Image

Atunci cand viata este grea nu trebuie sa renunti, trebuie sa dai tot ce poti pentru a reusi!

“Nu sunt sigură cum va fi raiul, sunt sigură însă că atunci când murim, când vine vremea ca Dumnezeu să ne judece, el nu te va întreba „Câte lucruri bune ai făcut în viața ta?” ci mai degrabă „Cât suflet ai pus în tot ceea ce ai făcut?”. – Maica Tereza

Ce usor ar fi ca atunci cand doare, sau atunci cand ti se intoarce viata cu susul in jos, sa poti pleca. Sa lasi oameni si locurile si sa mergi departe, la alti oameni si in alte locuri. Sau aproape, dar sa fie tot departe.

Dar nimeni nu a spus ca trebuie sa fie usor sau ca va fi usor. Nici nu are cum sa fie. Cand totul se intoarce pe dos, lupta e in primul rand in tine si cu tine. Si lupta nu-i usoara. Doare fiecare lovitura.

Doare de fiecare data cand iti amintesti. Doare de fiecare data cand vezi. O scara, o banca, o alee, o floare, un parc, o mana, un bloc, o parcare, un drum.

Si ce faci cand doare? Ce faci cand nu exista optiunea: ,,uitarea pentru o luna, va rog!” [,,nu avem, ne pare rau”]. Sau uitarea zilei cutare, sau a unei dimineti, sau a unei seri, sau a unui an? Mergi mai departe, cred ca e raspunsul. De data aceasta insa, cu ochii fizici deschisi si cu ochii sufletesti, ai amintirii, inchisi. Mergi vazandu-le pe toate exact ceea ce sunt, nu ceea ce au fost.

Asa ca banca aceea din parcul acela nu iti aminteste de ceva, pentru ca e o simpla banca intr-un simplu parc. Aleea e doar alee, privirea e doar privire, omul nu mai e cel mai iubit dintre pamanteni, ci un pamantean intre alte zecii de mii.

Si tot asa, ii lasi pe toti sa fie ce-au fost, recreezi o lume de amintiri si o lasi sa fie ceea ce e de fapt: o simpla lume si nimic mai mult.

Solutia fiind, asadar, cand trebuie sa fii bine, nu uitarea, ci reinventarea.

“Ține-ți mereu fața înspre soare iar umbrele vor cădea mereu în spatele tău.” – Walt Whitman

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon