Cand ai ceva, multumeste-te cu ceea ce ai… Lumea te judeca, dar nu au fost niciodata in ‘pantofii tai’

"Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipsește." Schopenhauer Unii oameni vin pe Pamant pentru a-si imbunatati karma, altii pentru ai ajuta pe altii. Sunt foarte multe cercetari stiintifice care demonstreaza reincarnarea. Steven Bancarz, autorul site-ului Spirit Science and Metaphysics, prezinta 4 semne care demonstreaza ca suntem nu pentru prima data pe Pamant. Reincarnarea tine deocamdata de sferele sufletesti. Aceasta este credinta ca, dupa moarte, sufletul nostru poate sa se mute in alt corp. Cum ai putea sa afli daca ai mai avut o viata pe Pamant? 1. „Citesti” foarte bine oamenii - De mic ai observat ca iti este de-ajuns sa privesti odata o persoana pentru a intelege cum este aceasta. iti trebuie doar un minut de discutii cu acea persoana ca sa intelegi cum traieste, daca este fericit sau nu si ce cosmaruri au. S-ar parea ca in interiorul tau ai un software care iti ofera informatii despre sufletele altora. Asta este din cauza faptului ca oamenii se aseamana foarte mult: este destul sa cunosti cateva tipuri de personalitati. Daca sufletul tau are mai mult de 1.000 de ani si ai comunicat cu oamenii sute de ani, cu siguranta iti este cunoscuta situatia. Pentru a intelege daca omul este bun sau nu, nu ai nevoie de un detector de minciuni. Nu trebuie sa te gandesti mult daca trebuie sau nu sa ai incredere in amicul tau. Astfel de informatii le primesti rapid. Ai o intuitie extraordinara. 2. Stii sa savurezi singuratatea - Esti capabil sa savurezi singuratatea si timpul pe care il rezervi pentru tine. Asta nu inseamna ca esti antisocial si iti place sa fii mereu singur. Asta se intampla deoarece stii ca timpul acordat pentru momentele simple, dar placute, din viata este mai pretioasa decat vremea petrecuta intr-un centru comercial. Pur si simplu, tu nu ai nevoie de oameni pentru a-ti bucura „eu-ul”. Nu ai nevoie de acceptul celor din jur. Pentru ca nu vii pe aceasta lume pentru prima data, nu ai nevoie de experimente pentru ca sa intelegi care stil de viata iti este comod. iti este confortabil si in singuratate si cu oamenii. 3. Nu iti place cum este construita aceasta lume - Scoala, lucru, sarbatori in familie… Mergi la fiecare eveniment, te implici, insa intelegi ca toate astea nu sunt asa cum trebuie. De multe ori te gandesti la faptul ca oamenii nu procedeaza logic. Esti de parere ca lumea este construita gresit. De multe ori ti se pare ca esti un leu care este obligat sa traiasca intr-o societate plina de oi. Ai fost nevoit de multe ori sa te prefaci interesant, cand de fapt nu era asa. Iar alte ori ti se pare ca traiesti o viata care nu iti apartine. 4. Ai o influenta mare asupra oamenilor - Oamenii vin la tine sa ceara sfaturi, chiar daca esti mai mic decat ei cu 10-20 de ani. Pentru ca ei stiu ca esti intelept nu dupa varsta. Se pare ca ai avea o privire filozofica deosebita asupra vietii. Se pare ca simti viata mai bine decat ceilalti. Pentru ca tu stii care este adevarata valoare a unor lucruri precum rabdarea, increderea, sinceritatea si analiza. Acele lucruri care pentru a fi intelese unii oameni au nevoie de 10 ani, insa tu le poti intelege intr-un an. Toate astea se intampla pentru ca sufletul tau a mai trecut printr-o asemenea experienta. iti este mai usor sa faci fata incercarilor vietii Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

“Nu ravni la prea multe, ca sa te poti bucura de ceea ce ai” – Hrant Avakian. Intotdeaua nu suntem multumiti cu ceea ce avem. Mai mereu vrem mai mult si mai mult daca se poate enorm de mult. Trebuie stiut ca niciodata nu ni se va da in viata, decat atat cat putem sa ducem.

Nu ne nastem cu fericirea in sange, ea este o optiune a fiecaruia dintre noi, pentru ca modul in care vede fiecare fericirea, este total diferit de la caz la caz, de la individ la individ. Cat meritam, ne-o spune numai constiinta. Restul este iluzie… „Cat si ce primeste cel caruia i s-a dat” ar putea fi intrebarea constanta. Perspectiva corecta nu tine, insa, de cat si ce primeste, ci de cum si pana cand primeste.

Omul afiliat materialitatii si obisnuit cu intrebari lipsite de substanta spirituala, pe care el insusi le-a elaborat si care vor fi devenit, intre timp, criterii de orientare, isi reduce in chip natural orizontul cautarilor doar la cat si la ce, fara a-si pune cel putin o clipa problema ca atat cat-ul cat si ce-ul sunt dimensiuni relative. Totusi, nu exista nimic contractual in aceasta stare, pentru ca nu exista ceva mai real in afara faptului ca primim doar atât cât suntem capabili sa pastram si accedem doar la atât cât suntem apti sa întelegem.

Iluzia lui “a avea” . Dincolo de aceasta evidenta ramanem doar cu iluzia ca posedam ceva. Pentru cat timp? Raspunsul este evident: pret de-o iluzie, aidoma materialei iluzii ca: “time is money”, ca expresie a elaboratei neputinte de a merge mai departe de propriul castel de nisip. Chiar daca ea, iluzia, dureaza ani intregi, nu este, in cele din urma, decat o stare goala de continut, conditionata de propriile noastre fantasme, simpla imagine a ceea ce credem ca suntem. Doar in clipa in care iluzia lui “a avea” isi reveleaza falsitatea in forul interior al constiintei, care descopera fiintei adevaratul nivel la care a ajuns, aflam de ce nu putem avea mai mult decat voim.

Astfel, a merita sau a nu merita ceva este raspunsul pe care-l da constiinta, independent de orice judecata fundamentata pe aparente. Nu meritam sa avem decat ceea ce putem pastra. Atunci, ce poate pastra un om care-si masoara zilele asteptand ceva, ignorind insa ca judecata constiintei ii refuza dreptul de a avea mai mult decat poate intelege? Raspunsul este evident: doar atat cat poate cuprinde din verdictul judecatii propriei constiinte, condus inca de stari iluzorii si prizonier al continuturilor la care nu vrea sa renunte.

Nu din neputinta, ci din refuzul vointei de a face pasul spre intelegere, de a incepe drumul care-i reveleaza ceea ce este. Iluzia bunei situari dispare numai atunci cand, fata-n fata cu propria sa constiinta, persoana inainteaza, plecand de la ceea ce este, pentru a se schimba in ceea ce trebuie sa fie, cand acumuleaza, prin lucrare si constiinta valorica a ceea ce a obtinut, nu pentru a avea pur simplu – ca semn al ramanerii in iluzie, ci pentru a inainta spre chemarea care i-a fost facuta: aceea de a-si intelege chipul pentru a cauta continuu asemanarea cu Dumnezeu.

Neputinta plinatatii de sine. Marea drama a omului modern, total incult din punct de vedere spiritual, consta in faptul ca vrea sa primeasca mai mult decat poate intelege si avea mai mult decat stie sa pastreze. El se situeaza, asadar, intr-o pozitie care-l depaseste prin chiar faptul ca n-a facut efortul necesar s-o merite. Evident, constatand alegerile modernitatii, aceasta situare pare a fi de minima importanta. Trecand, totusi, peste aparente intelegem ca in acest punct de plecare gasim explicatia marilor esecuri, fie ele colective sau personale.

Cine voieste cu orice pret mai mult decat poate duce, se va pastra mereu in limita iluziei ca poseda cunoasterea si ca are, in consecinta, toate drepturile si capacitatea nelimitata de a face orice. Or, tocmai neintelegerea limitei, a momentului in care o persoana trebuie sa se opreasca pentru ca este realmente incapabila sa cuprinda dimensiuni care-o depasesc, se constituie in cauza a teribilelor tragedii umane sau a esecurilor de toate felurile. O societate în care persoanele nu au aflat, inca, ce pot face si ce nu pot face cu adevarat, este pe cale de a esua iremediabil, deoarece aceste persoane pline de sine esueaza ele insele. Esecul colectiv reprezinta, astfel, imaginea imediata a esecului individual.

Se va lua de la noi ceea ce nu ne apartine, pentru ca ni s-a dat numai atat cat vom face efortul sa intelegem. Dincolo de aceasta limita isi fac loc eroarea si esecul. Aceasta nu inseamna ca nu ni se cere sa inaintam spre noi spatii de intelegere! Castigandu-le, ni se da dreptul de a avea ceva in plus, pentru ca vom fi ajuns sa accedem la nivelul necesar pastrarii lor. Insa, o conditie se impune de la sine: le vom pastra numai in masura in care vom face efortul constant de a le merita, fiindca omul nu este un depozit, ci o existenta dinamica ce-si prelungeste posibilitatile de intelegere acumuland, prin cunoastere, noi reflexe care-i sustin inaintarea. Reflectati si voi la ceea ce am scris in acest articol, si dupa aceea mai vedeti care va sunt prioritatile de viitor.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!