Nu pot sa nu spun ca nu m-a frapat in mod deosebit cutezanta acelor persoane care au incercat de-a lungul timpului ca sa ma schimbe. Fie ca au incercat sa imi impuna anumite idei sau mi le-au sugerat intr-un mod care lasa de dorit, eu tot acea cutezanta sinistra sau chiar posaca -pot spune si astfel- am vazut-o.
Nu e un sentiment care sa iti placa nici la prima, dar nici la ultima vedere. Le-a fost tare greu de priceput acestor oameni ca eu nu sunt, nu pot si nu voi deveni vreodata copia personalitatii cuiva. Ca nu acesta este scopul meu si nici felul meu de a fi. Ca nu ma intereseaza si nu ma identific cu spiritul unei turme innebunite dupa conducatorul ei….
Calea mea in viata mi-am descoperit-o singura….printre multe lacrimi, dureri, bucurii si chiar singuratati. Printre oameni care nu m-au obligat sa cred ca ”asa e bine”, dar care mi-au aratat prin faptele lor cum este bine si cum nu este. Nimeni nu mi-a bagat credinta pe gat si nici felul meu de a fi. Toate au venit ca un efect la felul cum eu am reactionat la ceea ce traiam, simteam si credeam despre lucrurile care ma inconjurau.
Mi-e mila de sarmanii oamenii care inca se chinuiesc sa aiba o influenta inexplicabila asupra celor mai tineri ca ei in cautarea sensurilor vietii. Daca ai descoperit bucuria si vrei sa o imparti –cu bucurie, as spune eu- atunci fii atent la modul de percepere al fiecaruia. Nu i-o baga pe gat.
S-ar putea sa ti-o scuipe in fata cand ti-e lumea mai draga… Va veni fiecare cu parerea sa. Ca i-o respecti ca sa fii diplomat, e unul din asii tacerii pe care ar trebui sa il ai in maneca. Dar sa nu stii cand sa taci si cand anume sa reactionezi, nu ar fi de dorit.
In fine…concluzia ar fi ca nu trebuie sa schimbam oamenii de langa noi. Dimpotriva. Noi trebuie sa ne schimbam, nu pentru ei, ci pentru noi. Daca vor vrea si vor avea ochi sa vada ceva bun si frumos la noi, vor lua cu siguranta. Daca nu, atunci pace si sanatate. Pentru ca fiecare suflet are calea lui de a se cunoaste pe sine insusi.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati si ca acela care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie pot continua pentru tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza poate oricine, dar ca a ierta doar sufletele cu adevarat mari pot.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten e foarte probabil ca prietenia sa nu mai fie niciodata la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta, traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca acela care umileste sau dispretuieste o fiinta umana mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca va determina ca, in final, acestea sa nu mai fie asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai in exact acea clipa.
Cu timpul vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are niciun sens.
Dar, din pacate, se invata doar cu timpul…
Jorge Luis Borges
