Atunci cand te simti pierduta in viata, tine cont de aceste sase lucruri!

Publicitate

“Pentru fiecare minut de supărare pierdem 60 de secunde de fericire.” – Ralph Waldo Emerson

Viata este precum o padure complicata, fara atentionari de pericol, semne sau drumuri stabilite. Uneori, simti ca si cum ai fi singura in aceasta lume… si nu ai nicio idee de cum ai ajuns unde esti, unde vei merge mai departe si ce va trebui sa faci pentru a supravietui.

Cand simti ca esti pe punctul de a cadea in prapastie, iata cateva lucruri de luat in considerare:

1. Respira profund si apreciaza unde te afli

Totul ar putea parea ca o padure infioratoare pentru tine insa, daca te uiti atent, gasesti frumusete la orice pas. S-ar putea sa observi animale. S-ar putea sa vezi verdeata sau flori rare – pe care nu le-ai fi vazut niciodata daca nu te-ai fi pierdut. Nu toate lucrurile sunt la fel de rau pe cum par. Tot ce se intampla in viata poate fi frumos daca stii unde sa te uiti.

2. O poveste complicata este o poveste mai speciala

Nu ar fi frumos ca, intr-o zi, sa stai pe scaunul tau si sa te gandesti la cat de multe amintiri ai facut in aceasta viata? Cate drumuri ai strabatut, cate decizii ai luat, cate nopti nedormite ai avut. Daca ai fi avut un traseu lin nu ar mai fi nimic de povestit.

3. Poate acesta este doar un semn pentru a face un pas in spate si a te relaxa

Intr-adevar, esti pierduta. Se intampla atat de multe lucruri in viata ta. Poate ca trebuie sa faci un pas in spate. Poate ca nu esti pierduta… ci acesta este un loc in care sa te relaxezi.

Publicitate

4. Acorda-ti putin credit

Nu sunt multe persoane care au curajul sa piarda. Trebuie sa iti dai seama ca esti suficient de curajoasa sa faci o schimbare importanta. Ai fost ranita? Ai pierdut o lupta importanta? Ai suferit? Poarta-ti ranile si esecurile ca niste insigne de onoare! Doar o persoana puternica are curajul de a se ridica de jos si a merge mai departe.

5. Ai incredere in Univers

Stiu ca este important sa te ocupi de viata ta, insa din cand in cand trebuie sa ai si incredere in Univers, in destin, in soarta. Urmeaza indiciile pe care Universul ti le ofera. Daca te-ai impiedicat de un obstacol, poate ca aceasta nu este calea de iesire din problema cu care te confrunti. Cheia este sa continui sa incerci pana cand gasesti calea de iesire. Iti vei da seama ca este calea cea buna singura pentru ca totul va incepe sa fie din ce in ce mai usor.

6. Gandeste-te la aceasta ca la o sansa si nu un obstacol

A te pierde este o oportunitate. Daca nu exista directii, poti merge oriunde doresti. Foloseste aceasta sansa pentru a incerca lucruri noi, a intalni oameni noi si a descoperi surprizele vietii.

Cu cât ai mai multe reguli despre cum trebuie să fie oamenii și despre cum trebuie să arate viața ta ca să fii fericit, cu atât vei fi mai nefericit. – Tony Robbins

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Anotimpurile sufletului omului… In sufletul tau ce anotimp este…

Publicitate

In inima mea au salasluit mereu toate cele patru anotimpuri, doar ca ordinea a fost intotdeauna aleatoare. Iar timpul lor nu s-a impartit niciodata in mod egal. Am simtit in iernile inimii mele iceberguri intregi de gheata de care s-au spart vise si s-au scufundat in adancuri sperante. Vorbele grele mi s-au infipt in inima asemenea sloiurilor gigantice hranite cu ape inghetate si slefuite de viscol nemilos. Pasii facuti in momente de cumpana sau de indoiala au lasat urme adanci in zapada din inima mea, urme diforme si nefiresti, in care nu as mai putea calca nicicand cautand drumul de intoarcere fara sa ma ratacesc pe vecie. Pulsul s-a inclestat agonizant intr-un copac singuratic ce s-a incapatanat sa infrunte solitar vanturi naprasnice flamande sa inghita orice obstacol materializat din nevoia de a opune rezistenta suferintei.

Uneori a venit nefiresc toamna peste iarna. Melancolia peste nepasare. Visarea peste somnul adanc al noptilor planse. Iertarea si amanarea peste durere. Frunzele s-au reasezat in copacul dezgolit de iarna iar inima a batut incet, dar ritmat. Stoluri de iluzii au venit si au poposit pret de o clipa, dar au plecat mai departe stiind ca nu e rost de adapost vesnic. E toamna … si inima mea si-a amintit ca frunzele cad si nu le va putea opri oricat se va zbuciuma sa le pastreze mai mult. E un vis prea indraznet pentru o inima sleita de o iarna mult prea lunga.

Dar incolteste intr-un colt de inima, chiar cand nu se asteapta un firicel de speranta. Timida la inceput, apoi isi face loc tot mai hotarata revendicand dreptul la fericire, dreptul la invazia completa. Primavara inimii mele s-a insinuat inopinat. Trupul tresare strabatut de suvoaie de sange galgaind in cascade splendide care hranesc gandul insetat de vise proaspete si de dorinte nerostite. O randunica si-a facut cuib in copacul ce da sa infrunzeasca intr-o simfonie de nuante de verde crud, impletite peste seva exploziva a emotiilor trezite la viata. E vant de primavara, inima se imbata cu miresme amagitoare ale unor inceputuri doar intrevazute. Dar nu-i trebuie mai mult pentru a-si regla ticaitul cu fiorul dulce al crampeiului de iubire incoltit sub o promisiune dintr-un zambet.

Publicitate

Si inima mea se abandoneaza cu totul verii. S-au topit toate zapezile lumii, s-au inaltat spre cer curcubee plamadite din clipe nebune de dragoste. S-au rupt zagazurile barajelor ridicate din minciuni si zile irosite fara rost, nimic nu mai poate opri ca lava de un rosu aprins sa nu arda totul in cale. Sa sape drumuri noi, carari nestiute, sa faca scrum trecutul cu iarna cu tot, cu frunze galbejite si sfartecate din toamnele inimii mele. E cald si e vara. E o vara nebuna. Inima vrea sa se arunce in valuri de mare albastra, sa pluteasca alaturi de alte veri din inimi arse de briza, sa exploreze insule pustii aruncate in oceane nesfarsite cu orizonturi scaldate in rasarituri neasteptate. Vrea sa ridice epave demult uitate – sau macar sa se scufunde pana la ele -, sa gaseasca o urma de adevar sau lovitura fatala care le-a ingropat pentru totdeauna sub ape tulburi si amagitoare …

Inima mea nu ma asculta niciodata. Incerc sa-i reamintesc si de celelalte anotimpuri. Ca vor veni iar, ca va fi iar sloi, ca o vor rani alte vanturi, ca soarele va fi iar plapand si neajutorat candva. Nu ma crede. Nu vrea sa stie de nimic, e deja prea departe in larg ca sa mai asculte indemnuri soptite de pe tarmuri invaluite in teama.

E doar o biata inima. A mea. O simpla inima si patru anotimpuri care se succed fara noima. Fara timpi definiti clar. Fara sa le pot controla. Fara sa pot alege.

Poate as putea macar sa ii promit ca vara viitoare va fi mai lunga, iar toamnei inimii mele sa-i strang frunzele, una cate una, sa le pastrez si sa le daruiesc acelora care inca mai cred ca ceea ce ei au uscat mai poate aduce vreodata o primavara intr-o inima … ca a mea … ca a ta…

Publicitate
Alte Articole
De Suflet