Cum pot explica magia care a pus stăpânire pe mine când știam că voi deveni bunică? După ce fiica mea s-a căsătorit, mi-am găsit gândurile care se îndreptau spre ideea că într-o zi voi fi bunică. Copilul meu având un copil și, la rândul meu, îmi dă râvnitul titlu „Bunica” sau un titlu care sună ca muzică pentru urechile mele, „Ba” .
Era ceea ce așteptam cu nerăbdare, un rol pe care știam că ar fi o onoare pentru mine să îl accept, pentru că știam, de asemenea, că a fi bunic este un lux pe care nu îl primește toată lumea. Și mai știu că privirea nepoților vă ajută să rămâneți tineri mai mult timp. Și pentru asta, sunt atât de recunoscătoare pentru fântâna tinereții din viața mea, care ia acum forma a doi băieți adorabili.
Când am aflat că fiica mea era însărcinată, a fost o noapte pe care nu o voi uita niciodată – niciun cuvânt nu ar putea explica cu exactitate emoțiile pe care le-am simțit. Eram înspăimântată (ca să spun cel puțin), dar în același timp știam ce vor aduce următoarele nouă luni. Știind ce fel de femeie am crescut, am știut că va avea puterea să facă față tuturor acestor lucruri. Astfel, întreaga noastră viață s-a schimbat în această noapte – o schimbare care aduce viață nouă și dragoste dincolo de cuvinte.
Apoi, urmărirea și așteptarea venirii zilei mari au adus cu sine un sentiment de emoție cu adevărat magic și, într-un fel, inexplicabil. În momentul în care am văzut acest miracol întâmplându-se în fața mea, am simțit o afecțiune puternică.
A vedea acest copil – și a te îndrăgosti imediat de el – a fost o experiență de neuitat. Am vrut să-l protejez. Iubind-ul. Îmbrățișând-ul și sărutând-ul. Am vrut să fiu acolo în fiecare moment, mare sau mic. Fiecare schimbare. Mereu.
Și apoi, când am crezut că nu poate fi ceva mai frumos, a venit un alt nepot. Eram îngrijorat pentru că nu știam cum aș putea iubi o altă persoană mică la fel de mult ca și pe primul meu nepot.
Primul meu nepot are încă un loc special în inima mea, dar s-a întâmplat ceva uimitor – inima mi s-a mărit. Exponențial mai mare. Pentru totdeauna!
Și așa experimentez magia mereu.
Sincer, aș vrea să fiu bunică înainte de a deveni mamă. Ca bunică, am învățat să am o cantitate infinită de răbdare. Dar, cel mai important, am învățat să fiu prezentă în viața mea. Ceva pe care nu l-aș putea face niciodată ca mamă. Poate pentru că am intrat în sarcini zilnice. Și încercarea de a face totul „perfect”, ceea ce înțeleg acum, nu este cel mai important lucru.
Orice ar fi, sunt prezentă, sunt cu el. Și nu vreau să ratez niciun moment.
Îmbrățișările și zâmbetele lor îmi topesc inima de fiecare dată. Modul în care se bucură când mă văd este într-adevăr cel mai bun medicament. Aș putea avea o zi mai proastă și fețele alea mici ar putea să o schimbe doar cu o privire.
A fi bunică înseamnă ceva diferit pentru toată lumea. Pentru mine, a fi bunică înseamnă…
… abilitatea de a juca toată ziua.
… să cânt atât de tare, deși nu pot cânta deloc – dar nu contează.
… să râd necontrolat de burtica lor mică.
…. se mă topesc la vederea lor.
… sau de dor de ei când nu îi pot vedea – chiar dacă a trecut doar o zi.
… să văd lumea complet diferit prin micii lor ochi căprui.
Chiar am câștigat la loterie. Cei doi prieteni ai mei sunt cel mai bun cadou vreodată! Și sunt atât de fericită și recunoscătoare pentru acest cadou din viața mea.
