“Alegerea-ti apartine!” O scrisoare care te-ar putea ajuta sa-ti schimbi viata!

“Alegerea-ti apartine!” O scrisoare care te-ar putea ajuta sa-ti schimbi viata!

Publicat de Larisa Moldovan pe 30 May 2018 in Dezvoltare Personala

Vreau ca acest articol să-ți schimbe viața. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Așa că te rog citește-l și spune-mi dacă am reușit sa fac asta! Știu, este un plan măreț, însă nu mă dau bătut până nu reușesc să te văd mai fericit și mai împlinit, până nu reușesc să te influențez într-un mod pozitiv!

Citește articolul și sper ca peste ceva ani, să spui: da, uite.. acest articol mi-a schimbat viaţa.

Sa începem.

Vreau să îți imaginezi următorul lucru. Vreau să-ți imaginezi că ai cu 50 de ani mai mult decât ai acum. Presupunând că ești de vârstă asemănătoare cu a mea, acum ai 70-80 de ani.

Stai pe canapea și îți observi corpul. Este îmbătrânit. Nu mai ai puterea necesară să faci ceva. Doar gândul că trebuie să te duci până la piața pentru a-ți cumpăra de mâncare te înspăimântă.

Te ridici cu greu de pe canapeaua confortabilă și te îndrepți spre baie. Mergi încet și te gândești la timpurile în care aveai putere: puteai să alergi kilometri, puteai să dansezi până dimineața, puteai face aproape orice fără să simți oboseala.

După aceste gânduri ajungi în baie, aprinzi lumina și te așezi în fața oglinzii.

Ce vezi în oglindă este o versiune a ta de când erai mai mic, doar că mai bătrâna, mult mai bătrână. Parul îți este alb, ai riduri pe față… îți atingi fața și îți spui în minte: dacă aș avea puterea să fiu tânăr din nou, aș da orice pentru asta, aș da toți banii mei, toate lucrurile pe care le am, tot.

Te uiți în continuare în oglindă și te gândești la toate lucrurile pe care le-ai fi făcut diferit. I-ai fi spus fetei din facultate că o placi. Ai fi ajutat mai mult oamenii. Nu ai fi urmărit atât de mult banii. Ai fi citit mai mult, ai fi învățat mai mult, ai fi visat mai mult și te-ai fi bucurat mai mult de viață.

Începi să regreți lucrurile pe care nu le-ai făcut. Începi să-ți amintești cum ai pierdut timpul în faţa unui ecran, atunci când puteai să înveți și să te dezvolți, să evoluezi.

Ți-ai fi dorit să cunoști mai multe limbi străine, să vizitezi mai multe țări și să cunoști mai mulți oameni. Ți-ai fi dorit să riști mai mult și să nu-ți fie așa de frică.

Ți-ai fi dorit mai mult.. însă acum nu mai este timp… viața ta este aproape de sfârșit. Nici nu te mai sperie ideea de moarte, te-ai împăcat cu asta acum mult timp, ce te întristează cel mai tare este modul în care ai fi acționat, dar nu ai făcut-o, atunci când erai mai tânăr.

Așa uitându-te în oglindă, apare un om lângă tine, care te ascultă. Îți spune că ești un om bun, că ai intenții bune și că toată viața nu ai deranjat pe nimeni și ai fost de ajutor oamenilor. Astfel, se gândește să îți ofere ceva.

Îți propune să te facă din nou tânăr. Să ai din nou 20 de ani. Fără să te mai gândești, accepți. El clipește din degete și bum.. apari în fața ecranului citind acest text.

Salut! Bine ai venit la noua ta viață.

Acum ești tânăr și poți face tot ce iți dorești. Poți ajunge ce vrei. Poți face orice îți propui.

Acum ai posibilitatea să faci lucrurile așa cum trebuie. Astfel, când îți vezi mama sau tatăl îi îmbrățișezi mai puternic și le spui cât de mult îi iubești și cât de mult îi apreciezi. Poți face orice. Poți dansa mai mult, poți să înveți mai mult, poți ajuta mai mulți oameni. Poți face orice vrei, poți ajunge oricine vrei tu. Dacă vrei, poți!

Acum depinde doar de tine, dacă vrei ca scena din oglindă să se repete peste 50 de ani sau dacă vrei să fie cu totul diferit.

Alegerea-ți aparține!

O seară bună și vreau să vă spun că vă apreciez extraordinar de mult și încerc din toată puterea mea să scriu articole cât mai bune, cât mai pozitive și care să vă influențeze și să vă schimbe viața. Dacă dintre toți oamenii care citesc acest articol, la cel puțin doi am ajuns în suflet și în minte și le-am schimbat percepția, atunci sunt fericit.

Îți mulțumesc pentru tot,
Cristi

Sursa: crististefan.com

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!