“Există trei metode de a deveni înțelept: Meditația, care e cea mai nobilă. Imitația, care e cea mai simplă. Experiența, care e cea mai amară.” – Confucius
Cateodata ma fascineaza scurgerea rapida a orelor, nici macar nu realizez cand au trecut zilele, saptamanile, lunile… Si atunci imi rasare in minte intrebarea „Unde fuge timpul?”, dar realizez ca nu el alearga ca un nebun, ci eu particip in fiecare zi la un maraton imaginar.
Tot timpul suntem pe fuga, asteptam cu nerabdare ziua de vineri, sarbatorile, concediul sau un eveniment special. Traim zilnic cu gandul doar la momentele si zilele respective. Ne dorim sa treaca timpul mai repede ca sa plecam acasa, in vacanta sau sa traim doar momente deosebite. Apoi ne intrebam unde fuge timpul, fara sa ne gandim ca noi suntem cei care am inchis ochii si am uitat sa ne bucuram si sa savuram calatoria vietii.
Nu reusesc sa inteleg de ce noi, oamenii, desconsideram si ignoram prezentul, asteptand mereu o alta zi in care sa ni se intample ceva minunat. De ce sa nu fie chiar AZI ziua in care sa facem ceva extraordinar? De ce momentul magic pe care il asteptam toata viata sa nu fie ACUM?
In goana noastra haotica spre viitor uitam sa ne bucuram de lucrurile simple, dar poate cele mai frumoase. O imbratisare calda si sincera a unui prieten, zambetul unui copil, mirosul inconfundabil al primaverii, trilul pasional al pasarilor, afectiunea unui catelus de pe strada…
Incercarile grele ale vietii si energia negativa pe care o simtim uneori in jurul nostru, ne fac sa ne inchidem sufletul. Dar el nu trebuie sa fie incuiat, ci liber pentru a simti si a vedea lucrurile care chiar au valoare. Daca ne oprim din fuga pentru cateva minute si admiram frumusetile din jur, timpul nu va mai parea atat de scurt.
Am uitat sa ne traim prezentul, am uitat cum este sa radem din tot sufletul, am pierdut pe undeva un detaliu magic care ne ajuta sa vedem viata cu alti ochi. Acum ratacim in prezent, mereu cu privirea spre viitor. Nu are sens sa ne traim viata pe fuga, timpul oricum se scurge repede in clepsidra existentei. De ce sa-l mai gonim si noi cu indemnuri indraznete?
de Viorica Ghinea
