așa simplu… Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești. Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine. Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva. Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile. Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească. Să-ți împrumute bani. Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale. Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta. Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun. Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji. Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente. Cu bunătate. Cu recunoștință. Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el. Ai înțeles? Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator. Niciodată și nicicum. Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)? Dezamăgit(ă)? Nu. Nu. NU. Privește altfel lucrurile. Este vorba despre iertarea profundă. Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință. Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai: Un cuvânt bun. Cererea unui ajutor. Un zâmbet. De fapt, problema era în tine, doar în tine. Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”? Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale. Și asta este foarte important în relațiile interpersonale. „Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste. Respectă alegerea celuilalt. Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia. Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Asta e primul pas. Mergi mai departe fără așteptări. Nu mai lupta împotriva tuturor. A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat. Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți. Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent. Acum ești liber(ă). Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă). Liber(ă) pur și simplu să fii. Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic. Trăiește și iubește! Scris de Dmitri Gorelik Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Iubirea este o tornadă care mătură totul în cale. De aceea, este mai inteligent nu să te opui, ci să cooperezi cu ea, atunci când apare în viaţa ta. Nu mă refer la iubirea siropoasă, ameţită sau bleagă, ci la iubirea adevărată, sălbatică, crudă, primejdioasă, riscantă, spontană, curgătoare, vie. Această iubire este dincolo de lege, de reguli, de norme, de convenţii sociale rezonabile sau absurde.

Este dincolo de aşteptări raţionale şi modele prescrise de comportament, dincolo de normalitatea îndrăgită de statisticieni, doctori şi psihologi. Iubirea este libertate. La această iubire mă voi referi în continuare. Fiind singura energie care există cu adevărat, iubirea este foarte dorită. Arată-mi o singură persoană care nu doreşte să fie iubită! Nu există aşa ceva!! Toţi oamenii aspiră, visează, tânjesc după iubire şi când, în sfârşit, par a o avea, depun eforturi ca să o controleze.

Doar că aici este o mică problemă. Următoarea: iubirea nu suportă să fie controlată; începe să se retragă, se teleportează, se evaporă, dispare, pleacă. Şi chiar dacă încerci să o controlezi nu vei reuşi. E ca şi cum ai încerca să controlezi o tornadă de gradul IV. Înţeleg prin control manipulările conştiente şi inconştiente la care oamenii recurg pentru a se asigura că primesc sau vor continua sa primeascǎ iubirea de care au nevoie. Totul începe, evident, în copilărie, când iubirea parentalǎ nu existǎ din abundenţă.

Copilul dezvoltă spontan strategii de marketing şi PR pentru a se asigura cǎ primeşte bunul cel mai de preţ. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale iubirii este acesta: nu este inclusǎ în dovezile, gesturile sau acţiunile materiale. Le poate însoţi, e devărat, însă nu e întotdeauna acolo. Un copil poate primi jucăriile cele mai scumpe şi niciun fel de iubire Cheltuind sume exorbitante pe jucarii, părinţii nu fac decât să-şi reducă propria culpabilitate. Un alt copil se poate simţi, extrem de iubit, deși primește jucǎrii modeste. Ceva mai târziu o femeie primește bijuterii, vacanțe, maşini, rochii costisitoare. Cu toate acestea nu se simte iubită. Ea suferă în tăcere, dincolo de privirile presei (deci este o vedetă sau partenera unei figuri publice). Cea mai bună prietenǎ, uneori un terapeut îi cunoaște drama.

Un alt aspect interesant al iubirii, pe care îl voi analiza mai departe, este gradul de permisivitate socialǎ. Am fost fascinat să descopăr cum iubirea nu e permisă decât în anumite forme, contexte şi modalitǎți. Examinând aceste interdicţii, am aflat cǎ iubirea este periculoasă, în sensul că pune în pericol societatea, o tulbură, o zgâlţâie din temelii. Societatea a inventat reguli pentru a menţine iubirea sub control. Dacă nu respecţi interdictia, ştii ce face societatea?

Bineînţeles că ştii! Te condamnă indirect. Cine sunt aceşti oameni? Mintea de psiholog îmi spune aşa: “Aceste persoane sunt oameni nefericiţi”. Iar eu întreb: “De ce sunt nefericiţi?” Iar ea răspunde: “Pentru că nu se simt iubiţi. Din acest motiv nu pot suporta fericirea aproapelui lor”. Altfel spus, capra vecinului trebuie sǎ moarǎ, nicidecum să trăiască şi să dea mai mult lapte. Dacǎ ai deja o parteneră nu ai voie să îmbrăţişezi o altă femeie, să o mângâi sau să o săruţi. Se pare eă iubirea trebuie oprită, limitată, închisă în perimetre speciale. E criminal periculos, care trebuie păzit 24 de ore din 24. Pentru aceasta, societatea şi-a dezvoltat numeroşi “ochi”, camere video ingenios amplasate pentru a te surprinde când faci un pas greşit. Este clar cǎ Iubirea este ceva primejdios pentru societate, altfel nu ar fi elaborat acest păienjeniş de instituţii, proceduri, coduri de comportament.

Și dacă ar fi invers? Dacă, de fapt, aceste reguli şi noime ar fi criminale, în sensul de nesănatoase dezechilibranle, toxice? Dacă cel mai înţelept lucru cu putinţă ar fi să-ţi exprimi afecțiunea pe care o simţi pentru soţul tău, pentru copilul tau şi pentru … colegul tău de serviciu, un bărbat inteligent şi amuzant, cu care te simţi foarte relaxată! Dacǎ ar sănătos să fii tandru şl cald cu prietena… prietenei tale fǎră ca asta să însemne că înşeli pe cineva?

Corpurile noastre sunt vii şi pentru că totul circulǎ prin ele pentru cǎ se produc schimburi, deplasări, transformǎri. Când ceva stagnează, nu se mişcă, apare imediat boala. Trebuie chemat doctorul. Cum ar fi dacă sângele ar spune: “Voi circula prin ficat, însă sub nicio formǎ nu voi iriga pancreasul”. E absurd? Şi interdicţiile sociale în materie de iubiți nu sunt la fel de absurde? De ce nu ar valabil pentru suflet ceea ce e valabil pentru corp? Când energia iubirii nu mai radiazǎ, cand e oprita circulaţia, ce se întâmplă cu sufletul? O să-ţi spun: sufletul se îmbolnăveşte, se ofileşte, devine anemic, subnutrit, slab, vulnerabil. Societatea, însă, a inventat un mecanism uluitor pentru aceste cazuri. Ea numeşte un fenomen experimentat de majoritate ca normal.

Prin acest truc, nevroza socială este echivalentă cu normalitatea, pe când oamenii cu adevărat sănătoşi par dezadaptaţi, rebeli, pericole pentru ordinea socială. Iubirea este obstrucţionată, faultată, i se pun mereu piedici. Ce faci dacă o placi pe femeia de lângă tine şi ea te place, de asemenea (dar are un partener)? Te prefaci că nu te interesează. Începi să minţi. La fel face şi ea. Şi asta în ce scop? Pentru a proteja vulnerabilitatea unui om nesigur (partenerul), căruia îi lipseşte încrederea că ar putea găsi oricând o altă parteneră. Pentru a-ţi proteja propria vulnerabilitate la critici şi respingere socială. Evaluează atent şi spune-mi dacă merită preţul.

Spune-mi dacă ceea ce câştigi (aprobare socială liniştea de suprafaţă a unei relaţii) contrabalansează ceea ce pierzi (autenticitate, viaţă în adevăr, radiaţia în exterior a unor sentimente frumoase). Oare de ce trebuie să ascunzi sau să maschezi ceva aşa de frumos, aprecierea, admiraţia, bucuria pe care ţi-o trezeşte o altă fiinţǎ? Comuniunea, împărtăşirea, rezonanţa profundă sunt aspecte magice ale vieţii de ce trebuie limitate la o singură persoană? Cui foloseşte aceasta închistare şi lipsă de orizont? De ce să nu te bucuri de aceste momente minunate, când ele se întâmplă, după care să le laşi să se dizolve pentru a te deschide pentru altele ?

Din alt punct de vedere, cum crezi că au ajuns alții (partenerii, familia, prietenii, grupul social) să aibă control pe sentimentele tale şi libera exprimare? Ți se pare că eşti un om liber dacă trăieşti astfel? Mie îmi pari doar o marionetă manevrată de pulsiuni şi de fricile inconştiente ale semenilor tăi. Cineva mi-a spus, referindu-se la o altă carte (Despre iubirea neposesivă şi exuberantă) cǎ ideile de acolo sunt foarte frumoase, dar nu pot aplica în lumea reală (adică sunt utopice!).

Publicitate

Totuşi, ce numim lume reală? O lume mustind de frică, invidie, posesivitate, gelozie, dominație, narcisism, dependentă? Tu ai numi aşa ceva viaţǎ? Dacă ai fi pe undeva în Cer, ai face cerere pentru a te naşte pe Pământ şi a trăi aşa ceva? Eu cred că am făcut o astfel de cerere şi mă întreb acum ce-o fi fost în capul meu. Oare sunt masochist? N-aş fi putut alege altă planetă din altă galaxie? E ca şi cum, în concediu fiind, aş solicita unei agenţii de turism locuri în sudul Libanului, la o pensiune Hezbollah.

Cine are de pierdut într-o lume mai iubitoare mai liberă, mai lipsită de prejudecăţi, mai spontană, mai conectată la senzaţii şi emoţii tandre? Toţi cei care sunt focalizați, pe profit, care muncesc nu pentru bucuria de a face un anumit lucru, ci pentru beneficiile materiale pe care acel lucru le generează. Marele adversar al profitului este iubirea, deoarece iubirea nu pare a fi profitabilă. Când iubirea creşte, vânzările scad! Oamenii cumpără mai puţin deoarece nevoia de înlocuitori scade. E firesc când încep să iubească şi să se simtă iubiţi nu mai există goluri pe care să le umple cu haine de firmă, maşini, telefoane mobile, case, dulciuri, excursii exotice.

Iubirea are adversari puternici, bine echipaţi. Ei folosesc instrumente de ultimă generaţie pentru a ispiti şi cuvinte simandicoase pentru a convinge. Astfel, companiile pun accent pe valori, misiune nivel de performanţă, leadership, randament, rezultate, atingerea obiectivelor. Ce se găseşte dincolo de aceste cuvinte mari, respectabile? Dincolo sau în spatele lor sunt oameni. Oamenii au temeri, nelinişti, îngrijorări, complexe, frustrări, vise reprimate. Oameni prinşi într-o competiţie și o goană bizară, numind agitaţia lor “dinamsm” şi incapacitatea de a simţi pacea interioară “dorinţǎ de dezvoltare”.

Am senzaţia acută cǎ oamenii au uitat (unu, poate, n-au ştiut niciodată) că a iubi este o mare, o uriaşă plăcere. Iubeşti nu pentru a obţine ceva în schimb, ci pentru a experimenta bucuria. Când iubeşti, tu eşti primul care câştigi, iubirea e binefăcătoare în primul rând pentru tine. Este o energie care circulă prin tine, te curăţă, te purifică, te înalţă, te armonizează, te limpezeşte.

Iubirea este cea mai profitabilă afacere. Când iubeşti, câştigi întotdeauna. Mă refer la iubirea autentică, adică atunci când iubeşti din toată inima. Când iubeşti cu inima îndoită, când iubirea este amestecată cu gelozie, dominaţie, teamă de singurătate sau anxietate de abandon, nu câştigi nici tu, nici celălalt. Când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii divizat, este o contradicţie în termeni. E ca şi cum ai spune că cercul are coifuri. Nu are! Doar mintea ta are, pentru că nu s-a armonizat suficient.

Iubirea autentică te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. N-ai observat? Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. Ceva radiază din fiinţa lor, iubirea pe care o emană îi face atrăgători. Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? Nu ai cum! EI este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce. Iubirea înseamnă abundenţă, dăruire, împărtăşire, generozitate. Iubirea nu este meschină! Iubirea nu face calcule contabile, adunări şi scăderi. În iubire nu există datorii, reeşalonări, compensări de plăţi.

Iubirea oferă şi uită că a oferit! Iubirea nu are memorie. Dacă o întrebi, te întreabă la rândul ei: “Am făcut eu asta? Când oare?” Iubirii îi lipseşte această conştiinţă de sine. Un om care iubeşte nu stǎ să evalueze: “Acum sunt iubitor”. Iubirea este acţiune spontană, cu o minte nedivizată. Este curgerea minunată a unui fluviu pe marginea căruia nu stă nimeni care să facă ordine.

Cred că aceasta este caracteristică distinctivă a iubirii pure. În Iubirea adevărată nu mai există EU! De aceea nici nu cred că un om poate iubi un alt om (sau altă fiinţă). Un om, cel mult, poate ridica barierele din calea iubirii, dându-i voie să se manifeste prin el. Când tragi jaluzelele şi în camera ta intră lumină, nu tu creezi lumina. Lumină vine de la Soare şi tu doar îi dai voie să intre în casa ta.
Tot aşa cum lumina vine de la Soare, cred că Iubirea vine de la Dumnezeu. Asta înseamnă că atunci când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine.

Cine câştigă aici? Câştigi tu pentru că ai imensul privilegiu de a fi străbătut de iubirea de Dumnezeu. Câştigă celălalt, la care ajunge iubirea lui Dumnezeu. Şi, de ce nu, câştigă şi Dumnezeu, care are şansa să se exprime în lumea materiei pentru a o înnobila.

De aceea cred că doi oameni care se iubesc sau un om care iubeşte un alt om sau altă vietate sunt temporar în contact cu Conştiinţa lui Dumnezeu, pe care nu mi-o închipui altfel decât infinit de iubitoare. De aceea i-aş încuraja la nesfârşit pe oameni să-şi permită să iubească şi să-şi exprime iubirea, să identifice toate obstacolele şi prostiile sociale (prejudecăţi, norme, false valori morale sau religioase) care stau în calea iubirii şi să le înlăture pentru a se bucura de singurul medicament care îi face cu adevărat sănătoşi, elaborat după o reţetă secretă din farmacia divină.

Când sunt pătrunse de iubire, relaţiile de cuplu devin relaţii terapeutice. Cei doi parteneri se vindecă de o parte din rănile copilăriei, învaţa generozitatea, descoperă şi învaţă să accepte diferențele.

Ce te faci, însă, într-o relaţie, atunci când nu iubeşti din tot sufletul? Negociezi, te târguieşti, transformi relaţia în business. Oferi cu inima strânsǎ, pui condiţii, stabileşti termene limitǎ. În aceşti parametrii economici este imposibil ca relaţia să prospere.

Când are ceva de oferit, iubirea oferă din toată inima și nu se mai uită înapoi pentru a face măsurători. Ce a fost a fost. Iubirea nu întoarce capul pentru a face socoteli. Nu are studii de contabilitate, nici de istorie, nici de arheologie. Ea există şi se manifestă acum. Mâine s-ar putea să nu mai fie aici. Bucuria de acum este unicǎ și irepetabilă. Mâine va dispărea sau va fi mai mare sau va fi altfel. Acest lucru nu este important. Important este să fii conectat la bucuria de acum, să o exprimi fără teamă, fără condiţii, complet. Experimentată astfel, iubirea este o forţă colosală.

Sursa: drumulcatretine.com

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole