4 lucruri care îți blochează abilitățile psihice

4 lucruri care îți blochează abilitățile psihice

Publicat de Larisa Moldovan pe 15 February 2021 in Dezvoltare PersonalaPsihologieSpiritualitateViata

Toată lumea, fără excepție, se naște cu darul previziunii sau al abilităților psihice. Dar anii trec, creștem, ne maturizăm și aceste abilități apar din ce în ce mai rar sau dispar cu totul. Cum se poate explica acest lucru? Dispar într-adevăr odată cu vârsta sau facem noi ceva greșit?

Iată 4 lucruri care îți blochează abilitățile psihice:

1. Te înconjori cu oameni negativi sau cu energie negativă

Comunicarea cu persoanele negative nu este ușoară, așa că trebuie să te aperi cumva, mai ales dacă ești sensibil din punct de vedere energetic. Astfel, ajungi să creezi un fel de scut de protecție în jurul tău. Și totul ar fi fost bine dacă aceste scuturi nu îți blocau abilitățile psihice. Pe de o parte, ai impresia că te-ai apărat de ceva, dar pe de altă parte, ai pierdut, fără să observi, o parte din abilitățile tale.

2. Nu petreci timp în natură

Chiar dacă locuiți într-un oraș mare, acesta nu este un motiv pentru a sta numai la calculator sau între blocuri în timpul liber. Trebuie să mai evadați din când în când în natură, puteți face o drumeție pe munte, o plimbare prin pădure sau pe un câmp deschis, pe malul unui râu, sau chiar pe lângă casa bunicilor.

Cercetările au arătat că mersul în aer liber promovează o circulație mai bună a sângelui în creier, ceea ce ne face mai atenți. În plus, nivelul hormonului de stres cortizol scade. Pe când, mersul în locuri aglomerate sau pe autostradă, conform științei, ne provoacă și mai multă anxietate și depresie. Astfel, formăm un adevărat blocaj pentru dezvoltarea abilităților psihice.

3. Subestimezi rolul stresului în viața ta

Nimeni nu contestă faptul că atunci când nivelurile de stres sunt foarte mari, acest lucru este dăunător și rău pentru corpul nostru; dar chiar înțelegem cu adevărat cât de distructiv este? Oamenii de știință au dovedit că stresul sever provoacă dezechilibre hormonale în corpul uman. Și acest lucru, după cum știți, are un efect foarte negativ asupra conexiunii între abilitățile fizice și spirituale. Pentru ca această conexiune să nu se piardă, nivelul de stres ar trebui „ajustat”, prin găsirea păcii interioare.

4. Nu îți pasă de sănătatea fizică

Despre ce fel de abilități psihice putem vorbi dacă sănătatea ta fizică este neglijată? Pentru a fi mai atent la sănătatea ta corporală, trebuie să începi cu elementele de bază: o alimentație echilibrată, mișcare și renunțarea la vicii. Cheia sănătății este respingerea completă a tot ceea ce afectează corpul.

Dacă restabilești sănătatea fizică, atunci abilitățile tale din naștere se vor întoarce. Dacă adopți un stil de viață sănătos nu înseamnă că trebuie să renunți complet la anumite mâncăruri, totul este permis, dar cu limită și cu menținerea unui echilibru. Dacă nu se menține acest echilibru, puteți uita de abilitățile psihice.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!