Lunea Mare – Tradiții și obiceiuri în prima zi a Săptămânii Patimilor: Se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, se aerisește casa să iasă toate relele

Publicitate

Săptămâna premergătoare Paștilor, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, este ultima săptămână din Postul Paștilor, cea în care creștinii se pregătesc pentru întâmpinarea sărbătorii Învierii Domnului. În Lunea Mare se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

În Lunea Mare se face pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob și a smochinului neroditor. Numele de Iosif înseamnă „El (Domnul) adaugă”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob și primul al Rahilei.

În Biblie se povestește că într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă vești despre frații lui, care erau plecați cu oile la câmp. Frații săi, erau invidioși pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: „Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voștri se plecau spre ai mei”, „se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau în fața mea”. În urma acestor descoperiri, frații săi și-au pus în gând să îl omoare.

Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceștia au zis: „Iată visătorul! Haidem să-l omorâm și să-l aruncăm într-un puț și să zicem ca l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Însă Ruben, unul dintre frații săi, le-a zis: „Nu, să nu vărsați sânge! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”. Este aruncat în puț, însă, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginți unor negustori.

Pentru a-și acoperi fapta, frații săi au tăiat un ied, au rupt haina lui Iosif și au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunși acasă, i-au arătat haina lui Iacob, spunându-i acestuia că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Publicitate

Iosif, aruncat de frații săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Scriptura ne atrage atenția că fântână era lipsită de apă, semn că acel loc nu mai putea dărui și întreține viața. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morții. Nu întâmplător, cel demonizat din ținutul Ghergheșenilor, locuia în morminte, în locul în care nu mai există relație, viață.

Și după cum fântâna în care a fost pus, rămâne goală, la fel se întâmplă și cu mormântul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului că și mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.

Iosif, vândut de frații săi în Egipt pentru 30 de arginți, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda.

Smochinul neroditor

Evanghelistul Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: „Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14), iar Evanghelistul Matei ne spune că: „Îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).

În tâlcuirile unor Sfinți Părinți, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mântuirii pe care l-a odrăslit din plin Biserica creștină.

Însă, în tălcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt înțeles: „Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperamant strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricina că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar la urmă, usturimea și iuțimea conștiinței. Istoria smochinului a fost așezata aici pentru a ne îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată pentru a ne înfățișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovnicească este un smochin.

Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică dupa viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozește pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate